Rămâi conectat

Sport

Uniristul Andrei Bârdea, memoriu la FRF pentru datoriile vechi, de la… AFC Unirea 1924 Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

În vară, când AFC Unirea 1924 Alba Iulia a fost preluată de către autoritățile locale, cotinuând în Liga 3 sub tutela CSM Unirea Alba Iulia, una dintre problemele acute era aceea a datoriilor acumulate către jucători și antrenori.

Cum din bani publici nu se pot achita restanțele, s-a ajuns la o soluție agreată de toate părțile. Respectiv ca salariile neachitate din sezonul 2021/2022 să fie plătite undeva la începutul acestui an. Respectiv în momentul în care clubul chinez Wuhan Three Towns va vira către Slavia Praga o nouă tranșă în contul transferului lui Nicolae Stanciu. Suma așteptată de gruparea din Cetatea Marii Uniri se cifrează la aproximativ 70.000 de euro în condițiile în care “alb-negrilor” le revine, conform contribuției de solidaritate, un procentaj de 2,65 la sută din transfer (suma de 5 la sută din indemnizația de transfer se distribuie cluburilor implicate în pregătirea jucătorului, între 12 și 23 de ani). Respectivele persoane cărora clubul le este dator, jucători, antrenori, membri din staff-ul tehnic, dar și cel administrativ, au acceptat amânarea plăților cu o jumătate de an, însă conform informațiilor, acest lucru nu s-a produs, încă întrucât campioana Chinei a întârziat virarea banilor.

În consecință, Andrei Bârdea (jucător de 21 de ani), jucătorul de bandă dreapta al CSM Unirea Alba Iulia, titular în prima parte a campionatului, este primul care a apelat la comisiile abilitate din cadrul FRF pentru a-și recupera banii, iar 15 martie este data scadentă pentru achitarea datoriilor în cazul său. Conform informațiilor publicate pe site-ul FRF, în ședința din 15 februarie a Comisiei de Disciplină, în dosarul 4/CD/2023 (executare drepturi financiare), “sancționează debitorul CS Unirea Alba Iulia cu penalitate de 3.000 lei și acordă un termen de grație de 5 zile pentru executarea integrală a obligațiilor de plată conform art. 85 din RD coroborat cu art. 24 lit. C al. 1.a din RSTJF, față de creditorul Bârdea Andrei. Acordă termen în data de 15.03.2023, ora 15.00, dată la care debitorul CS Unirea Alba Iulia să prezinte dovada plății față de creditorul Bârdea Andrei conform Hotărârii nr. 286/CL/28.06.2022 rămasă definitivă prin nerecurare pentru a evita interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și depunctarea”.

Un alt litigiu pe rol al formației albaiuliene este cu fostul antrenor principal Valentin Sinescu (cel care a pregătit Unirea 6 luni, în toamna anului 2021), existând diverse termene și în acest dosar.

Una peste alta, în cazul respectivelor datorii în anumite cazuri s-au strâns restanțe ce depășesc un an calendaristic, fiind situații, gen Ciprian Selagea sau Mihai Manea, ce au bani de primit chiar din urmă cu două stagiuni. La un moment dat se vehicula o sumă cifrată la peste 120.000 de euro, însă aceasta s-a redus, întrucât, între timp, s-au mai plătit din datorii către cei care și-au solicitat drepturile la FRF (două exemple: Ciorgovean sau Sg. Tineiu, ambii în lot campionatul trecut). Momentul fierbinte a fost în vara trecută, când memoriile depuse de Alexandru Giurgiu, Adrian Bicheși și Ilie Adam, au dus la o depunctare de 20 de puncte pentru AFC Unirea Alba Iulia. Banii s-au plătit între timp, iar divizionara terță a început stagiunea actuală fără nicio penalizare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Volei Alba Blaj – „U” Cluj 3-0 în Divizia A1 la volei feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj a învins „U” Cluj în etapa a patra a Diviziei A1 la volei feminin, meci disputat în „Alba Blaj” Arena, scor 3-0 (25-20, 25-20, 25-18) Campioana Volei Alba Blaj a trecut de ultima clasată, într-un mod facil, într-o partidă disputată în fața fanilor. Citește și: Campioana Volei Alba Blaj, victorie de serviciu cu […]

Citește mai mult

Sport

SuperLiga Alba, etapa 11: Liderul Viitorul Sântimbru, a șaptea victorie la rând | CS Ocna Mureș, succes dramatic în derby-ul rundei

Dan HENEGAR

Publicat

în

SuperLiga Alba, etapa 11: Liderul Viitorul Sântimbru, a șaptea victorie la rând | CS Ocna Mureș, succes dramatic în derby-ul rundei, cu gol în minutul 90+5! Dacă primele două clasate, Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos, au continuat seria victoriilor, în schimb CS Ocna Mureș a urcat pe podium după ce s-a impus dramatic […]

Citește mai mult

Sport

Liga 3, Seria 7: CIL Blaj și Hidro Mecanica Șugag, eșecuri externe, fără a înscrie, în prima etapă a returului Seriei 7

Dan HENEGAR

Publicat

în

În prima etapă a returului Seriei 7 din Liga 3, deplasări pentru CIL Blaj și Hidro Mecanica Șugag, ambele conjudețene pierzând întâlnirile Cele două conjudețene, CIL Blaj și Hidro Mecanica Șugag au avut parte de confruntări dificile, pierzând fără a înscrie Citește și: Liga 3, Seria 7, Metalurgistul Cugir a întors scorul și a învins Progresul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea