Ştirea zilei

VIDEO | Arma de asalt fabricată la Cugir, proiectată pentru a fi omologată la standardele NATO. Este în faza finală de Prototip Industrial

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO | Arma de asalt fabricată la Cugir, proiectată pentru a fi omologată la standardele NATO. Este în faza finală de Prototip Industrial

Sâmbătă, 21 septembrie 2024, la Casa de Cultură din Cugir a avut loc o expoziție de armament, cu prilejul sărbătoririi a 225 de ani de când s-a prelucrat pentru prima dată oțelul la poalele Drăganei. În cadrul evenimentului, Fabrica de Arme din Cugir a expus două modele de arme de asalt: un model care datează din 2018 și altul fabricat în anul 2021, care va fi modificat pentru omologare la standardele NATO.

Citește și: Conducere nouă la Fabrica de Arme Cugir: Radu Coroamă, numit în funcția de director general. A mai lucrat la UM Cugir și SRI

Fabrica de Arme Cugir încearcă de câțiva ani să dezvolte o armă de asalt. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 este actualmente în faza finală de testare pentru a fi omologat la standardele NATO-D 14.

Ing. Ionela Bumb, din cadrul Fabricii de Arme Cugir, membră în Inspecția Specială pentru Cercetare (ISC), care a fost alături încă de la început de echipa care a lucrat la primele probe de testare a armei de asalt, a dat câteva explicații pentru ziarul ”Unirea”.

Pentru modelul din 2021, s-a încercat reproiectarea pe același principiu de funcționare ca și AKM-ul cu cumul de gaze. În urma testelor, se fac modificări constante pentru ca arma să îndeplinească criteriile NATO și pentru a putea fi omologată. Sunt șanse foarte mari ca arma să treacă testările și, în anul 2025, Fabrica de Arme Cugir să aibă o armă individuală”, a declarat Ionela Bumb, pentru ziarulunirea.ro.

Arma este dotată cu un regulator de gaze. Toate suprafețele sunt ambidextre, iar armarea se face central. Este dotată și cu sistem dioptru, precum și cu interfețe Picatinny pentru accesorii suplimentare. Carcasa este realizată dintr-un aliaj de magneziu, iar fără accesorii arma are o greutate de 3,2 kg.

Arma de asalt calibrul 5.56, denumită CN-20, fabricată de Fabrica de Arme Cugir S.A., este în faza finală de Prototip Industrial și, în urma testelor efectuate, am ajuns la configurația finală, cu toate modificările necesare. Toate problemele apărute odată cu parcurgerea planului de testare au fost inventariate și au fost identificate soluții de remediere.

Urmează o testare finală, după care, în funcție de rezultatele obținute, putem spune că suntem pregătiți să trecem la producția de serie mică (care presupune fabricarea a 11 arme, dintre care 10 bucăți vor parcurge procesul de testare și omologare, conform standardului NATO-D 14). După ce parcurgem omologarea cu succes și tehnologia de fabricație este definitivată, putem trece la producția de serie și ofertarea produsului, atât FSNA, cât și pe piețele internaționale”, a declarat Radu Coroamă, directorul Fabricii de Arme Cugir S.A., pentru ziarulunirea.ro.

Arma are o cadență de 600 de gloanțe pe minut și o viteză a glonțului de 900 m/s. Ea pornește de pe o structură AR modulară care permite instalarea de accesorii, sisteme de ochire și înlocuirea ușoară a țevii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | Accident rutier GRAV între Cut și Câlnic: O șoferiță rănită, primește îngrijiri medicale. Trafic îngreunat

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier GRAV între Cut și Câlnic: O șoferiță rănită, primește îngrijiri medicale. Trafic îngreunat Un accident rutier a avut loc vineri, în jurul orei 12.50, între localitățile Cut și Câlnic. O persoană ar fi rămas încarcerată într-un autoturism. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru descarcerare si prim ajutor medical la un accident rutier produs […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU pe DN1, aproape de intrarea pe autostrada A10: O mașină arde ca o torță. O femeie care a suferit un atac de panică, asistată medical

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | INCENDIU pe DN1, aproape de intrarea pe autostrada A10: O mașină arde ca o torță. O femeie care a suferit un atac de panică, asistată medical Pompierii din Aiud intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la intrare pe A10. Flăcările se manifestă la o mașină, cu ardere generalizată la întreg autoturismul.  O femeie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cupru Min Abrud, contribuție în plus cu 40 milioane lei la bugetele României, în 2025. Compania, cea mai mare contribuție la bugetul judeţului Alba și locul I în Topul Naţional al Firmelor, la categoria Industrie-Întreprinderi Mari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cupru Min Abrud, contribuție în plus cu 40 milioane lei la bugetele României, în 2025. Compania, cea mai mare contribuție la bugetul judeţului Alba și locul I în Topul Naţional al Firmelor, la categoria Industrie-Întreprinderi Mari Cupru Min Abrud a plătit la bugetele României peste 120,7 mil. lei pentru anul 2025 – cu cca. 40 […]

Citește mai mult