Actualitate

Vaccinarea obligatorie în România și țările UE: Ursula von der Leyen vrea o DEZBATERE pe această temă

URSALEȘ Iulian

Publicat

în

Vaccinarea obligatorie în România și țările UE: Ursula von der Leyen vrea o DEZBATERE pe această temă

Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că trebuie să avem o dezbatere despre oportunitatea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19, relatează EFE şi AFP.

”Este nevoie de discuţii şi de o abordare comună, dar este o discuţie care trebuie purtată”, a declarat Von der Leyen, subliniind că exprimă o „opinie personală”, întrucât competenţele în materie de sănătate în UE aparţin „în totalitate” statelor membre, scrie agerpres.ro.

Cu toate acestea, politicianul cu pregătire medicală a evidenţiat natura excepţională a situaţiei, cu o creştere rapidă a infecţiilor în mare parte din UE şi rate scăzute de vaccinare în multe state, în ciuda faptului că vaccinurile sunt disponibile, spre deosebire de multe alte părţi ale lumii. Doar 66,2% din populaţia totală a blocului este complet imunizată.

”În urmă cu doi sau trei ani nu mi-aş fi imaginat niciodată că aş fi fost martoră la ceea ce vedem acum, că avem o pandemie teribilă şi vaccinuri, dar acestea nu sunt folosite în mod corespunzător peste tot, iar costurile pentru sănătate sunt uriaşe”, a declarat von der Leyen, întrebată dacă vaccinarea ar trebui să fie obligatorie.

Grecia şi Austria au anunţat amenzi pentru cei care nu acceptă să se vaccineze, în timp ce dezbaterea ia amploare şi în alte state membre.

”Cred că este de înţeles şi adecvat” să avem o dezbatere şi ”să ne gândim eventual la vaccinarea obligatorie în UE”, a declarat Von der Leyen.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutoare pentru pensionari și familii vulnerabile 2026: Guvernul pregătește sprijin financiar pentru pensii sub 3.000 de lei

Unirea Ziarul

Publicat

în

Ministerul Muncii pregătește o OUG cu ajutoare pentru pensionari și familii vulnerabile Sprijin financiar pentru pensiile sub 3.000 de lei, bani pentru familii cu copii și măsuri speciale pentru familiile monoparentale. Noile măsuri vizează în special pensionarii cu pensii mici, familiile cu venituri reduse și gospodăriile care au copii în întreținere. Autoritățile susțin că aceste […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1: 1.500 de oameni și peste 300 de utilaje grele pe șantierele secțiunii Cornetu-Tigveni: „Străpungerea” Carpaților, în ritm susținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada A1: 1.500 de oameni și peste 300 de utilaje grele pe șantierele secțiunii Cornetu-Tigveni: „Străpungerea” Carpaților, în ritm susținut „Mobilizarea este foarte bună pe Secțiunea 3 (Cornetu-Tigveni) a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1)! Progresul pe acest important contract de infrastructură rutieră din România a depășit pragul de 12%”, a anunțat, joi, 12 martie 2026, Cristian Pistol, […]

Citește mai mult

Actualitate

Alba Iulia și Sebeș, orașe-fanion într-un proiect de creștere a capacităților de planificare integrată a energiei, climei și spațiului

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alba Iulia și Sebeș, orașe-fanion într-un proiect de creștere a capacităților de planificare integrată a energiei, climei și spațiului Agenția Locală a Energiei Alba (ALEA), în calitate de partener în consorțiul european al proiectului LIFE IN-PLAN, a organizat, miercuri, 11 martie 2026, conferința națională de diseminare a rezultatelor proiectului. Evenimentul a reunit peste 30 de […]

Citește mai mult