Actualitate

Victimele violenței domestice scapă de taxa de timbru la divorț și partaj. Camera Deputaților a adoptat legea, care le oferă și subvenții, ajutor de chirie și vouchere pentru mame

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Victimele violenței domestice scapă de taxa de timbru la divorț și partaj. Camera Deputaților a adoptat legea

Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat miercuri proiectul de lege care scutește victimele violenței domestice de plata taxei judiciare de timbru pentru cererile de divorț și partaj, informează News.ro. Deputatul PNL Alina Gorghiu, inițiatoarea proiectului, subliniază că „este o lege care elimină o barieră reală pentru femeile care vor să se desprindă de agresor și să înceapă o viață nouă în siguranță, pentru că libertatea nu trebuie plătită”.

„De prea multe ori, victimele violenței domestice rămân captive nu din lipsă de curaj, ci din lipsă de resurse. Taxele, lipsa unui venit stabil sau dependența economică devin obstacole în calea unei decizii vitale. Prin această modificare, statul transmite un mesaj clar: o femeie nu trebuie să plătească pentru dreptul de a fi liberă”, a adăugat Gorghiu.

Proiectul completează articolul 29 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, introducând o prevedere expresă pentru victimele definite de Legea nr. 211/2004 privind protecția victimelor infracțiunilor. Măsura a primit toate avizele favorabile, inclusiv de la Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social (CES), și a fost susținută prin raport comun favorabil al Comisiei juridice și al Comisiei parlamentare pentru combaterea violenței domestice.

Alina Gorghiu precizează că legea face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri care oferă independență economică și protecție reală victimelor, printre care:

* subvenția de 2.250 lei/lună pentru angajatorii care încadrează victime ale violenței domestice, cu păstrarea confidențialității;

* ajutorul de chirie acordat de UAT-uri, pentru facilitarea desprinderii de agresor și reintegrării în comunitate – în unele orașe, precum Cluj-Napoca, sprijinul poate ajunge până la 1.500 lei/lună;

vouchere pe suport electronic, în valoare de 2.000 lei, pentru mamele cu nou-născuți din medii vulnerabile, inclusiv pentru cele aflate în situații de violență domestică.

„Sunt pași concreți care oferă o șansă reală de reconstrucție. Știm că o femeie se întoarce, în medie, de 7–8 ori la agresor până reușește să plece definitiv. Statul trebuie să fie prezent atunci când are nevoie de sprijin, nu după tragedie. Această lege vorbește despre demnitate, acces la justiție și dreptul la siguranță. Mulțumesc Parlamentului României pentru sprijinul arătat. Prin votul de azi, vocea victimelor violenței domestice a fost auzită și transformată în lege”, a concluzionat Gorghiu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Noi bănci de lapte matern în 3 orașe din România: În ce stadii sunt proiectele

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi bănci de lapte matern în 3 orașe din România: În ce stadii sunt proiectele 3 noi bănci de lapte matern urmează să fie construite la Timişoara, Constanţa și Târgu Mureş, după cea construită de la zero la Spitalul Marie Curie din Bucureşti, primele demersuri în acest sens fiind făcute deja.  „De anul trecut am […]

Citește mai mult

Actualitate

La ce pericole se expun turiștii dacă aleg să părăsească pârtiile amenajate: Recomandările salvamontiștilor

Lucian Dărămuș

Publicat

în

La ce pericole se expun turiștii dacă aleg să părăsească pârtiile amenajate: Recomandările salvamontiștilor Stratul nou de zăpadă reprezintă o tentație pentru schiori și snowboard-eri în a părăsi pârtiile amenajate, motiv pentru care Salvamont România atrage atenția asupra pericolelor la care se expun cei care fac asta.  „Dacă nu cunoașteți foarte bine conformația masivului, este […]

Citește mai mult

Actualitate

Analistul economic Adrian Negrescu, despre scăderea serviciilor pentru populație: Inflația din ultimii ani a erodat veniturile reale ale familiilor. Românii sunt forțați să direcționeze o mare parte din salarii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Analistul economic Adrian Negrescu, despre scăderea serviciilor pentru populație: Inflația din ultimii ani a erodat veniturile reale ale familiilor. Românii sunt forțați să direcționeze o mare parte din salarii Scăderea cu 2,2% a cifrei de afaceri în serviciile prestate populației, anunțată de INS, este un semnal de alarmă pentru economia României, avertizează analistul economic Adrian […]

Citește mai mult