Rămâi conectat

Ştirea zilei

Un consilier local dintr-o comună din Alba şi-a pierdut mandatul pentru că şi-a schimbat domiciliul în altă comună. Ce a făcut ca să revină în funcţie

Ioana Oprean

Publicat

în

După ce s-a mutat cu domiciliul într-o altă comună, un consilier local din comuna Întregalde şi-a pierdut mandatul de ales local. Peste câteva luni a revenit cu domiciliul la Întregalde, dar nu şi-a mai putut salva postul de ales local. Pentru că a fost refuzat, fostul consilier a dat în judecată administraţia locală.

Tecşa Nicolae şi-a scimbat domiciliul, de la Întregalde, la Jidvei, în luna februarie 2019.

”Deoarece schimbarea domiciliului a fost adusă la cunoştinţa Consiliului Local Întregalde doar la începutul lunii septembrie 2019, consiliului local ii revine a sarcina de a adopta in prima şedinţa desfăşurată după apariţia evenimentului, respectiv în luna septembrie 2019, la propunerea primarului o hotărâre de constatare a autorităţii deliberative a încetării de drept a mandatului de consilier local precum si vacantarea locului de consilier local. S-a iniţiat astfel proiectul de hotărâre privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier local al domnului Tecsa Nicolae. În data de 25.09.2019 a fost adoptată HCL nr.56/25.09.2019 privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier local”, susţin reprezentanţii Primăriei.

Ulterior, Instituţia Prefectului a constatat că hotărârea este legală. Când a aflat că îşi va pierde mandatul, alesul local şi-a refăcut domiciliul pe teritoriul comunei Întregalde, dar acest lucru nu l-a scăpat de pierderea mandatului.

”Faptul că şi-a refăcut domiciliul pe raza comunei Întregalde începând cu data de 18.09.2019 nu întrerupe încetarea de drept a mandatului de consilier înainte de termen care a avut loc la data apariţiei evenimentului, respectiv 14.02.2019, dată la care Consiliul Local Întregalde constată încetarea mandatului de consilier”, se mai precizează în acţiunea Primăriei Întregalde. Acesta a apreziat, însă, că hotărârea este nelegală.

”Corespunde adevărului faptul ca în luna februarie i-a fost eliberată cartea de identitate care atesta că domiciliul său era în comuna Jidvei. Despre acest aspect a omis să informez Consiliul Local Întregalde pentru că nu a cunoscut îndeajuns de bine faptul că trebuia să informeze aceasta autoritate. În perioada februarie-septembrie a participat la şedinţele de Consiliu Local ce au fost convocate potrivit legii.

Despre problema schimbării domiciliului a aflat abia în luna august. Cu aceasta ocazie i s-a transmis de la Primăria Întregalde că schimbarea domiciliului ar atrage pierderea mandatului de consilier local. Faţă de aceasta situaţie a făcut demersurile necesare, care s-au concretizat în faptul că la data de 18.09.2019 a fost eliberată cartea de identitate care atestă faptul că domiciliul său la acel moment era în sat Tecşeşti”, a spus reclamantul în cererea de chemare în judecată, introdusă la Tribunal în octombrie 2019.

În final, instanţa de judecată a respins acţiunea fostului consilier pentru că acesta a uitat să plătească taxa de timbru în valoare de 50 de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Primele cireșe din 2026 au apărut în supermarket-uri: Preț de infarct pentru gustul verii, în plină iarnă

Ioana Oprean

Publicat

în

Primele cireșe din 2026 au apărut în supermarket-uri: Preț de infarct pentru gustul verii, în plină iarnă Chiar dacă iarna e departe de a fi pe sfârșit, pe rafturile supermarketurilor din România au apărut deja cireșele, fructele delicioase care ne duc cu gândul la vară. Însă, la început de ianuarie 2026, un kilogram de cireșe […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

La un pas de tragedie într-o comună din Alba: Un copil de 3 ani și un bărbat de 47 de ani, răniți după ce au fost loviți de o mașină pe trotuar

Ioana Oprean

Publicat

în

Un copil de 3 ani și un bărbat de 47 de ani, răniți după ce au fost loviți de o mașină pe trotuar, într-o comună din Alba În noaptea de 31 decembrie 2025 spre 1 ianuarie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Blaj au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Horoscop 2026 CARIERĂ și BANI pentru fiecare zodie: Racii pun viața personală în prim-plan, Scorpionii trec printr-o transformare profundă

Ioana Oprean

Publicat

în

Horoscop 2026 CARIERĂ și BANI pentru fiecare zodie: Racii pun viața personală în prim-plan, Scorpionii trec printr-o transformare profundă După ani marcați de schimbări bruște și instabilitate, 2026 vine cu o energie profund transformatoare și ne cere maturitate emoțională, asumare și alegeri conștiente. Este un an al adevărurilor spuse pe nume, al relațiilor care se […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea