Rămâi conectat

Ştirea zilei

Un adolescent de 15 ani, din Alba, a dat 23 de spargeri de locuințe, imobile în construcție și mașini. „Capul” grupului, trimis în centru educativ și obligat la plata daunelor materiale de 50.000 de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un adolescent de 15 ani, din Alba, a dat 23 de spargeri de locuințe, imobile în construcție și mașini. „Capul” grupului, trimis în centru educativ și obligat la plata daunelor materiale de 50.000 de lei

Un adolescent din județul Alba, în vârstă de 15 ani, împreună cu alți minori, a dat 23 de spargeri a fost judecat pentru 23 de acte de furt calificat, 18 în formă consumată și 5 în forma tentativei. Băiatul s-a ales cu un an de internare într-un centru educativ și obligația de a plăti daune materiale persoanelor vătămate în valoare de aproape 50.000 de lei.

În data de 15.04.2022, în intervalul orar 11.00-13.00 a pătruns prin efracție (fortarea ușii de acces) în incinta unui imobil aparținând unei persoane vătămate, iar dintr-o încăpere a sustras o geantă de culoare neagră în care se aflau actele de identitate ale persoanei vătămate precum și suma de 3000 lei.

În data de 19.04.2022, în intervalul orar 14.00 – 18.30, a pătruns prin forțarea ușii de acces într-un imobil (cabană) situat pe câmp, aparținând persoanei vătămate, de unde a sustras un cablu electric în lungime de 120 metri, prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 300 lei.

În perioada 30.04-02.05.2022, împreună cu un complice (minor în vârstă de 7 ani) au pătruns prin efracție (spargerea geamului de la o ușă poziționată în partea laterală) în incinta imobilului aflat în construcție, iar din interior au sustras dintr-o ladă ce se afla depozitată într-o încăpere tip debara, mai multe sticle cu băuturi alcoolice prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 1000 lei.

În perioada 30.04.-02.05.2022 împreună cu un alt complice (minor în vârstă de 12 ani) au pătruns prin gardul din sârmă pe proprietatea persoanei vătămate, iar mai apoi prin efracție (forțarea sistemului de închidere al ușii metalice de tip grilaj precum și a ușii din lemn), au pătruns în interiorul clădirii din lemn, context în care fără a sustrage bunuri au răvășit obiectele din interior, prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 2000 lei.

În perioada 30.04-06.05.2022, împreună cu un băiat (minor în vârstă de 11 ani) au pătruns prin efracție (spargerea geamului de la demisol) în incinta imobilului aflat în construcție proprietatea persoanei vătămate, fără a sustrage bunuri.

În perioada 30.04-06.05.2022, împreună cu un minor în vârstă de 7 ani au pătruns prin efracție (spargerea geamului de la ușa de acces dinspre terasă) în incinta imobilului aflat în construcție proprietatea persoanei vătămate, context în care au sustras cheia care asigura ușa de acces dinspre terasă, prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 2000 lei.

În data de 14/15.05.2022, a pătruns prin efracție (spargerea geamului) în incinta imobilului aflat în construcție proprietatea persoanei vătămate, context în care a sustras firele de cablu electric din instalația electrică a imobilului, prejudiciul cauzat fiind în valoare de aprox. 2000 euro.

În perioada 13-27.05.2022, împreună cu un minor în vârstă de 7 ani au pătruns prin efracție (spargerea geamului de la ușa de acces dinspre terasă) în incinta imobilului proprietatea persoanei vătămate, de unde au sustras mai multe bunuri (articole de îmbrăcăminte, sustras o pungă ce conținea fitinguri din cupru de la instalația termică, sticle cu băuturi alcoolice).

Citește și: Un „colindător” și-a luat singur plata: Un bărbat din Alba a intrat într-o casă, în Ajunul Crăciunului, și a furat 400 de lei dintr-un portofel aflat într-un dulap

În data de 04.06.2022 împreună cu un minor în vârstă de 12 ani a pătruns printr-un gard de sârmă, pe terenul proprietatea persoanei vătămate, iar ulterior prin efracție (spargerea geamului) au pătruns în interiorul autoturismului marca Opel, proprietatea persoanei vătămate, care se afla parcat în curtea respectivă, după care, au încercat să pătrundă și în incinta imobilului tip cabană amplasată pe proprietate, fără a sustrage bunuri, prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 2000 lei.

În cursul lunii noiembrie 2022, a pătruns prin escaladarea gardului în curtea unui imobil, aparținând unor persoane vătămate, iar mai apoi, prin efracție (forțarea ușii de acces), a pătruns în interiorul imobilului, fără a sustrage bunuri sau valori.

În data de 05.12.2022, în jurul orei 11.30, a pătruns prin efracție (spargerea geamului stânga fața) în interiorul autoturismului marca VW Passat, utilizat de către persoana vătămată, în timp ce se afla parcat în zona clădirii dezafectate, de unde au sustras, o geantă de damă de culoare roșie în care se găsea suma de 200 lei și un portmoneu de culoare roz în care se aflau actul de identitate, permisul de conducere și un card bancar gol, pe numele persoanei vătămate, prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 1000 lei.

La data de 09.12.2022, în intervalul orar 12.00-13.00, a pătruns prin escaladarea gardului în curtea imobilului în care locuiește persoana vătămată, iar mai apoi pe ușa neasigurată, a pătruns în interior de unde dintr-o încăpere a sustras un cuțit de măcelărie, o lanternă de culoare galben cu verde și cardul de sănătate al persoanei vătămate.

