Viaţa pe treptele Lomanului

    Locuitorii acestor meleaguri, cum sunt şi cei din Loman, au fost şi sunt de veacuri crescători de animale, acumulând în acest domeniu o experienţă bogată şi complexă, transmisă din tată în fiu, de la o generaţie la alta. Relieful montan, clima aspră cu ierni geroase şi lungi, fac ca activitatea principală, cea de creştere a animalelor, să se desfăşoare în condiţii deosebite faţă de zonele de câmpie. Regiunea Loman este împărţită în 3 categorii: zona I este locul în care fiecare gospodărie are domiciliul său permanent, cu case de locuit şi anexe gospodăreşti; zona a II-a este situată la aproape 15 km, în amonte de punctul turistic numit „Cărări”, care cuprinde zonele: „Cruci”, „”Comarnici” şi „Muncel”. Zona a III-a este cea montană, cu regiunile Cârpa, Canciu, Bilele, Clăbucetu, Măgura etc. La jumătatea lunii aprilie, ciobanii se întorc la familiile lor, după ce au fost izolaţi aproape două luni. În aprilie, fiecare familie îşi stabileşte priorităţile în gospodărie. Unii tineri, care vor să-şi formeze o familie, se gândesc la nuntă, cei mai în vârstă, care au avut decese în familie, mai fac câte un parastas în amintirea răposaţilor. Tot în această perioadă se organizează adunarea populară coordonată de destoinicul consilier Ovidiu Luncan, în care se stabileşte programul următoarelor evenimente. De regulă, trecerea în partea a doua se stabileşte în 18-20 mai, iar serbarea la sfârşitul lunii respective. Chiar dacă populaţia este departe de centrele comerciale, aici a fost aprovizionată cu cele necesare de comercianţii Ioan Luncan şi Ioan Stancu. În măsura în care timpul permite, în a doua jumătate a lunii iunie se stabileşte din nou data când se va trece în zona a III-a (zona montană), unde ciobanii se instalează timp de 3 luni. Aici, prelucrarea laptelui se face în stâni, care reprezintă o formă de asociere tradiţională, de exploatare a animalelor, în timpul sezonului cald, organizată pe principiul asocierii temporare a crescătorilor de animale. Modul în care stânile sunt constituite reprezintă, în majoritatea cazurilor, o imagine a trecutului pentru că sunt prea puţine deosebiri faţă de modalitatea în care se rezolvau timpii de producţie în secolele anterioare. Stâna a fost o construcţie simplă, având o compartimentare ce asigură principalele funcţii: de adăpostire şi de fabricare a produselor lactate. Compartimentele sunt următoarele: zona în care se prelucrează brânza şi stâna propriu-zisă unde se face focul şi se serveşte masa ciobanilor. După ce animalele vor fi duse la munte, fâneţele rămân în zona I şi a II-a pentru hrana animalelor. În această perioadă, de 3 luni, se face şi renumita brânză de burduf, care se produce cel mai bine în zona montană. În 29 august, proprietarii de animale merg la stâna la care se află animalele lor, pentru a participa la „cântărit”. Astfel, vede fiecare ce cantitate de brânză i se cuvine, o pune în căruţă, tractor sau chiar în autoturism. După 10 septembrie se practică „coborâtul” în partea a doua, iar după 10 octombrie se trece definitiv la aşezarea în vatra satului.

Meftodie STĂNUŞ, Loman

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI