Viaţa partidelor – mai presus de traiul românilor

Constat, cu tot mai profundă amărăciune, că în ţara noastră, viaţa partidelor este mai presus de viaţa românilor sau mai corect spus, paralelă cu adevăratele probleme cu care se confruntă azi conaţionalii noştri. Partidul Democrat Liberal, ca partid aflat la putere, este concentrat pe pregătirea şi derularea convenţiei democrate, de fapt pe stabilirea noii sale conduceri din care evident că nu vor lipsi greii partidului de ieri şi de azi şi de 20 de ani încoace în frunte cu Videanu, Berceanu, Olteanu, Blaga, Boc, Udrea şi tot restul trupei lui Traian Băsescu. Din păcate, partidul nu mai are astăzi un lider marcant, charismatic, de genul Petre Roman ori Traian Băsescu, capabil să electrizeze electoratul şi să reformeze cu adevărat partidul aflat la cheremul unor talibani cu averi colosale, dar care nu pot oferi soluţii clare şi pragmatice pentru ieşirea ţării din criză şi relansarea economiei pentru a trăi cu adevărat mai bine. În loc să se axeze pe stimularea creşterii economice, a spiritului antreprenorial şi a investiţiilor, Boc şi trupa lui bâjbâie şi se cufundă într-o nebuloasă financiară şi nu reuşesc să iasă din cercul bugetar în care se învârt, de parcă bugetarii ar fi buricul pământului românesc. Aş fi dorit şi eu ca în pregătirea convenţiei partidului să văd 2-3 măsuri şi obiective economice clare care să stimuleze investiţiile, motorul dezvoltării şi să relanseze agricultura, marele nostru atuu economic, astfel încât să dispară cele 3 milioane de hectare de pârloagă şi odată cu ele importul masiv de alimente. Din păcate, stâlpii partidului, Boc, Berceanu, Videanu, Blaga, Udrea au alte preocupări şi interese, gen frunză turistică în loc de infrastructură turistică. Adică ţara arde şi baba se piaptănă.
Nici Uniunea Social Liberală nu este mai implicată în problemele reale ale ţării. Ei, liderii acestei alianţe politice au acum mari dureri de cap cu noul Cod al muncii, ca nu cumva românii să lucreze aşa cum au făcut-o moşii şi strămoşii lor, adică de dimineaţa şi până seara, căci numai munca îndârjită este izvorul bunăstării şi al vieţii. Pactul electoral pe care USL l-a făcut cu marile confederaţii sindicale, unde de 20 de ani tronează aceiaşi lideri sindicali, azi putrezi de bogaţi, nu-i lasă pe Victor Ponta şi Crin Antonescu să-i treacă la munca de jos pe toţi sindicaliştii ce au dobândit un statut privilegiat în firmele din România astfel că nu se poate atinge nimeni de ei, decât după 2 ani de la o eventuală schimbare din funcţie. Funcţie pe viaţă şi mai ales trambulină spre piramida puterii sau a fotoliilor de parlamentari. Cel mai caraghios şi mai impostor luptător pe frontul bătăliei împotriva noului Cod capitalist al muncii mi se pare a fi însă Crin Antonescu, cel mai mare chiulangiu politic din România. El este senatorul cu cele mai mari absenţe de la locul de muncă, astfel că a ajuns să-l întreacă chiar şi pe senatorul Cătălin Voicu care este de un an la închisoare! Când „munceşti” într-un asemenea „ritm” şi baţi câmpii seară de seară la toate posturile securiste de televiziune este evident că nu poţi fi decât cel mai mare fan al trândăviei, lenii şi puturoşeniei, al gargarei politice şi vorbăriei ce ne-a adus atâta sărăcie, căci vorba multă…
Aş vrea, prin urmare, să văd şi eu din partea Opoziţiei unite un program economic, nu numai social, de împărţit pomeni şi ajutoare, cu 2-3 măsuri concrete şi clare care să scoată ţara din necaz.

De ce nu putem reduce şi noi impozitele pe muncă, TVA-ul pe alimente şi de ce nu putem asigura fermierilor şi ţăranilor noştri, atâţia câţi mai sunt, motorina necesară la un preţ fără taxe şi accize, astfel încât să ne putem cultiva pământul şi asigura pâinea cea de toate zilele?
Din păcate,  partidele noastre, liderii lor, nu au pe agenda de lucru asemenea probleme reale ale ţării. Ei bat câmpii, se luptă pentru imagine, în tot felul de dezbateri şi confruntări sterile, întreţinute de televiziunile securiste, oferind circ poporului în loc să-i dea pâine. Din nefericire, pentru că se apropie un nou an electoral (dacă nu a şi început) viaţa partidelor noastre se adânceşte tot mai mult în derizoriu, în promisiuni ce nu au tangenţă cu realitatea şi durerile românilor. Vorba aceea, pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot săraci, flămânzi şi batjocoriţi de o clasă politică infectă, ahtiată după osul puterii.
Şi totuşi există în această ţară şi un partid serios care să muncească în loc să trăncănească. Acest partid este UDMR-ul care îşi vede cu perseverenţă de programul său, bifând, pe zi ce trece, tot mai multe victorii. Poate că n-ar strica, dacă tot conduce el destinele României, să avem şi noi un premier ungur, de tipul Viktor Orban, care a reuşit să aibă un guvern cu opt miniştri şi să facă reforma statului în fapte nu în vorbe. Nu în ultimul rând ne-ar trebui şi un Parlament ca şi cel de la Budapesta cu o singură cameră şi cu 300 de deputaţi, cam câte 3-4 de fiecare judeţ. În fond câţi are în realitate şi judeţul Alba, căci din cei cinci deputaţi, doi (Călin Potor şi Clement Negruţ) au tras pe dreapta şi nu mai ştiu nici ei cu cine votează, la fel ca şi sărmanii alegători. Chiar, eu oare cu cine să votez? Deocamdată nem tudom!

Gheorghe CIUL

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI