Cultură Educație

Vârstnici purtaţi degeaba pe drumuri, pensii de ocară şi autorităţi indolente!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Că sistemul public de pensii nu poate face faţă presiunii sociale din ce în ce mai mari a devenit evident din momentul în care numărul de salariaţi a fost net depăşit de numărul de pensionari. Bugetul Asigurărilor Sociale este în continuare văduvit de importante resurse, iar Puterea actuală nu face nimic să schimbe în bine acest sistem, nedorind să apeleze la soluţia pensiilor private, pentru a aduce o modalitate de finanţare suplimentară a pensiilor. Peste întreg calvarul pensionarilor a venit acum şi Legea 263 din 16 decembrie 2010. Teoretic, această lege avea rolul de a clarifica un aspect lăsat de izbelişte de „guvernarea portocalie”, după preluarea puterii.
Atunci, la sfârşitul anului 2008, a fost adoptată Legea nr. 218, prin care a fost modificată Legea nr 19/2000 privind sistemul unic de pensii şi drepturile de asigurări sociale. Ulterior, Guvernul PD-L, „pilotat” din umbră de preşedintele Băsescu, a emis Ordonanţele 209/ 2008 şi 114/2009, cu scopul de a „împinge” termenul de aplicare a beneficiilor aduse de Legea 218/2008 pentru pensionarii care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele  I şi a II-a de muncă. Practic, deoarece pensionarii nu au reprezentat o prioritate niciodată pentru PD-L, poate cu excepţia zilelor când li se cereau voturile, guvernele conduse de tandemul Băsescu-Boc au amânat majorarea punctajelor lunare, pentru a nu da vreun ban în plus bieţilor pensionari. Astfel, s-a ajuns ca Legea 263/2010, una din şirul celor care  completează Legea Pensiilor, să producă efecte începând cu 1 ianuarie 2011. Din acest moment, ar fi trebuit ca pensionarii care au lucrat anterior în grupa a II-a de muncă, sau în locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite (după 1 aprilie 2001), să beneficieze de o majorare de 25% a punctajelor anuale, iar pensionarii care au lucrat în grupa I de muncă, sau în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale (după 1 aprilie 2001), să beneficieze de o majorare de 50% a punctajelor anuale. Din păcate, în această lună, autorităţile nu i-au ascultat absolut deloc pe bieţii pensionari. Unii au fost puşi pe drumuri inutil, doar pentru a li se spune că nu beneficiază de nicio majorare. Pentru alţii calculele parcă au fost făcute de-a-ndoaselea. În judeţul nostru sute de oameni au venit la CJP Alba şi au plecat şi mai nedumeriţi decât au venit.
Din acest motiv, PNL Alba a iniţiat acţiunea de strângere a tuturor plângerilor, pentru a centraliza situaţia acestor pensionari şi a încerca să le rezolve problemele, prin asistenţă juridică specializată. În acest moment, la nivelul judeţului sunt circa 1500 de situaţii neclare ale pensionarilor, iar numărul de solicitări creşte continuu. Este destul de grav faptul că din partea conducerii CJP Alba nu s-a dat publicităţii lista persoanelor îndreptăţite să beneficieze de această majorare a punctajelor, astfel încât cetăţenii să nu mai fie tracasaţi inutil. Până la această dată, trebuiau să fie aduse la cunoştinţă modificările punctajelor lunare tuturor pensionarilor îndreptăţiţi. CJP Alba a tergiversat şi tratat cu indiferenţă această situaţie, fără să facă publice reglementările pe baza cărora se aplică legea. Astfel, populaţia nu cunoaşte criteriile pe baza cărora au fost făcute calculele şi nici de când beneficiază de recalcularea punctajelor.
PNL Alba va susţine acţiunea în instanţă a tuturor pensionarilor ale căror drepturi au fost încălcate de indolenţa sau incompetenţa autorităţilor. Acest tratament nu putea veni decât din partea guvernului portocaliu, care nu înţelege să pună drepturile cetăţeneşti mai presus de orice interese politice sau de grup. Este inadmisibil ca, după o viaţă de muncă şi de suferinţe, un guvern condus complet anapoda să facă o şi mai mare nedreptate vârstnicilor, care au aşteptat mai mult de doi ani o reparaţie morală şi o recunoaştere a muncii depuse, în fond, pentru dezvoltarea întregii ţări.
Simion Creţu,
Vicepreşedinte PNL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

FOTO | Elevii militari din Alba, locul III la concursul de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Au parcurs trei probe, una teoretică și două probe practice

Ioana Oprean

Publicat

în

Elevii militari din Alba, locul III la concursul de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Au parcurs trei probe, una teoretică și două probe practice Echipa Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia s-a clasat pe Locul III la faza județeană a Concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Elevul […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Concursul ,,Micii Pietoni”, ediția XXII, la Grădinița nr. 11 din Alba Iulia: Diplome, medalii, „permise de pieton” și premii generoase pentru cele 17 echipaje din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul ,,Micii Pietoni”, ediția XXII, la Grădinița nr. 11 din Alba Iulia: Diplome, medalii, „permise de pieton” și premii generoase pentru cele 17 echipaje din județ Grădinița cu Program Prelungit Nr. 11 Alba Iulia a găzduit astăzi cea de-a XXII-a ediție a concursului pentru preșcolari „Micii pietoni”. Organizatorii evenimentului sunt Grădinița cu Program Prelungit Nr. […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Peste 400 de elevi din Alba Iulia, implicați în proiectul „EU Generation – Tinerii care dau voce Europei”. Ateliere, jocuri educaționale și peer to peer în școlile partenere

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de elevi din Alba Iulia, implicați în proiectul „EU Generation – Tinerii care dau voce Europei”. Ateliere, jocuri educaționale și peer to peer în școlile partenere Cu zâmbete, aprecieri și mulțumiri s-a încheiat proiectul prin care valorile, beneficiile și rezultatele Uniunii Europene, în contextul Zilei Europei, au ajuns la peste 400 de elevi […]

Citește mai mult