Unui „șofer de Alba” i s-a prelungit dreptul de a conduce, după ce a provocat un accident: Cum s-a „plantat” într-un stâlp de beton
Unui „șofer de Alba” i s-a prelungit dreptul de a conduce, după ce a provocat un accident: Cum s-a „plantat” într-un stâlp de beton
Un șofer din Alba a reușit să obțină prelungirea dreptului său de circulație, după ce a provocat un accident în urma căruia două persoane au fost rănite.
La data de 25.06.2019, pe când se afla pe raza municipiului Teiuș, acesta, având alte preocupări în timpul mersului, a pierdut controlul asupra autoturismului , a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă spre stânga și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unui pasager de pe scaunul din dreapta faţă din autoturism şi a unui pasager de pe bancheta stânga spate în autoturism.
Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, a rezultat faptul că șoferul nu a consumat alcool înainte de a urca la volan.
„Admite cererea formulată de inculpat. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare prelungeşte dreptul de circulaţie al inculpatului, dispune prelungirea dreptului de circulaţie acordat acestuia cu ocazia reţinerii permisului de conducere, prin eliberarea dovezii, începând cu data de 18.01.2023 până la data de 16.02.2023, inclusiv”, se arată în hotărârea Judecătoriei Blaj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Guvernul va declara situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere: Adaosul comercial la motorină și benzină va fi limitat
Guvernul va declara situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere: Adaosul comercial la motorină și benzină va fi limitat Guvernul va adopta marți, 24 martie 2026, o ordonanță de urgență prin care va fi instituită situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, se arată într-un comunicat de presă al […]
SUBIECTE SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la Limba și literatura română
SUBIECTE SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la Limba și literatura română Luni, 23 martie 2026, elevii de clasa a XII-a din peste 95% din liceele din țară au susținut proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat 2026. Este vorba despre un număr de peste […]
VIDEO | Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”
Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului” Liviu Similie, din Șugag, este ultimul cojocar din județul Alba care încă produce cojoace ciobănești de miel și de oaie pentru ciobanii din țară și din străinătate. Bărbatul a învățat meseria de […]
