Un val de aer polar va lovi România: Vor fi prezente ploi, ninsori și temperaturi negative pe parcursul întregii săptămâni
Un val de aer polar va lovi România: Vor fi prezente ploi, ninsori și temperaturi negative pe parcursul întregii săptămâni
Începând de marți, un val de aer polar se va abate asupra României, iar vremea se va schimba radical. Vor fi prezente ploi, ninsori și temperaturi negative, pe parcursul săptămânii.
„Avem o schimbare de circulație atmosferică, care va împărți continentul european în două. Dacă în sud-vest, mai ales în Spania, vor fi temperaturi foarte ridicate, care pot ajunge până la 40 de grade Celsius, în Europa Centrală și de Est, vor fi temperaturi mai scăzute decât în mod obișnuit, anume cu 5 sau 7 grade.
Cauzele sunt legate de felul în care se comportă zona arctică, fiind mult mai caldă decât ar fi normal, anume cu peste 3 grade.
Acest fenomen produce o perturbare. De exemplu, în Marea Kara, se înregistrează temperaturi ridicate, iar în zona Mării Barents există deja un strat de gheață cu extindere mult mai mică decât ar fi normal.
Astfel, apele care sunt libere furnizează atmosferei o încărcătură de vapori și modifică echilibrul dintre zona polară și zona tropicală.
Primăvara este un anotimp al tranzițiilor, când se reconfigurează toate aceste circulații dinspre sezonul rece înspre sezonul cald. Cu toate acestea, pe fondul încălzirii globale, avem contraste mult mai mari”, a spus Roxana Bojariu, climatolog ANM.
De marți încep ploile în toată țara
”Marți, ploile cuprind întreaga țară. Practic, nicio zonă nu va fi ocolită de aceste ploi. Sunt ploi cu descărcări electrice și chiar intensificări ale vântului.
Urmează ca miercuri ponderea acestor ploi să se mute pe partea centrală, estică și sud-estică a țării și partea sudică.
Și abia de joi putem să vorbim de ameliorare sub aspectul precipitațiilor. Totodată, dacă acum vorbim de o vreme plăcută sub aspect termic, temperaturi destul de apropiate de normal până la 22-23 de grade astăzi în Lunca Dunării, de asemenea și mâine 23 de grade prin Muntenia, în jur de 21 de grade și în Capitală.
De marți încolo vremea se răcește, de asemenea, pătrunde o masă de aer rece, o masă de aer polar și ca urmare ajungem din nou la o vreme mai rece față de normal la această dată.
Temperaturi destul de coborâte vor fi marţi pe partea vestică, nord-vestică, iar apoi miercuri o vreme rece, temperaturi de numai 8-9 grade prin depresiuni, 15-16 grade prin partea vestică și sudică a țării, ceea ce înseamnă temperaturi cu 5-7 grade mai mici față de normal.
De asemenea și joi va fi la fel, și chiar temperaturi ușor negative în depresiuni. Joi dimineață, temperaturi de -2 grade prin depresiuni, brumă, îngheț în acele zone depresionare. O vreme așadar destul de rece la mijlocul săptămânii viitoare.
Abia de joi încolo contăm pe o ameliorare sub aspectul precipitațiilor și, de asemenea, și temperaturile încep să crească spre weekendul viitor.
Așa cum arată datele acum, vineri și chiar sâmbătă, o vreme destul de frumoasă în mare parte din țară, ploi puține, dar duminică-luni, probabilitatea de apariție a ploilor crește din nou.
Sperăm că aceste ploi vor fi de scurtă durată și pe areale mai restrânse, astfel încât să nu ne strice perioada de minivacanță”, a spus meteorologul ANM, Mihai Huștiu, duminică, la Antena 3 CNN.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun
Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 15 -28 decembrie 2025. Potrivit specialiştilor, vremea se răceşte spre sfârşitul anului şi sunt aşteptate ninsori. „Valorile termice vor fi […]
Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe
Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe Persoanele fizice care nu au reușit până acum să se înscrie în Programul Rabla Auto 2025 vor avea parte de o nouă sesiune, care urmează să fie lansată marți, 16 decembrie, 2025, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Citește și: […]
Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii
Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii Pensionarii români cu venituri mici vor primi în luna decembrie un supliment financiar de 400 de lei, care va fi acordat odată cu pensia potrivit Ministrului Muncii, Florin Manole. „Da, e vorba de un supliment important, […]
