Vești bune pentru românii cu rate: Indicele ROBOR coboară la valoarea pe care o avea în urmă cu 13 ani
Vești bune pentru românii cu rate: Indicele ROBOR coboară la valoarea pe care o avea în urmă cu 13 ani
După ce Banca Națională a României a anunțat faptul că menține dobanda cheie la 7%, în cursul zilei de joi, astăzi indicele ROBOR s-a urnit, în sfârșit, din punctul în care rămase blocat timp de patru zile.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut vineri la 7,11% pe an, de la 7,14% pe an, în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
La începutul anului trecut, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an, iar la începutul acestui an urcase la 7,56%.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la nivelul de 7,45% pe an, de la 7,47%, în timp ce ROBOR la 12 luni a scăzut la 7,84% pe an, de la 7,85%.
În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,71% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 4,06%.
În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât joi menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, stabilit în şedinţa de politică monetară din ianuarie, informează banca centrală.
De asemenea, BNR a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Conform BNR, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 16,37% în decembrie 2022, de la 16,76% în noiembrie, rămânând doar marginal deasupra nivelului prognozat, în principal ca efect al ieftinirii combustibililor, pe fondul descreşterii cotaţiei petrolului şi al aprecierii leului în raport cu dolarul SUA.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Avans important al lucrărilor de pe Autostrada Transilvaniei: Sute de muncitori pe șantier
Avans important al lucrărilor de pe Autostrada Transilvaniei: Sute de muncitori pe șantier Vești bune de pe Autostrada Transilvania: lucrările între Nădăşelu şi Zimbor au ajuns la 94%, în timp ce pe segmentul Zimbor – Poarta Sălajului, progresul a trecut deja de 98%, a anunțat, vineri, 27 martie 2026, directorul general al Companiei Naţionale de […]
Șoferii străini care nu plătesc amenzile în România, urmăriți internațional: Permisul suspendat, recuperat doar dacă fac dovada achitării amenzii înainte de a părăsi țara
Șoferii străini care nu plătesc amenzile în România, urmăriți internațional: Permisul suspendat, recuperat doar dacă fac dovada achitării amenzii înainte de a părăsi țara Foarte multe sancțiuni rutiere aplicate de polițiști pe teritoriul României rămân neîncasate, iar autoritățile caută soluții pentru a închide această vulnerabilitate legislativă. Un nou proiect de lege aduce în prim-plan o […]
PENSII 2026 | Crește vârsta de pensionare la militari, polițiști și în sistemul de siguranță publică. Legea pensiilor militare ar urma să fie gata în două săptămâni
Crește vârsta de pensionare la militari, polițiști și în sistemul de siguranță publică. Legea pensiilor militare ar urma să fie gata în două săptămâni Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 27 martie, că proiectul privind legea pensiilor militare va fi finalizat în aproximativ două săptămâni și va prevedea creșterea treptată a vârstei de pensionare. De […]

