VIDEO: antrenorul Dan Mănăilă, Mureşul Vinţu de Jos, înaintea returului barajului pentru Liga a 3-a: „Obiectivul nostru este să scoatem 4 puncte. Sunt convins că vom reuşi”
Mureşul Vinţu de Jos are prima şansă pentru promovarea în Liga a 3-a, după victoria italiană, 1-0, în jocul de acasă cu Mureşul Luduş, gol marcat de S. Culda (35).
Returul se va disputa sâmbătă, în Mureş, iar campioana judeţului Alba speră să reuşească o performanţă notorie, accederea în premieră în eşalonul terţ.
Antrenorul Dan Mănăilă nu şi-a ascuns optimismul, deşi returul se anunţă unul de foc. Mai multe, în declaraţia video oferită de tehnicianul Vinţului după prima manşă.
„Obiectivul nostru este să facem 4 puncte și sunt convins că-l vom reuși. Adversarilor le-a fost teamă de noi, dar și la anumiți jucători de-ai noștri, presiunea și importanța jocului și-au pus amprenta. Avem 51 la sută șanse de promovare„, a explicat principalul Mureșului Vințu.
Mureşul Vinţu de Jos este invincibilă în 2016, dar o aşteaptă o confruntare incendiară, cu 5000 de suporteri ce vor fi prezenţi la Luduş, pentru a-şi susţine favoriţii.
Mănăilă a vorbit şi despre viitorul său pe banca tehnică a Vinţului în cazul în care se atinge obiectivul: „Prima opțiune este Mureșul Vințu, dacă se va dori experiența mea aici în viitor. Îi felicit pe conducători pentru modul în care în aceste două zile s-au mobilizat, au găsit soluţii să rezolve acele probleme de ordin financiar”, a conchis Mănăilă.
În cele ce urmează, declaraţia lui Mănăilă referitoare la perspectiva continuării la Mureşul Vinţu de Jos.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă
Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]
VIDEO | „U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului! Remontada senzațională a „șepcilor roșii”!!!
„U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului, remontadă senzațională a „șepcilor roșii”! Bic și Cordea, titulari în nebunia de meci de pe „Cluj Arena” „Șepcile roșii” au întors senzațional scorul, fiesta s-a declanșat pe „Cluj Arena”, iar CFR-ul lui Pancu pierde după 11 victorii consecutive!!! „U” Cluj – CFR […]
Semifinalele Cupei României: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos
Semifinalele Cupei României, faza județeană: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos, toate formații din SuperLiga Alba! În semifinalele Cupei României, în 11 aprilie, sunt duelurile Viitorul Sântimbru (locul 1) – Spicul Daia Română (locul 6) și Școale de Fotbal Valea Frumoasei (locul 7) – Industria Galda […]