Unirea Alba Iulia, remiză salvatoare la Chișineu Criș | În ultima rundă, egaluri pentru CS Ocna Mureș și Metalurgistul Cugir
Unirea Alba Iulia a obținut remiza salvatoare la Chișineu Criș, scor 1-1 (0-0) și evită retrogradarea de pe poziția a 12-a a Seriei a 4-a. Și celelalte două conjudețene, CS Ocna Mureș și Metalurgistul Cugir au realizat egaluri, 1-1, în ultima rundă a sezonului.
Conjudețenele au încheiat această ediție după cum urmează: Metalurgistul Cugir – locul 5 (53 de puncte), Industria Galda – locul 10 (41 p), Unirea Alba Iulia – locul 12 (38 p) și CS Ocna Mureș – locul 16 (10 p).
Au retrogradat din Seria a 4-a CS Ocna Mureş, CSM Lugoj, Millenium Giarmata, CNS Cetate Deva
Unirea Alba Iulia, cu 20 de puncte a evitat retrogradarea, de pe cel mai slab loc 12 din toate seriile retrogradând Agricola Borcea (seria a 2-a), cu 18 puncte (la egalitate cu FC Botoșani, diferență de golaveraj), în calculele cu formațiile de pe locurile 1-11.
Mai multe detalii de la cele trei jocuri, vă oferim cu ajutorul colegilor de la www.sportarad.ro, în link-ul ce urmează:
Unirea Alba Iulia se plasează pe poziția a 12-a, cu 37 de puncte, are avantajul rezultatelor directe cu hunedorenii (0-0 și 1-0) și trebuie să nu piardă acest meci ce închide sezonul, împotriva unui oponent dificil, nou-promovata remizând în tur pe “Cetate”.
Crișul Chișineu Criș – Unirea Alba Iulia 1-1 (0-0)
Modan (82)/ Al. Giurgiu (71)
*Bicheși: „Eram sub o mare presiune, jucătorii au dat dovadă de caracter”
„Mă bucur că am jucat acest meci așa cum ne-am dorit. Eram sub o mare presiune, însă jucătorii au dat dovadă de tărie de caracter. Ne-am atins obiectivul, în condițiile unui retur dificil, cu mulți jucători tineri și fără bani. Am strâns 19 puncte, am îndeplinit ceea ce ne-am propus. Sperăm să se regleze problemele la club, iar în viitor să avem alte obiective„, a spus Bicheși.
Formații oficiale:
Crișul: Dagău – Sabău, Lazăr, Al. Pavel, Siminic – Piț, Gâlcă, Suslak, Ciornei – Matei, Bozian. Rezerve: Pașcalău – Ianc, Maghici, Modan, Clej, Lung
Unirea: Sporea – Zsigmond, Potopea, Mardare, Mazilu – Al. Giurgiu, De Marco – Bîrdea, Selagea, Tat – Petrușe. Rezerve: Williams – A. Matei, Roman, Haj, Domșa, Codrea
Min. 5: Cartonaș galben Bîrdea, pentru un fault asupra lui Ciornei
Min. 8: Tat pătrunde pe stânga, până pe linia de fund, dar pasa în mijlocul careului a fost fără adresă
Min. 16: Șut al lui Selagea, cu efect, de la 14m ușor lateral stânga, reține Dagău de la colțul lung
Min. 20: Piț centrează de pe dreapta, Matei ratează o foarfecă laterală, mingea ajunge la Ciornei, care trimite cu efect spre colțul lung, dar mingea trece puțin pe lângă
Min. 30: Jocul este pe contre, ambele echipe făcând risipă de mingi lungi, care de multe ori nu au adresă
Min. 36: Siminic îi așează balonul lui Ciornei în 10 metri lateral stânga, acesta trage din prima la colțul scurt, dar Sporea e acolo și respinge
Min. 41: Bozian îi pasează scurt lui Piț, acesta trece ușor de Potopea, trage puternic cu stângul din 14m, dar Sporea boxează balonul
Min. 45+1: Mardare bâlbâie o mingea la marginea propriului careu, Matei urmărește și e foarte aproape să înscrie, dar Sporea reține. Final de primă repriză.
