Actualitate

Un polițist din Țara Moților, condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită. A cerut bani unui investigator sub acoperire

Ioana Oprean

Publicat

în

Un polițist din Țara Moților, condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită. A cerut bani unui investigator sub acoperire

Un poliţist care a lucrat la compartimentul rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Abrud a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru două infracţiuni de luare de mită.

Faptele pentru care procurorii au adunat dovezi au avut loc la distanţă de aproape opt luni una de alta, poliţistul fiind prins în flagrant.

Potrivit Parchetului, la datele de 28 august 2018, respectiv 12 iunie 2019, inculpatul, în calitate de agent principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba – Poliţia Oraşului Abrud – Compartimentul Rutier, a pretins şi primit de la denunţător, iar ulterior de la investigatorul sub acoperire, sumele de 400 lei, respectiv 200 lei, pentru a nu îndeplini un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu, respectiv sancţionarea contravenţională a celor două persoane pentru abateri la regimul rutier.

Poliţistul (M A.) a fost trimis în judecată în luna iunie 2020, dar o primă soluţie în dosar a fost pronunţată joi, 14 iulie 2022. Bărbatul a fost condamnat la câte 3 ani de închisoare pentru fiecare dintre cele două fapte de luare de mită.

”Constată că faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost comise sub forma concursului de infracţiuni. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal stabileşte ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, cea de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu de 1 an închisoare (reprezentând 1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare), astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani închisoare”, se precizează în hotărârea Tribunalului Alba.

Poliţistului i-a fost interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii timp de doi ani de la executarea pedepsei. De asemenea, instanţa a dispus confiscarea sumei de 600 lei, respectiv a banilor primiţi ca mită. Hotărârea Tribunalului poate fi conetstată la Curtea de Apel.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România ar putea interzice țigările pentru cei sub 18 ani. Restricțiile s-ar aplica și vape-urilor și altor dispozitive electronice

Bogdan Ilea

Publicat

în

România ar putea interzice țigările pentru cei sub 18 ani. Restricțiile s-ar aplica și vape-urilor și altor dispozitive electronice Proiectul care prevede că persoanelor care au vârsta sub 18 ani le va fi strict interzis fumatul a fost adoptat, luni, 30 martie 2026.  De aemenea, celor sub 18 ani le va fi interzisă și utilizarea […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertisment DNSC: Atacurile de phishing au devenit din ce în ce mai sofisticate. Recomandările autorităților

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertisment DNSC: Atacurile de phishing au devenit din ce în ce mai sofisticate. Recomandările autorităților Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că atacurile de phishing nu mai sunt atât de ușor de recunoscut precum în trecut, infractorii cibernetici folosind mesaje, apeluri sau SMS-uri care imită tot mai convingător instituții cunoscute pentru a fura date personale […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe cele două fetițe dispărute din Târnăveni: Le-a purtat în brațe și în spate 3 kilometri, până a ajuns la autorități

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe cele două fetițe dispărute din Târnăveni: Le-a purtat în brațe și în spate 3 kilometri, până a ajuns la autorități Rebeca și Melisa, fetițele de 4 și 5 ani, dispărute în Târnăveni, județul Mureș, au fost găsite și salvate de Aurel Frandeș, un pădurar de la Ocolul […]

Citește mai mult