În data de 30.12.2022, în intervalul orar 05:10 – 06:30, a pătruns prin efracție (forțarea unui geam de la ușa de acces), în incinta unei florării, de unde a sustras o cutie pentru donații transparentă, din plastic care se afla pe tejgheaua florăriei, care conținea suma de aproximativ 1300 lei.

În data de 21.12.2022 a pătruns printr-o spărtură a gardului împrejmuitor, în curtea unui imobil, aparținând persoanei vătămate, context în care a intrat într-o anexă(șopru) precum și într-o clădire aflată în construcție de unde a sustras un motofierăstrău, un flex și o autofiletantă, precum și 2 valize în care se aflau articole pirotehnice și mai multe scule de tăiat lemnul, prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 3500 lei.

În data de 03.01.2023, în jurul orei 13:00, a scos din funcțiune sistemul de supraveghere video al unei societăți comerciale, prin deconectarea containerului de la alimentarea cu energie electrică, după care a pătruns prin efracție (spargerea gemului lateral) în interiorul containerului modular ce adăpostește zona de birouri a societății, de unde a sustras suma de aproximativ 100 lei, trei chei auto aparținând autoutilitarelor societății și patru chei de acces în interior, prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 3000 lei.

În data de 11.01.2023, în jurul orei 17:10, a pătruns prin efracție (spargerea geamului lateral) în interiorul autoturismului marca VW Golf 4, context în care a sustras de pe scaunul din dreapta șoferului, un ghiozdan în care se aflau o pereche de ochelari de vedere, un ceas de mână, un set de chei și un carnețel cu pix, creând un prejudiciu în valoare de 1000 lei.

În cursul lunii ianuarie 2023 a pătruns prin efracție (forțarea ușii de acces de la imobilului dinspre garaj) în incinta imobilului, aflat în construcție, context în care a sustras firele de cablu electric din întreaga instalație electrică a imobilului, prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 3000 lei.

În cursul lunii ianuarie 2023 împreună cu un minor în vârstă de 11 ani au pătruns prin efracție (forțarea ușii de acces de la terasă) în incinta unui imobil, aflat în construcție, context în care au sustras cablurile electrice din cupru din întreaga instalație electrică a imobilului prin ruperea prizelor și a întrerupătoarelor și smulgerea din perete, precum și un prelungitor electric tip rolă, cu patru prize, cu lungimea de 30 m, prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 4000 lei.

În perioada 21-23.01.2023 a pătruns în incinta imobilului, aflat în construcție, proprietatea nefiind împrejmuită și neavând montate geamuri și uși, context în care a sustras un cablu electric din cupru cu lungimea de aproximativ 15 m, prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 300 lei.

În perioada 27.01.2023 în jurul orei 13.30 a sustras, prin forțarea încuietorii sistemului antifurt, o bicicletă marca Sprint de culoare portocalie, în timp ce se afla parcată la etajul 2 al unui bloc, în valoare de aproximativ 2300 lei.

În perioada 26 – 27.01.2023, împreună cu o persoană neidentificată, au pătruns prin escaladarea gardului în curtea unui imobil, iar mai apoi prin efracție (forțarea unui geam de la parter) au pătruns în interiorul locuinței, de unde au sustras un laptop de culoare gri a cărei marcă nu a putut fi precizată, două ceasuri de mână, fără curele, cinci parfumuri, bibelouri, șampoane și mai multe haine de copii.

În data de 25.01.2023, în jurul orei 20.00, după lăsarea întunericului prin escaladarea gardului a pătruns în curtea unui imobil, iar prin forțarea ușii principale de acces a pătruns în interiorul locuinței, unde a răvășit mai multe bunuri și a sustras obiecte de veselă (9 oale de diferite dimensiuni, o cratiță și 5 tigăi toate din inox, noi, sigilate, 2 seturi de farfurii , 1 fier de călcat, un set de cuțite cu suport de lemn; 2 ghivece ornamentale cu flori din plastic de culoare albă; 2 ghivece cu suport metalic de bronz cu flori artificiale; 5 șampoane diferite mărci; 1 obiect ornamental, de culoare alb cu paiete de culoare argintie și albă, 4 sticle de parfum, 6 seturi lenjerii de pat și 13 prosoape) bunuri în valoare de aproximativ 9000 lei.

În data de 10.02.2023 în jurul orei 17.30, s-a deplasat la locuința unei persoanei vătămate, cunoscând faptul că imobilul este nelocuit, unde a forțat geamul de la o încăpere, după care a pătruns în interior, unde a răvășit mai multe lucruri, însă fără a sustrage bunuri.

„În temeiul 396, alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală, cu reţinerea art. 114 alin. 2 lit. b) Cod penal, art. 115 alin. 1, pct. 2, lit. a) din Codul penal, raportat la art. 124 din Codul penal, aplică inculpatului măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 (unu) an pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzut de art. 228 alin. (1) coroborat cu art. 229 alin. (1) lit. b), d) și e), alin. (2) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (23 de acte materiale dintre care 18 în formă consumată și 5 în forma tentativei) cu aplicarea art. 113 alin. (2) din Cod penal”, se arată în hotărârea Judecătoriei Sebeș.

De asemenea, minorul este obligat la plata unor daune materiale de aproximativ 50.000 de lei către persoanele vătămate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea