Actualitate

Un institut de cercetare din România a obținut certificarea pentru proiectarea de aeronave militare

Ioana Oprean

Publicat

în

Un institut de cercetare din România a obținut certificarea pentru proiectarea de aeronave militare

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială “Elie Carafoli” – INCAS, institut aflat în coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare, a fost certificat la începutul anului 2026 ca Organizație de Proiectare de către Autoritatea Aeronautică Militară Națională a Ministerului Apărării.

Petrecerea Divorțaților

Această certificare confirmă dreptul INCAS de a desfășura activități de proiectare pentru aeronave militare, în conformitate cu cerințele RMAR 21/EMAR 21, acoperind modificări și reparații majore și minore pentru aeronave de mici și mari dimensiuni.

Procesul, finalizat la sfârșitul anului 2025, a presupus alinierea la standarde europene și naționale de navigabilitate militară, audituri succesive și consolidarea procedurilor interne de proiectare și management tehnic. În termeni instituționali, certificarea marchează recunoașterea unei capacități critice pentru cercetarea aplicată și pentru ecosistemul național de apărare: aceea de a transforma expertiza științifică în soluții aeronautice conforme cu cele mai exigente cerințe operaționale.

„Este o confirmare firească a muncii depuse și a experienței noastre în aviația militară, dar și un punct de plecare pentru extinderea activităților viitoare”, subliniază directorul general al INCAS, Dr. fiz. Adriana Ștefan.

Pentru cercetarea românească, certificarea consolidează rolul INCAS ca instituție de prim rang într-un domeniu strategic, cu relevanță directă pentru securitatea națională și capacitatea de inovare a României, a precizat, sâmbătă, 31 ianuarie 2026, Autoritatea Națională de Cercetare.

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, sub presiunea uriașă a deficitului. Expert: „De unde vin banii pentru obligațiile statului până la final de an?”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, sub presiunea uriașă a deficitului. Expert: „De unde vin banii pentru obligațiile statului până la final de an?” România intră în ultimul trimestru al anului 2026 cu presiuni tot mai mari asupra bugetului, pe fondul dobânzilor în creștere, al întârzierilor în atragerea fondurilor europene și al riscului ca veniturile estimate să nu se concretizeze […]

Citește mai mult

Actualitate

Femeile însărcinate din România vor avea dreptul la un însoțitor în timpul nașterii. Când pot fi restrânse aceste drepturi

Ioana Oprean

Publicat

în

Femeile însărcinate din România vor avea dreptul la un însoțitor în timpul nașterii. Când pot fi restrânse aceste drepturi Un proiect de lege care reglementează pentru femeile însărcinate dreptul la însoţitor şi dreptul la intimitate în cursul travaliului şi naşterii a fost adoptat miercuri de Plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege instituie obligaţia pentru unităţile […]

Citește mai mult

Actualitate

PSD a decis să intre în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu: Lista celor 11 miniștri PSD în viitorul Executiv

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD a decis să intre în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu: Lista celor 11 miniștri PSD în viitorul Executiv Conducerea partidului PSD a decis miercuri, 14 octombrie, să intre în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, potrivit informațiilor obținute de Mediafax din surse politice.  În ședința conducerii partidului de la Vila Lac […]

Citește mai mult