Min. 46: A început repriza secundă, cu o schimbare la oaspeți: Ad. Matei a intrat în locul lui Bîrdea.
Min. 58: După o lovitură liberă a gazdelor, mingea ajunge la Mazilu la 28 de metri, acesta trage puternic, dar Dagău e atent și reține
Min. 63: Schimbare la Criș, iese Bozian și intră Modan
Min. 68: Schimbare la Criș, iese Lazăr, intră Clej
Min. 71: GOL ALBA IULIA. Lovitură liberă de la marginea careului lateral dreapta, Giurgiu trage direct la colțul scurt, mingea intră lângă bară
Min. 82: GOL CRIȘUL! Sabău a tras la poartă, Sporea a respins, Piț a sărit la cap cu portarul Unirii, mingea ajunge norocos la Modan, care trimite cu stângul, sec, sub transversală, din 11 metri
Min. 84: Matei centrează de pe dreapta, Ciornei a reluat în blocajul lui Potopea din 8 metri
Min. 85: Cartonaș galben pentru Giurgiu
Min. 86: Schimbare la Alba Iulia, iese Petruse și intră Codrea
Min. 90: Centrare de pe stânga a lui Gâlcă, Matei reia cu capul și Sporea respinge de sub transversală. Schimbare la Criș, intră Ianc, iese Ciornei
Min. 90+1: După lovitura de colț, Siminic recentrează, Pavel continuă cu capul, Sabău înscrie dar golul este anulat pentru offside
Min. 90+2: Fază în viteză a Crișului, Modan îl lansează pe Ianc în careu, acesta trage din cădere în 13m, reține Sporea
Min. 90+3: Iese Mazilu, intră Haj
Min. 90+4: Iese Tat, intră L. Roman
Min. 90+5: Final de meci, oaspeții se salvează de la retrogradare
Gloria Lunca Teuz-Cermei – Metalurgistul Cugir 1-1 (0-0)
Mager (82)/ M. Neagu (85)
„Scor echitabil, într-un meci de vacanță. Nu știu ce se va întâmpla în viitor, urmează să discutăm„, a spus Marius Opric.
Gloria Lunca-Teuz Cermei și Metalurgistul Cugir, formații cu același număr de puncte (52) și vecine în ierarhia Seriei a 4-a se întâlnesc în reprezentația de final a sezonului, sâmbătă, la ora 18.00, într-o partidă ce are miză ocuparea poziției a 4-a, deținută în acest moment de vizitatori.
Cermei: Stănilă – Polgar, Nistor, Sabău – Mager, Prună, Mihuța, Deta – Vlad, Capătă, Bulza. Rezerve: Gârlea – Matiș, A. Iuga, Vezan, Ciubotariu, Gruiescu
Cugir: Crivăț – Dohotariu, Lang, Itu, M. Neagu – Șaucă, Dican, I. Grozav, Dicu (87, Vâjdea) – P. Păcurar (90, Voicu) – Cîrstean. Rezerve: G. Goronea. Antrenori Marius Opric și Lucian Itu.
