Actualitate

Un bărbat din Bărăbanţ riscă închisoarea pentru că și-a însușit un telefon pe care l-a găsit întâmplător

Bogdan Presecan

Publicat

în

“La sfârşitul săptămânii trecute prezentam cazul unui subofiţer din cadrul Jandarmeriei Alba care, după ce a găsit un portmoneu cu bani, acte şi carduri bancare, l-a predat dispeceratului instituţiei,  acest fapt determinând identificarea în scurt timp a păgubaşului şi înapoierea bunurilor pierdute.

Nu la fel a procedat un bărbat din Bărăbanţ care a găsit un telefon mobil pe care şi l-a însuşit. Acum acesta riscă închisoarea de la o lună la 3 luni sau amendă.

Fapta a fost constatată de un echipaj de jandarmerie, duminică, 24 martie, în jurul orei 16.00, când, aflat într-o staţie de autobuz din cartierul albaiulian Ampoi 1, un bărbat domiciliat în satul Oiejdea, comuna Galda de Jos a recunoscut telefonul pe care concubina sa îl pierduse cu aproximativ o lună în urmă. Aparatul se afla în posesia unui bărbat din Alba Iulia care a recunoscut că l-a achiziţionat de la un cunoscut şi a dat indicii pentru localizarea acestuia. În urma verificărilor efectuate, jandarmii au reuşit identificarea lui I.C.G., în vârstă de 29 de ani, domiciliat în municipiul Alba Iulia, care a oferit informaţii contradictorii asupra modului în care a ajuns în posesia aparatului telefonic. În aceste condiţii, pe numele lui I.C.G. au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de “ însuşirea  bunului găsit ”. Cercetările vor fi continuate de Poliţia Municipiului Alba – Iulia.

Pentru prevenirea unor astfel de fapte reamintim că, în conformitate cu art. 216 C.P., “fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.  Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare în posesia făptuitorului”, se anunță într-un comunicat remis presei de Inspectoratul Județean pentru Jandarmi Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse Comisarii Gărzii de Mediu au verificat depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 jude’e, fiind aplicate mai multe sancţiuni. În perioada 9-13 martie 2026, […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în Transilvania și în celelalte regiuni de Florii 2026: Se vor opri ploile? Prognoza meteo pe 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în Transilvania și în celelalte regiuni de Florii 2026: Se vor opri ploile? Prognoza meteo pe 2 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat luni, 23 martie 2026 o prognoză meteo pe regiuni pentru următoarele 2 săptămâni. *BANAT Între 23 și 26 martie vremea va fi caldă pentru această perioadă, […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Apărării, despre posibilitatea ca România să trimită militar în Strâmtoarea Ormuz: ,,Putem participa cu ofiţeri de stat major”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Apărării, despre posibilitatea ca România să trimită militar în Strâmtoarea Ormuz: ,,Putem participa cu ofiţeri de stat major” Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat luni, după aderarea României la o coaliție formată din alte cinci state europene și Japonia pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, că țara noastră poate contribui în zonă cu ofițeri de stat […]

Citește mai mult