Curier Județean

UPDATE/ Accident MORTAL în satul Fața, comuna Albac: O fetiță de 1 an și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un tractor, în curtea casei

Ioana Oprean

Publicat

în

O fetiță de 1 an și 7 luni a murit, luni, în jurul prânzului, la spitalul din Câmpeni, după ce a fost acroșată și rănită grav de un tractor, în curtea casei.

Petrecerea Divorțaților

”Azi, în jurul orei 12,00, un tânăr de 32 de ani în timp ce manevra un tractor cu remorcă prin cutea unei familii din comuna Albac, cătun Fața, a acroșat o fetiță de un an și 7 luni. În urma accidentului, fetița a suferit leziuni grave”. transmite reprezentantul IPJ Alba.

Din primele informații se pare că, imediat după accident, tatăl fetiței a pornit s-o ducă la spitalul din Câmpeni iar pe drum s-a întâlnit cu ambulanța solicitată la caz. La momentul publicării acestei știri, echipajul medical efectuează manevre de resuscitare.

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, fetița a murit, la spitalul din Câmpeni. S-a deschis o anchetă sub aspectul uciderii din culpă, urmând să se stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Sistem fotovoltaic de aproape 3 milioane de lei la Stația de Epurare a Apelor Uzate Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Sistem fotovoltaic de aproape 3 milioane de lei la Stația de Epurare a Apelor Uzate Alba Iulia Recent, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor incluse în proiectul „Capacități de producție a energiei electrice la SEAU Alba Iulia, produsă din surse regenerabile pentru autoconsum”, derulat de SC Apa CTTA SA Alba și cofinanțat din Fondul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Poliția Alba, mesaj pentru copii înainte de Halloween: ,,Evitați farsele periculoase și comportamentele care pot provoca teamă sau accidente”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Poliția Alba, mesaj pentru copii înainte de Halloween: ,,Evitați farsele periculoase și comportamentele care pot provoca teamă sau accidente” Poliția Alba a transmis un mesaj, printr-o postare pe Facebook, pentru copii înaintea Halloween-ului 2026. Instituția transmite că, pentru ca distracția de Halloween să se desfășoare în siguranță, copiii trebuie să fie atenți la costumele și […]

Citește mai mult

Curier Județean

ITM Alba: Amenzi de 30.000 de lei și 36 de avertismente după controalele din perioada 19-23 octombrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă

Ioana Oprean

Publicat

în

ITM Alba: Amenzi de 30.000 de lei și 36 de avertismente după controalele din perioada 19-23 octombrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă Inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 30.000 de lei și au dat 36 de avertismente în urma controalelor din perioada 19-23 octombrie 2026. Prin Programul cadru de […]

Citește mai mult