Min. 8: Mager îi așează balonul lui Vlad la 16m, dar șutul acestuia din urmă a trecut puțin peste poartă
Min. 15: Cârstean scapă pe stânga, trage, dar Stănilă scoate
Min. 18: Contră a gazdelor, Capătă îi pasează în stânga lui Michel, care trage puțin peste
Min. 24: Capătă primește o minge de la Bulza, scapă singur, dar trimite puțin pe lângă poartă cu un șut de la 16 metri
Min. 28: Centrare Mager de pe dreapta, Capătă trimite puțin peste poartă
Min. 33: Galben pentru Capătă
Min. 41: Galben pentru Nistor, după un fault asupra lui Șaucă
Min. 43: Mager îl găsește pe Capătă la 12m, acesta luftează în prima instanță, dar păstrează mingea și trage la o palmă de vinclu
Min. 46: A reînceput meciul, fără schimbări
Min. 52: Șut al lui Dohotariu de la 20 de metri, Stănilă respinge
Min. 69: Prima schimbare la gazde, Matiș intră în locul lui Capătă
Min. 73: Intră Angelo Iuga în locul lui Bulza
Min. 79: Mager îi pasează lui Iuga în colțul careului de 6m, acesta trage în transversală
Min. 82: GOL CERMEI! Mager pătrunde din dreapta în centru și trage cu stângul la colțul lung, în plasa laterală
Min. 85: GOL CUGIR. Neagu execută direct pe poartă o lovitură liberă din apropierea colțului terenului, mingea intră în plasă
Min. 89: Mager a pătruns în careu, trage din 10m, dar Crivăț respinge de sub transversală
Min. 90: Din cornerul rezultat, Sabău trimite în transversală
Min. 90+2: Gruiescu îi ia locul lui Deta
Min. 90+3: Final de meci, Cermeiul încheie sezonul cu o remiză
CS Ocna Mureș – Național Sebiș 1-1 (1-0)
Culda (28)/ Petculescu (50)
Mihai Manea: “Ratările nu se contabilizează”
“Ratările nu se contabilizează pe tabela de marcaj. Nu am reușit, deși am dominat întâlnirea, să obținem o victorie pe care o meritam și ne-am dorit-o, la despărțirea de suporteri. Perspectiva la nivelul echipei, a lotului de jucători, a băncii tehnice, depinde de eșalonul în care vom evolua în sezonul viitor”, a spus Mihai Manea.
Min. 28: GOL OCNA MUREȘ. Pasă în adâncime pentru Culda, acesta pătrunde și înscrie cu un șut la colțul lung
Min. 50: GOL SEBIȘ! Petculescu egalează
Min. 64: Cartonaș roșu pentru Onuțan, după un fault în poziție de ultim apărător
Min. 88: Petculescu încasează al doilea galben și e eliminat
Min. 90+3: Final de meci, Sebișul remizează cu ultima clasată, după ce a terminat meciul în 9 oameni
Soda dragă” dispută sâmbătă, 25 mai, de la ora 18.00, pe “Stadionul Dragostei”, ultima reprezentație în eșalonul terț, Național Sebiș fiind oponentul formației conduse de Mihai Manea în acest meci de “adio”.
Echipe:
*
CS Ocna Mureș: Angeru (65, Decean) – L. Dan (85, S. Șimandi), Guț, Borșoi, Cl. Marcu, Bedelean (37, Cimpoieșu), Goguța, T. Cristea (78, Kiss), S. Culda, Hidișan, Coltor; rezerve P. Man, Vaidasigan. Antrenori Mihai Manea, George Țălnar, Petre Clep.
Național: Horvat – Ad. Pop, Forisz, Onuțan, Dărăban, Ember, Ciochină, Cl. Vereș, Susan, Mateucă, Enciu; rezerve Gakos, Deliman, Petculescu, Rugină, Lezeu, S. Szekely. Antrenor Cristian Todea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Liga 3 se reia cu două derby-uri „de Alba”, la Cugir și pe „Cetate”! CSM Unirea Alba Iulia și CSU Alba Iulia, rivale în cursa spre Liga 2
Liga 3 se reia cu două derby-uri „de Alba”, la Cugir și pe „Cetate”! CSM Unirea Alba Iulia și CSU Alba Iulia, rivale în cursa spre Liga 2 După o pauză prelungită, o vacanță care a durat 83 de zile, la finele săptămânii se reia eșalonul terț. Cele patru conjudețene activează în Seria 7, iar […]