Vicepremierul Oana Gheorghiu: Când ai pierderi la o companie, nu-i suficient să te uiţi pe cifre. Trebuie să vezi care sunt cauzele. Niciun ministru şi niciun guvern nu poate să se implice în activitatea operaţională
Vicepremierul Oana Gheorghiu: Când ai pierderi la o companie, nu-i suficient să te uiţi pe cifre. Trebuie să vezi care sunt cauzele. Niciun ministru şi niciun guvern nu poate să se implice în activitatea operaţională
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat că, în cazul unei companii care înregistrează pierderi, analiza nu ar trebui să se limiteze strict la cifre, ci să vizeze în primul rând cauzele acestora, fie ele obiective sau subiective.
Oficialul a precizat că este conștient de existența unor disfuncționalități în companiile de stat, dar a subliniat că Executivul nu se poate amesteca în gestionarea lor zilnică.

Gheorghiu a explicat că, deşi ştie unde sunt „găurile” în companiile de stat, nu va spune, pentru că „niciun ministru şi niciun Guvern” nu se poate implica în activitatea operaţională.
Oana Gheorghiu a fost întrebată, sâmbătă, dacă a descoperit unde sunt găurile în companiile de stat, într-o emisiune Antena 3 CNN.
,,Eu am văzut analize, am văzut situaţii de la Ministerul Finanţelor, am văzut unde sunt găurile. Dar pot să vă spun că exact asta trebuie să îi învăţăm pe miniştri, că nu au voie să se implice în activitatea de zi de zi a unei companii, că au obligaţia să pună indicatori, dar mai departe zona executivă, operaţională este în sarcina administraţiei şi a managementului. De aceea eu n-am să vă spun care sunt companiile cu pierderi, pentru că ar fi exact împotriva legii pe care o avem. Niciun ministru şi niciun guvern nu poate să se implice în activitatea operaţională. Sunt companii cu pierderi mari din trecut pentru care guvernul trebuie să ia decizii la nivel strategic pe baza unei analize. Suntem în curs cu această analiză. În mare parte este finalizată. AMPIP face acest dialog de performanţă împreună cu compania”, a afirmat Oana Gheorghiu.
Ea a precizat că trebuie văzute care sunt cauzele pentru care o companie înregistrează pierderi, menţionând că atunci când sunt pierderi la o companie, nu este suficient „să te uiţi pe cifre”, ci trrebuie „să vezi care sunt cauzele”, uneori obiective, alteori subiective.
„Aţi pomenit de Unifarm. Unifarm a venit cu nişte pierderi istorice din pandemie când deciziile au fost cum au fost. Unele luate cu bune intenţii, dar greşite şi e greu de judecat acum dacă au fost bune sau rele. Pot să vă spun compania Unifarm, uitându-mă pe cifre, nu mai este pe minus. S-au luat nişte decizii în guvernul trecut, s-au făcut nişte convenţii ale datoriilor în acţiuni, deci a devenit statul acţionar. Are mai mare capitalul social, chiar dacă nu ştiu dacă asta e o soluţie, dar aşa s-a întâmplat. Cred că au mai vândut din stocuri şi acum sunt pe plus. Şi ştiu că au şi un Consiliu de Administraţie în mandat, deci nu sunt pe interimat. La fiecare companie în partea se va lua o decizie strategică”, a menţionat vicepremierul.
Referindu-se la Metrorex, Gheorghiu a spus că metroul „nu rezistă fără ajutor” în nicio ţară, dar că trebuie văzut care este proporţia de subvenţie.
,,Peste tot în lume metroul e o companie subvenţionată, nicăieri nu poate să meargă fără ajutor. Acum, la metrou trebuie să ne uităm care e proporţia de subvenţie, cum facem să producă mai mult, să facă venituri proprii mai mari astfel încât subvenţia să fie mai mică, să-şi eficientizeze activitatea să mai scăpăm de nepotismul despre care auzim”, a subliniat Oana Gheorghiu.
Ea a mai declarat că scopul reformei nu este să fie daţi oameni afară, ci acela de a vedea dacă în organigramă există un echilibru în privinţa posturilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | ACCIDENT grav pe DN 6: Trei persoane și-au pierdut viața după un impact violent între mai multe autovehicule
ACCIDENT grav pe DN 6: Trei persoane și-au pierdut viața după un impact violent între mai multe autoturisme Trei persoane și-au pierdut viața, iar o a patra a fost rănită grav, în urma unui accident rutier produs duminică după-amiază pe DN 6, în afara localității Domașnea, județul Caraș-Severin. În coliziune au fost implicate un ansamblu […]
Economistul Radu Georgescu: „Scăderea deficitului bugetar pe 2025 a venit dintr-o ajustare contabilă. Speram că acest guvern este diferit, dar nu este”
Economistul Radu Georgescu: „Scăderea deficitului bugetar pe 2025 a venit dintr-o ajustare contabilă. Speram că acest guvern este diferit, dar nu este” Economistul Radu Georgescu susține că scăderea deficitului bugetar din 2025, prezentată drept un succes de Guvern, este rezultatul unei ajustări contabile și nu al unei îmbunătățiri reale. Radu Georgescu arată că, deși veniturile […]
Gripa își pierde din severitate: Covid-19 rămâne mult mai periculos. Analiza făcută de un medic
Gripa își pierde din severitate: Covid-19 rămâne mult mai periculos. Analiza făcută de un medic Medicul Octavian Jurma atrage atenția că noul val de gripă este în continuare în creștere, după ce săptămâna trecută au fost raportate 9.039 de cazuri noi. Cu toate acestea, dinamica îmbolnăvirilor a încetinit, semn că vârful epidemiei a fost atins […]