Cultură Educație

Un centru de colectare a fierului vechi din Baia de Arieş a fost „taxat” de poliţişti cu peste 70.000 de lei pentru operaţiuni ilegale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

*Cu ocazia verificărilor efectuate la una dintre societăţile din Baia de Arieş care are ca obiect de activitate colectarea deşeurilor industriale reciclabile, s-a constatat că în perioada 2 ianuarie – 27 aprilie 2011 au fost eliberate adeverinţe de primire şi plată pentru deşeuri metalice fără a se specifica natura deşeurilor metalice achiziţionate. Societatea a fost sancţionată contravenţional cu suma de 2.500 lei, conform art. 13 lit. a din OUG 16/2001 şi a fost dispusă confiscarea contravalorii deşeurilor industriale reciclabile obţinută prin nerespectarea prevederilor legale, în cuantum de 67.013 lei.
Din verificările efectuate de organele de poliţie s-a stabilit că, cele mai multe nereguli comise de agenţii economici care colecteză materiale feroase şi neferoase sunt cele generate de angajaţii centrelor de colectare, cu ocazia achiziţionării de  materiale de la diferite persoane fizice. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr.16/2001 republicată  agenţii economici care colectează deşeuri pot efectua această activitate numai în baza autorizaţiei emise de prefectură, cu avizul primăriei locale şi pe baza autorizaţiei de mediu. Agenţii economici care colectează deşeuri de la persoane fizice sunt obligaţi să elibereze deţinătorilor adeverinţă de primire şi plată, care va conţine: denumirea agentului economic colector, date de identificare a deţinătorului (nume, prenume, serie, nr. act identitate, CNP, domiciliu), deşeul predat şi definirea  naturii acestuia, cantitatea, preţul, valoarea, provenienţa deşeului, declarată de deţinător pe propria răspundere, semnătura agentului colector şi a persoanei fizice  deţinătoare. Agenţii economici care deţin, colectează şi/sau valorifică deşeuri industriale reciclabile sunt obligaţi să ţină evidenţa lor, să raporteze şi să furnizeze   informaţii la cererea persoanelor cu drept de control.
Nerespectarea prevederilor de mai sus reprezintă contravenţie şi se  sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 5.000 lei.
Prin acceptarea şi valorificarea materialelor, produs ale unor infracţiuni, se poate reţine şi comiterea infracţiunii de TĂINUIRE prevăzută şi pedepsită de articolul 221 din Codul Penal. O altă infracţiune care poate fi săvârşită de personalul din cadrul centrelor de colectare este aceea de COMPLICITATE, prevăzută şi pedepsită de articolul 26 din Codul penal şi care constă în înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, la comiterea infracţiunii de furt de materiale feroase sau neferoase.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]

Citește mai mult