Actualitate

Vaccinul antigripal este de negăsit în acest moment în România: Cererea mai mare decât oferta. Când vine următorul lot de vaccinuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Vaccinul antigripal este de negăsit în acest moment în România: Cererea mai mare decât oferta. Când vine următorul lot de vaccinuri

Vaccinul antigripal este de negăsit în acest moment în România – lipsește atât din cabinetele medicilor de familie, unde în mod normal ar trebui să fie distribuit gratuit pentru anumite categorii de persoane considerate cu risc de îmbolnăvire, cât și din farmacii, de unde persoanele care nu beneficiază de vaccinul administrat gratuit ar fi trebui să și-l poată cumpăra.

În farmacii, vaccinul lipsește din cauză că cererea a fost, anul acesta, în premieră, de aproximativ 5 ori mai mare decât oferta, lucru care nu a fost anticipat, potrivit explicațiilor medicilor consultați de HotNews.ro și reprezentanților companiei care aduce vaccinul în România. În cabinetele medicilor de familie, el va ajunge cu întârziere – undeva în jurul datei de 20 noiembrie.

Când ajunge vaccinul în cabinetele medicilor de familie?

În cabinetele medicilor de familie, o a doua tranșă de vaccinuri este așteptată în jurul datei de 20 noiembrie, a declarat, pentru HotNews.ro, Sandra Alexiu, medic de familie și președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov.

Când vom putea cumpăra vaccin antigripal din farmacii?

Vaccinul antigripal ar putea reveni în farmaciile din România la finalul lunii noiembrie – începutul lunii decembrie. O nouă livrare de vaccinuri este planificată în România la finalul lunii noiembrie, au declarat reprezentanții companiei Sanofi, cel mai mare producător de vaccinuri la nivel mondial, pentru HotNews.ro.

De ce medicii de familie nu au vaccinul nici la începutul lunii noiembrie?

În cabinetele medicilor de familie, vaccinul este administrat gratuit doar categoriilor de persoane considerate cu risc – persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, bolnavii cronici de orice vârstă, femeile însărcinate sau copiii. Ministerul Sănătății a cumpărat, anul acesta, 1,5 milioane de doze de vaccin – cu 200.000 mai multe decât anul trecut.

Prima tranșă de vaccinuri din cele 1,5 milioane de doze cumpărate de Ministerul Sănătății a ajuns în România luna trecută, însă medicii de familie au primit atunci o cantitate foarte mică, iar majoritatea dozelor de vaccin au mers către spitale, pentru imunizarea personalului medical, către centrele care găzduiesc bătrâni instituționalizați și în centrele de refugiați.

sursa: hotnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]

Citește mai mult

Actualitate

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare

Ioana Oprean

Publicat

în

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA de Paște 2026 în România: Zile frumoase, de primăvară autentică

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică.  Este estimată media săptămânală […]

Citește mai mult