Vânzarea mașinilor cu motoare pe benzină și motorină, interzisă în UE, din 2035. Vor putea fi vândute și folosite cele care se află deja în circulație
Vânzarea mașinilor cu motoare pe benzină și motorină, interzisă în UE, din 2035. Vor putea fi vândute și folosite cele care se află deja în circulație
Începând cu anul 2035, Uniunea Europeană va interzice vânzarea mașinilor noi cu motoare pe benzină sau motorină.
Pentru a accelera procesul de trecere la vehicule electrice și reducerea emisiilor poluante, vânzarea mașinilor noi cu motoare pe combustie internă, cele mai cunoscute fiind cele ce funcționează cu benzină sau motorină, va fi interzisă în Uniunea Europeană (UE) din 2035, potrivit unui acord la care au ajuns recent Parlamentul și Consiliul European.
După cum apare într-un comunicat al Parlamentului European, negociatorii UE au ajuns la un acord cu reprezentanții statelor membre în legătură cu propunerea ca producătorii auto să reducă, până în 2035, cu 100% emisiile, adică, practic, să le elimine.
Asta înseamnă că, din 2035, va fi imposibilă vânzarea de noi autoturisme dotate cu motoare ce folosesc combustie internă pentru a funcționa, respectiv cu motoare pe benzină sau motorină. E de subliniat faptul că limitările se vor aplica doar la vânzarea de mașini noi, nu și la vânzarea celor uzate, produse înainte de 2035.
Astfel, și după 2035 vor putea fi folosite, vândute sau cumpărate mașini ce au motoare cu ardere internă, cumpărate înainte de acest termen. Practic, mașinile de acum și din următorii aproximativ 13 ani se vor putea folosi atâta timp cât sunt sigure în utilizare, chiar dacă nu au emisii zero.
Parlamentul European a introdus o metodologie pentru evaluarea și raportarea datelor privind emisiile de CO2 pe ciclul de viață complet al mașinilor și furgonetelor vândute pe piața UE.
Totodată, Comisia Europeană va trebui să publice, până la sfârșitul anului 2025, un raport pentru a evalua progresul către mobilitatea rutieră cu emisii zero. Raportul va acoperi impactul asupra consumatorilor și ocupării forței de muncă, progresul în eficiența energetică și accesibilitatea vehiculelor cu emisii zero și emisii reduse, precum și informații despre piața vehiculelor second-hand. Ulterior, raportul se publică la fiecare doi ani.
Comisia Europeană va monitoriza și va raporta anual decalajul dintre valorile limită de emisie și datele reale privind consumul de combustibil și energie, cu scopul de a ajusta, începând din 2030, media emisiilor de CO2 a producătorilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

