Un moț petrecăreț din Câmpeni deranjat de jandarmi în timp ce susținea un “concert” pe o stradă în toi de noapte
Aflat sub influenţa alcoolului un bărbat din Câmpeni a deranjat la ora 01.00 locuitorii unei străzi din oraş. Un echipaj de jandarmerie a intervenit de urgenţă şi l-a sancţionat contravenţional.
Potrivit IPJ Alba, „incidentul s-a petrecut marţi, 10 martie a.c., pe strada Revoluţiei din oraşul Câmpeni. Aflat în avansată stare de ebrietate, P.T. (24 de ani), domiciliat în Câmpeni, a cântat şi a urlat suficient de tare pentru a atrage indignarea locuitorilor şi atenţia unui echipaj de jandarmerie aflat în patrulare.
Interpelat de jandarmi tânărul nu a oferit o explicaţie pentru comportamentul său, dar din spusele acestuia se pare că ar fi fost supărat că nu ar mai fi fost servit cu alcool de personalul de serviciu al unui local. I s-a atras atenţia ca fapta sa este pedepsită de lege şi a fost îndrumat să se îndrepte spre casă. Pentru că, la foarte scurt timp, a reînceput să ţipe şi să facă gălăgie a fost oprit din nou, de data aceasta fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 300 de lei.
Pentru prevenirea acestora fapte, atragem atenţia că tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de până la 1000 de lei.
Totodată, Jandarmeria recomandă cetăţenilor să semnaleze prompt astfel de situaţii şi facem specificarea să vom interveni in cel mai scurt timp pentru aplicarea fermă a măsurilor legale.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ
MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ Concursul „Echos français dans notre ville” va avea loc mâine, 20 martie 2026, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Acesta va aduce împreună elevi, profesori și comunitatea locală pentru a celebra farmecul limbii […]
BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL
BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL Municipiul Alba Iulia își pregătește retragerea din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local. Un proiect de hotărâre în acest sens se va afla în curând pe masa aleșilor locali […]
FOTO | Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei
Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei Primăria Roșia Montană a solicitat acord de mediu pentru proiectul care vizează modernizarea unui tronson de 1.110 metri din Drumul Comunal 136. Tronsonul de drum respectiv este cuprins între kilometri 3+150 – 4+260 metri. […]