Un tânăr din Alba, MORT DE BEAT și fără permis, a furat o mașină, iar apoi a abandonat-o ca să scape. A fost REȚINUT de polițiști
Un tânăr din Alba, MORT DE BEAT și fără permis, a furat o mașină, iar apoi a abandonat-o ca să scape. A fost REȚINUT de polițiști.
La data de 29 iunie 2023, în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 20 ani, din localitatea Veseuș, județul Alba, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Se pare că, în după- amiaza aceleiași zile, tânărul ar fi sustras, de pe o stradă din localitatea Veseuș, un autoturism pe care l-ar fi condus, pe raza localității, fără a poseda permis de conducere, iar pentru a-și asigura scăparea, la un moment dat, ar fi abandonat autoturismul, moment în care a fost identificat de polițiști.
În urma testării tânărului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cursul zilei de azi, 30 iunie, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Alba, pe lista „selectă” a județelor din România cu mai puțin de 10 medici oncologi: „Cred că pacienții oncologici nu trebuie să facă tot timpul, la propriu, călătorii”
Alba, pe lista „selectă” a județelor din România cu mai puțin de 10 medici oncologi România dispune de un total de 714 medici oncologi, iar în acest moment sunt în pregătire 450 de medici rezidenți în oncologie medicală. Potrivit președintei Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, România nu are un deficit de […]
FOTO | Mariana Bucerzan a pus capăt unei cariere de o jumătate de secol de antrenoare de atletism: „Predau ștafeta foștilor sportivi, actuali profesori”
Mariana Bucerzan a pus capăt unei cariere de o jumătate de secol de antrenoare de atletism Moment cu puternică încărcătură emoțională în sportul albaiulian. Mariana Bucerzan a anunțat că pune capăt unei cariere de o jumătate de secol de antrenoare de atletism. „Dragi prieteni, foști sportivi și colegi din intreaga țară, după 50 de ani […]
FOTO ȘTIREA TA | Cum arată străzile neasfaltate din Micești, după topirea zăpezii: Gropi ca după bombardament și noroi cât vezi cu ochii: ,,Nu ai cum să nu te gândești la cei care locuiesc aici”
Cum arată străzile neasfaltate din Micești, după topirea zăpezii: Gropi ca după bombardament și noroi cât vezi cu ochii: ,,Nu ai cum să nu te gândești la cei care locuiesc aici” O mare parte dintre locuitorii cartierului Micești sunt nevoiți să suporte, zi de zi, disconfortul creat de străzile neasfaltate, pline de gropi și noroi, […]
