Actualitate

Veste bună pentru românii care vor să se împrumute la bănci. Proiectul privind PLAFONAREA DOBÂNZILOR la CREDITE a primit aviz favorabil la Senat

Ioana Oprean

Publicat

în

Veste bună pentru românii care doresc să obțină credite. Comisiile reunite ale Senatului, cea economică, juridică şi de buget finanţe, au avizat favorabil, marți, 20 februarie, două dintre cele trei proiecte de lege ale senatorului liberal Daniel Zamfir.

Amendamentele legii care prevede plafonarea dobânzii legale şi remuneratorii au fost adoptate, cu 17 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 3 abţineri, şi urmează calea plenului. Legea prind recuperatorii de creanţe a trecut cu 16 voturi „pentru”, 5 „împotrivă” şi două abţineri, anunţă economica.net.

Potrivit ultimelor amendamente aduse de Daniel Zamfir, dobânda anuală efectivă în cazul creditelor ipotecare ar putea fi plafonată la dobânda BNR (în prezent 2,25%) înmulţită cu 2,5, deci un total de 5,62%. Cel de-al doilea amendament vizează nivelul dobânzii anuale efective la creditele de consum la 18%.

Al doilea proiect de lege avizat favorabil prevede că debitorul nu va plăti recuperatorului de creanţe întreaga sumă pe care o datora băncii, ci doar dublul valorii dată de recuperator în momentul în care a cumpărat creanţa de la bancă. Mai exact dacă o restanţă de 40.000 de euro a fost cumpărată de recuperator la 10% din valoarea ei, debitorul va plăti recuperatorului de creanţe 4000 de euro ori 2, şi nu valoarea totală de 40.000 de euro.

Votul la cel de-al treilea proiect propus de senatorul PNL, care vizează societăţile de leasing şi pierderea caracterului de titlu executoriu al contractului de finanţare, a fost amânat pentru săptămâna viitoare.

Potrivit senatorului aceste contracte ar trebui să nu mai fie titluri executorii, ci să se meargă în instanţă pentru obţinerea unui astfel de titlu. În acelaşi timp, contractele de leasing trebuie şi ele reechilibrate, aşa cum Curtea Constituţională a hotărât că trebuie să se întâmple cu cele de credit. Trebuie reglementate toate domeniile astfel încât să nu existe o poziţie dominantă, ci una de echilibru între părţi.

sursa: b1.ro, economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut

Bogdan Ilea

Publicat

în

Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din […]

Citește mai mult

Actualitate

Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină” Directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de pe urma crizei generate de războiul din Orientul Mijlociu. De la începutul conflictului din Iran, prețurile la combustibil […]

Citește mai mult

Actualitate

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]

Citește mai mult