Ştirea zilei

USL este „o căsnicie cu de-a sila” care nu trebuie însă subestimată

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

„Nu subestimez actuala USL, iar PDL nu trebuie să îi neglijeze forţa, din contră, consider că este necesar să luptăm împotriva triadei Ponta-Antonescu-Voiculescu. (…) Sigur, constituirea USL este un eveniment important pe scena politică românească şi nu contest potenţialul ei, însă tind să cred că este o simplă alianţă pre-electorală, al cărei unic scop este acela de a ajunge la Putere cât mai repede”, a declarat vicepreşedintele Senatului Alexandru Pereş la cea mai recentă conferinţă a PDL Alba. El a spus însă că, în viziunea sa, Uniunea nou constituită seamănă cu „o căsnicie de-a sila”, fără prea mari şanse să reziste pentru mult timp pe scena politică. „Cele trei partide nu sunt la prima tentativă de convieţuire politică, să nu uităm că în ianuarie, PC rupe relaţiile cu PSD, se uneşte cu PNL, apoi, la nici o lună distanţă, prin prisma PNL, cele două partide se reîntâlnesc, îşi dau mâna fericite şi îşi semnează certificatele de căsnicie. Din nou. Sunt curios cât va rezista această comuniune frivolă între nişte miri recăsătoriţi, cu păreri şi moşteniri diferite. Până cel târziu la viitoarele alegeri. Nu am putut să nu remarc faptul că această Uniune nu are alt discurs decât cel îndreptat împotriva Puterii şi nu şi-a propus alt scop decât înlăturarea guvernării PDL şi a preşedintelui de la Putere. Nu am văzut alte obiective clare, nu m-a impresionat vreo luare de poziţie din partea liderilor celor trei partide, fiindcă am asistat la acelaşi discurs plictisit şi lipsit de inspiraţie pe care îl aud de aproape un an de zile”, crede Alexandru Pereş. Senatorul spune că actuala guvernare „este singura care înţelege, într-adevăr, care sunt măsurile ce trebuie luate pentru ca în România să continue stabilizarea economiei şi redresarea după criza financiară prin care şi noi, alături de întreaga lume, am trecut”. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult