Ultrajul asupra polițiștilor, pedepsit cu închisoare. Ce pedepse riscă persoanele care participă la o încăierare sau tulburarea liniştii publice cu ameninţare
Ultrajul asupra polițiștilor, pedepsit cu închisoare. Ce pedepse riscă persoanele care participă la o încăierare sau tulburarea liniştii publice cu ameninţare
Actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal a fost promulgat joi 20 iulie, de către Preşedintele Klaus Iohannis.
Legea prevede că participarea la o încăierare sau faptele privind tulburarea ordinii şi liniştii publice prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanei se vor pedepsi şi cu închisoare.
„Participarea la o încăierare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, se menţionează în lege, potrivit Agerpres.
„Fapta persoanei care, în public, prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, mai stipulează actul normativ.
De asemenea, fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Dacă această faptă este comisă de o persoană care are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Faptele de ultraj comise asupra unui poliţist sau militar, precum şi asupra personalului silvic învestit cu exerciţiul autorităţii publice, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune ale cărei limite se majorează cu jumătate.
Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.
Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.
Se mai majorează cu o treime limitele speciale ale pedepsei pentru faptele prevăzute în art. 193 din Codul penal referitoare la lovire sau acte de violenţă, atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este un minor;
c) fapta este săvârşită în public;
d) făptuitorul are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.
Aceeaşi majorare a limitelor pedepsei şi în aceleaşi condiţii se va aplica în cazul faptelor prevăzute în art. 194 referitoare la vătămarea corporală.
Sursa: stirileprotv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Când au loc echinocţiul de primăvară și începutul primăverii astronomice: Data în care ziua va fi egală cu noaptea
Când au loc echinocţiul de primăvară și începutul primăverii astronomice: Data în care ziua va fi egală cu noaptea Echinocțiul de primăvară 2026 marchează momentul în care Soarele traversează ecuatorul Pământului, deplasându-se de la sud spre nord și debutul primăverii astronomice. Înclinarea axei Pământului este cea care produce această deplasare spre nord a traiectoriei aparente […]
Comisia Europeană a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate 2021-2027, pentru finalizarea a 9 spitale noi: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, printre beneficiari
Comisia Europeană a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate 2021-2027, pentru finalizarea a 9 spitale noi: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, printre beneficiari Vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul european Roxana Mînzatu, a anunțat, luni, 9 martie 2026, că s-a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate […]
România s-a împrumutat cu 4,7 miliarde de euro: Obligațiuni emise pe piețele internaționale
România s-a împrumutat cu 4,7 miliarde de euro: Obligațiuni emise pe piețele internaționale România a atras aproximativ 4,7 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, prin emiterea de euroobligațiuni, la prima ieșire pe piețele externe în anul 2026, a anunțat luni, 9 martie 2026, Ministerul Finanțelor. Operațiunea a avut loc în 25 februarie 2026, […]
