Vacanţa a creat aglomeraţie la… IŞJ Alba
Ieri, 18 aprilie, în prima zi de vacanţă a cadrelor didactice, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba s-a produs agolmeraţie la depunerea dosarelor pentru soluţionarea restrângerilor de activitate şi pretransfer. Potrivit listei cu posturile vacante, în judeţul Alba ar putea fi ocupate în total 721 de catedre. Deşi în lista afişată pe site-ul oficial personal.albanet.ro acestea apar ca fiind netitularizabile, potrivit unui anunţ postat pe acelaşi site al Compartimentului Managementul Resurselor Umane, preşedintele Comisiei judeţene de mobilitate, prof. Marcel Stan – inspector şcolar general adjunct al IŞJ Alba, precizează că termenul de netitularizabil sau titularizabil nu are nicio relevanţă şi nu condiţionează repartizarea candidaţilor în etapele de transfer pentru restrângere de activitate, pretransfer şi detaşare în interesul învăţământului. Atributul de titularizabil sau netitularizabil stabilit pentru un post didactic se referă la lista posturilor vacante pentru concursul de titularizare din 13 iulie 2011 şi va fi publicată în 31 mai.
Dacă în primele zile de la debutul perioadei de înregistrare a dosarelor pentru transfer şi pretransfer au fost depuse doar 16 dosare, odată cu prima zi de vacanţă a început să se producă aglomeraţie, numărul cererilor întregistate apropiindu-se de 150, a declarat Raluca Gheorghiu. În judeţul Alba, numai pentru restrângere de activitate ar trebui să ceară transferul 81 de cadre didactice. Documentele necesare pentru completarea dosarului sunt înscrise în cererea-tip, care poate fi descărcată de pe site-ul personal.albanet.ro. Cadrele didactice ar trebui să nu lase înregistrarea dosarelor pe data de 21 aprilie, la ora 15.00, când este termenul limită, deoarece nu este exclus să le lipsească vreun document şi să nu mai aibă suficient timp pentru completarea dosarului.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]
21 februarie: 122 de ani de la moartea lui Sava Henția, unul dintre marii maeștri ai picturii românești
21 februarie: 122 de ani de la moartea lui Sava Henția, unul dintre marii maeștri ai picturii românești Sâmbătă, 21 februarie 2026, se împlinesc 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848-1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Citește și: Autoportret inedit al pictorului Sava Henția, expus în premieră la Muzeul Municipal […]
21 februarie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Timotei, cel din Simboli
21 februarie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Timotei, cel din Simboli Despre viața Sfântului Cuvios Timotei se cunosc relativ puține lucruri. Ceea ce a rămas în amintirea Bisericii au fost faptele sale deosebite și înălțimea virtuților la care a ajuns. Citește și: Când este Paștele Ortodox și Paștele Catolic în anul 2026, 2027, […]