Câte dosare rămân în 2026 în cursa pentru o locuință ANL la Sebeș: Ordinea de prioritate, decisă în Consiliul Local
Câte dosare rămân în 2026 în cursa pentru o locuință ANL la Sebeș: Ordinea de prioritate, decisă în Consiliul Local
Un proiect de hotărâre privins accesul la locuințele destinate tinerilor prin Programul ANL va ajunge miercuri, 30 septembrie 2026, pe masa aleșilor locali, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Sebeș. Consilierii locali sunt chemați să aprobe lista privind ordinea de prioritate a solicitanților care au acces, în anul 2026, la o locuință realizată prin Programul ANL:
În documentația aferentă proiectului de hotărâre se arată că procesul de selecție a pornit de la 36 de dosare depuse și analizate de comisia socială constituită la nivelul administrației locale. În urma verificărilor, 20 de dosare au fost declarate complete și actualizate, dintre care 9 reprezintă cereri noi. Restul dosarelor au fost eliminate din diferite motive: șase au fost considerate incomplete sau neactualizate, cinci solicitanți au renunțat, două dosare au fost descalificate pentru depășirea vârstei legale, iar alte trei persoane au fost descalificate deoarece au primit locuințe SDL.

Lista nu este întocmită aleatoriu, ci pe baza criteriilor-cadru aprobate anterior de Consiliul Local Sebeș prin HCL nr. 198/2026. Comisia a aplicat punctajele numai solicitanților care au îndeplinit integral condițiile de acces în program.
Printre condițiile prevăzute în documentație se numără aceea ca titularul cererii să fie major și să aibă cel mult 35 de ani la data depunerii cererii, cu posibilitatea de a primi repartiția în intervalul prevăzut de legislație după împlinirea acestei vârste.
O altă condiție importantă vizează situația locativă: solicitantul și membrii familiei nu trebuie să dețină sau să fi deținut o locuință în proprietate și nici să beneficieze de o altă locuință cu chirie în condițiile prevăzute de documentație, în municipiul Sebeș. De asemenea, titularul cererii trebuie să își desfășoare activitatea în municipiul Sebeș.
După adoptare, lista urmează să fie afișată la sediul Primăriei Sebeș și comunicată persoanelor nominalizate. Aprobarea de către Consiliul Local nu înseamnă automat că lista devine definitivă în aceeași zi. Potrivit proiectului, persoanele interesate au la dispoziție 7 zile de la data afișării listei pentru a formula contestații. Contestațiile urmează să fie analizate și soluționate în termen de 15 zile de la înregistrare de comisia special constituită în acest scop. Dacă nu vor fi depuse contestații sau acestea vor fi respinse, lista va rămâne definitivă, iar repartizarea locuințelor se va face potrivit ordinii de prioritate aprobate.
Există și o condiție financiară care poate afecta menținerea poziției pe listă: la momentul încheierii contractului de închiriere, titularul și/sau membrii familiei trebuie să nu figureze cu datorii față de bugetul local. În caz contrar, documentul prevede pierderea ordinii pe lista de priorități.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Un polițist din Alba Iulia lansează un volum memorialistic din dorința de a-i împărtăși fiului său rădăcinile sale și ale soției sale: „Cezar-Mihai, un vlăstar născut din neam în neam”
Un polițist din Alba Iulia lansează un volum memorialistic din dorința de a-i împărtăși fiului său rădăcinile sale și ale soției sale: „Cezar-Mihai, un vlăstar născut din neam în neam Agentul-șef adjunct de poliție Dan-Ioan Groza, din cadrul Biroului Rutier Alba Iulia, își lansează duminică, 27 septembrie 2026, volumul memorialistic „Cezar-Mihai, un vlăstar născut din […]
Video | Motorina premium se apropie de 12 lei/litru la mai multe benzinării din Alba Iulia: Prețurile carburanților în oraș
Motorina premium se apropie de 12 lei/litru la mai multe benzinării din Alba Iulia: Prețurile carburanților în oraș Prețul carburanților este într-o continuă creștere din cauza situației geopolitice tensionate. Astfel, șoferii sunt nevoiți să achite prețuri din ce în ce mai mari la pompă. La benzinăria MOL, motorina premium costă 11,78 lei/litru, iar motorina standard […]
27 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 27 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]