Ştirea zilei

Un nou proiect imobiliar: clădirea abandonată de la intrarea în Alba Iulia dinspre Sebeş, vizavi de fosta Moară, va fi transformată în complex de apartamente

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un nou proiect imobiliar: clădirea abandonată de la intrarea în Alba Iulia dinspre Sebeş, vizavi de fosta Moară, va fi transformată în complex de apartamente.

Construcția inestetică din beton ce tronează neterminată de ani de zile la intrarea în Alba Iulia dinspre Sebeș, pe partea stângă, vizavi de fosta Moară, va fi transformată într-un modern complex de locuințe ce va fi finalizat până în septembrie 2018.

Ridicată în contextul avântului imobiliar din anii 2007 – 2008, clădirea cu nouă etaje, care primise inițial destinația de hotel, a ajuns în cele din urmă în portofoliul unei bănci, în contul unor datorii ale fostului proprietar, un om de afaceri din Alba Iulia.

Clădirea a fost cumpărată în 2016 la licitație publică contra sumei de 400.000 de euro de către o firmă cu sediul în Sibiu – S.C. Natura Import-Export SRL, care vrea să o transforme în bloc de locuințe. Lucrările au fost deja demarate, însă sunt într-o fază incipientă.

Potrivit proiectului, aici vor fi amenajate în jur de 48 de apartamente de 2-3 camere, cu suprafețe cuprinse între 32 de metri pătrați și 200 de metri pătrați, cât va avea cel mai spațios apartament. Potrivit unor surse apropiate constructorului, suma investită se ridică la circa 1,5 milioane de euro, iar construcția va fi finalizată în august – septembrie 2018.

Se pare că deja există cumpărători pentru jumătate dintre apartamente. Odată finalizat proiectul, se va rezolva și o importantă problemă estetică a orașului exact în Anul Centenarului, având în vedere că cei care intrau în Alba Iulia dinspre Sebeș pe DN1 dădeau prima dată cu ochii de imaginea sumbră a clădirii nefinalizate și abandonate.

Pe de altă parte, demararea acestui nou proiect imobiliar de anvergură în municipiu, alături de altele aflate în derulare sau încă în stadiu de proiect, dovedește că Alba Iulia se dezvoltă și că există o cerere crescută, dar și putere de cumpărare pentru locuințe noi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Medic din Sebeș, REȚINUT pentru luare de MITĂ: ar fi primit între 100 și 600 de euro de la șase pensionari de invaliditate. Nu este la prima ,,ispravă” de acest fel

Bogdan Ilea

Publicat

în

Medic din Sebeș, REȚINUT pentru luare de MITĂ: ar fi primit între 100 și 600 de euro de la șase pensionari de invaliditate. Nu este la prima ,,ispravă” de acest fel Un medic din Sebeș, angajat al Institutului Național de Expertiză Medicală, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Încă un pas spre realizarea noii autobaze pentru autobuze și microbuze electrice de la Alba Iulia: Proiectul de 12 milioane de euro, la aprobare în Consiliul Local

Ioana Oprean

Publicat

în

Încă un pas spre realizarea noii autobaze pentru autobuze și microbuze electrice de la Alba Iulia: Proiectul de 12 milioane de euro, la aprobare în Consiliul Local Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de vineri, 6 februarie 2026, a Consiliului Local Alba Iulia se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului „Realizare […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | De ce stau nefolosite spațiile de servicii din zona Oiejdea de pe Autostrada A10 Sebeș-Turda: Explicațiile DRDP Cluj pentru ziarulunirea.ro

Lucian Dărămuș

Publicat

în

De ce stau nefolosite spațiile de servicii din zona Oiejdea de pe Autostrada A10 Sebeș-Turda: Explicațiile DRDP Cluj pentru ziarulunirea.ro Spațiile de servicii / parcări din zona Oiejdea de pe Autostrada A10 Sebeș-Turda „zac” în continuare nefolosite, problema neavând un termen clar de soluționare, după cum rezultă din explicațiile oferite de Direcția Regională de Drumuri […]

Citește mai mult