Actualitate

Vești URIAȘE pentru profesori: Cel mai mic salariu net va fi 3.750 de lei și se vor putea titulariza și pe mai puțin de 18 ore

Ioana Oprean

Publicat

în

Vești URIAȘE pentru profesori: Cel mai mic salariu net va fi 3.750 de lei și se vor putea titulariza și pe mai puțin de 18 ore

Profesorii se vor putea titulariza și pe mai puțin de 18 ore, cât este o normă didactică de bază, anunță ministrul Cîmpeanu, pentru viitoarea Lege a Educației din Preuniversitar. Acesta a făcut declarații de presă despre proiectele de Legi ale Educației care mâine vor fi făcute publice. De asemenea, în lege se va propune și o salarizare minimă: debutanții vor avea salariul mediu pe economie.

„Începând cu anul 2023, vor fi scoase la concurs și acele posturi cu 9, 10, 11, 12, 15 ore, chiar dacă nu au 18 ore”, a precizat Cîmpeanu.

Amintim că Ministrul Educației a precizat încă din mai 2022 că salariul unui profesor debutant ar trebui să fie cât un salariu mediu net pe economie. Într-un alt interviu, difuzat sâmbătă la Digi24, ministrul Cîmpeanu a menționat și sume. Acesta a spus că ar fi vorba despre 3.650 de lei – 3.750 de lei, valoarea salariului mediu net pe economie pentru anul 2021.

”Propunerea mea este să avem un debut de salariu mediu pe economie pentru toți profesorii la început de carieră. Să înceapă cu salariul mediu pe economie pentru că altfel școala fără profesori nu se poate, iar absolvenții cei mai buni ai universităților nu vor fi atrași spre cariera didactică, dacă vor avea oferte cu salarii duble sau triple. Salarizarea pentru profesori debutanți este total nemotivantă, după care ne plângem că nu avem profesori pregătiți. Voi propune inclusiv la nivel de lege”, a declarat atunci ministrul Educației.

Iată declarațiile ministrului pe această temă:
Un post va fi titularizabil, va putea fi ocupat pe durata nedeterminată, va putea să dea șansa atragerii către sistem a unor profesori buni de care școala are nevoie. Acest post va putea fi ocupat pe durata nedeterminată și dacă va conține un număr de ore de predare corespunzător unei jumătăți de normă.

Începând cu anul 2023, vor fi scoase la concurs și acele posturi cu 9, 10, 11, 12, 15 ore, chiar dacă nu au 18 ore.

Parcurgerea stagiaturii se va face sub un mentor. Va avea normă mai mica mentorul ca sa se ocupe de debutant. Salarizarea rămâne în cont un factor esential pentru atragerea…

Va exista o perioadă de stagiatură un an de zile. Va exista un examen de licențiere, vom schimba examenul de modul de organizare a titularizării, care va rămâne la nivel național, însă în această dimineață am dat un comunicat în care ați văzut probabil că la discipline la care se susțin probe de examen (bacalaureat și evaluarea națională) au fost scoase la concurs mai puțin de 10% din numărul total de posturi. Este bine-cunoscută situația în care sunt candidați care obțin ani la rând peste nota 9 la examenul de titularizare, dar nu beneficiază de posturi pe care să poată fi titularizați, ocuparea acestor posturi pe durată nedeterminată. Este un element de atractivitate pentru profesia didactică, insuficient exploatată.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității, vineri, 13 martie 2026, prognoza meteo pe 4 săptămâni. Conform meteorologilor, ANM, până spre mijlocul lunii aprilie 2026, temperaturile vor continua să fie ridicate, iar precipitațiile […]

Citește mai mult

Actualitate

Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile” Preţul motorinei din România ar putea urca în următoarele două săptămâni până la aproximativ 9,78 lei pe litru, deoarece scumpirile recente ale petrolului şi ale motorinei pe pieţele […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că există soluții astfel încât fermierii să achiziționeze motorină ieftină. Acestea au fost prezentate Ministerului de Finanțe și vizează protejarea fermierilor de creșterile de prețuri provocate de războiul din Iran. Ministrul Agriculturii susține că există soluții […]

Citește mai mult