Ştirea zilei

Urs depistat la Săgagea, comuna Poșaga. Cetățenii, avertizați prin mesaj RO-Alert

Ioana Oprean

Publicat

în

Urs depistat la Săgagea, comuna Poșaga. Cetățenii, avertizați prin mesaj RO-Alert

Cetățenii din localitatea Săgagea, comuna Poșaga au fost avertizați joi dimineața, prin RO-Alert, despre prezența unui urs în localitate.

„A fost semnalată prezența unui urs în localitatea Săgagea, comuna Poșaga. A fost emis mesaj RO-ALERT locuitorilor din zonă”, au transmis reprezentanții ISU Alba.

Sfaturi care le-ar putea salva viața celor care dau nas în nas cu ursul

În primul rând, și poate cel mai important sfat, este să îți păstrezi, pe cât posibil, calmul. Da, este greu să te menții liniștit înt-o întâlnire cu un potențial vital extrem de crescut, însă trebuie să te mobilizezi, să tragi de câteva ori aer în piept și să fii cât poți de atent la comportamentul ursului.

Observă dacă animalul este agresiv, dacă este pur și simplu în trecere sau dacă mănâncă. Un alt sfat oferit de salvamontiști este următorul: indiferent de comportamentul ursului, încearcă să te retragi cu mișcări cât mai lente, cât mai ușoare și nu bruște, care ar putea fi percepute ca un semn de agresiune din partea ta.

La fel de important este să păstrezi contactul vizual cu animalul sălbatic, pentru a-i vedea mișcările, comportamentul. Evită, însă, pe cât posibil să îl privești țintă în ochi. Acest lucru poate fi interpretat de urs tot ca un semn de agresiune din partea ta.

Toți salvamontiștii atrag atenția asupra faptului că nu este bine să pornești într-o drumeție singur, fără a fi însoțit de măcar 1-2 parteneri de drum. De asemenea, rucsacul tău ar trebui să conțină un fluier și un spray de urs, pe care îl poți cumpăra din magazinele de specialitate.

Totodată, trebuie să știi că, dacă ursul înaintează spre tine, nu este neapărat un semn că urmează un atac, însă e bine să fii precaut. La fel, dacă animalul se ridică pe labele din spate, nu înseamnă că te va ataca, ci că vrea să obțină cât mai multe informații despre situația în care se află.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Salariul mediu brut în județul Alba, 8.130 de lei. Locul 15 la nivel național: creștere lunară, dar SCĂDERE anuală a salariului net

Bogdan Ilea

Publicat

în

Salariul mediu brut în județul Alba, 8.130 de lei. Locul 15 la nivel național: creștere lunară, dar SCĂDERE anuală a salariului net În luna noiembrie 2025, câștigul salarial mediu brut în județul Alba a fost de 8.130 de lei, cu 339 de lei mai mare față de luna precedentă (+4,4%) și cu 111 lei peste […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

2 februarie 1958: Ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din Munții Apuseni, lichidați de forțele de represiune

Unirea Ziarul

Publicat

în

2 februarie 1958: Ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din Munții Apuseni, lichidați de forțele de represiune În noaptea de 1 spre 2 februarie 1958, ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din masivul Vlădeasa – Munții Apuseni, sunt încercuiți de forțele de represiune în satul Traniș din comuna Valea Drăganului. Ca urmare a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UAT-urile din Apuseni au 15 zile la dispoziție să dea noi HCL-uri privind acordarea bonificației de 50% la impozitarea proprietăților: Ordonanța Guvernului, publicată în „Monitorul Oficial”. Ce se întâmplă cu cei care au plătit

Lucian Dărămuș

Publicat

în

UAT-urile din Apuseni au 15 zile la dispoziție să dea noi HCL-uri privind acordarea bonificației de 50% la impozitarea proprietăților: Ordonanța Guvernului, publicată în „Monitorul Oficial”. Ce se întâmplă cu cei care au plătit UAT-urile din Apuseni au 15 zile la dispoziție sa dea noi HCL-uri privind acordarea bonificației de 50% la impozitarea proprietăților. Ordonanța […]

Citește mai mult