Ultimele modificări la Legea Educației: Se reintroduce învățământul tehnologic și se vor înființa mai multe cabinete medicale
Ultimele modificări la Legea Educației: Se reintroduce învățământul tehnologic și se vor înființa mai multe cabinete medicale
În Parlament și în comisiile de specialitate au continuat dezbaterile asupra noii Legi a Educației. Președintele Comisiei de Învățământ, Tineret și Sport din Camera Deputaților, Natalia Intotero, anunță ultimele decizii luate în cadrul acestor dezbateri:
”Din cele aproximativ 1000 de amendamente înaintate Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților la proiectul Legii Educației, în urma dezbaterilor au fost adoptate o serie de măsuri privind învățământul preuniversitar ce vizează dezvoltarea învățământului tehnologic dual și a liceelor agricole și silvice, sprijinirea copiilor români din afara granițelor țării, sănătatea elevilor, inclusiv prevenția prin înființarea mai multor cabinete medicale în școli, precum și a cabinetelor stomatologice în unitățile de învățământ, siguranța în școli, precum și asigurarea de șanse egale prin continuarea educației și reinserția pe piața muncii a cazurilor particulare.
România are nevoie de forță de muncă specializată.
Învățământul tehnologic în sistem dual este singura modalitate prin care putem să pregătim tinerii pentru meseriile cerute de piața muncii. La propunerea Partidului Social Democrat s-a decis stimularea și cointeresarea operatorilor economici care aleg să fie parteneri în educație. Astfel, burse pentru elevii care urmează cursurile învățământului tehnologic în sistem dual, precum și scutirile de taxe pentru operatorii economici implicați vor fi detaliate în legislația subsecventă.
Totodată, a fost adoptată propunerea Partidului Social Democrat privind reglementarea liceelor silvice alături de învățământul din liceele agricole.
Măsuri pentru copiii români aflați în afara țării
În ceea ce privește copiii români din afara granițelor țării, la propunerea PSD au fost adoptate o serie de amendamente ce vizează introducerea și finanțarea mai multor cursuri de „Limbă, Cultură și Civilizație Românească” în cadrul unor instituții de învățământ din afara granițelor, dar și în sistem online.
Cabinete medicale și stomatologice în școli
Tot la propunerea PSD, s-a introdus obligativitatea înființării unui cabinet medical și a unui cabinet stomatologic în unitățile de învățământ.
Măsuri privind siguranța în școli
În ceea ce privește siguranța în unitățile de învățământ, amendamentele adoptate în urma dezbaterilor au vizat atât siguranța elevilor, cât și a personalului din învățământ. Pe lângă drepturi și obligații, au fost introduse măsuri care să prevină situații grave (posibilitatea monitorizării cu camere video în sălile de clasă), dar și sancțiuni graduale pentru cei care comit abateri disciplinare (pornind de la mustrare individuală pentru elevi, diminuarea burselor și până la exmatriculare). Precizăm că toate aceste proceduri vor fi detaliate prin legislație secundară, astfel încât toate măsurile să fie adecvate abaterii disciplinare, ținând cont totodată de scopul măsurilor luate și anume de a îndrepta comportamentul elevilor și nu de a-l lipsi de educație.
Educația în penitenciare
Totodată, învățământul din penitenciare a fost mai bine reglementat la propunerea Partidului Social Democrat, astfel încât elevii aflați în centrele de reeducare, dar și adulții care au abandonat studiile și au ajuns în penitenciare să beneficieze de educație și de programe de inserție sau reinserție pe piața muncii. În acest sens, va fi demarat un program care să vină în sprijinul acestor persoane, prin implicarea Ministerului Educației, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului Justiției, dar și a mediului de afaceri.
Un capitol separat a vizat și modalitatea în care va fi realizată Școala din spital, pentru copiii aflați în imposibilitatea de a participa la cursuri desfășurate în format fizic, din cauza unor probleme de sănătate.
Lucrările vor continua în perioada următoare, cu dorința de a avea legi care să vină în întâmpinarea nevoilor elevilor și tinerilor ca viitori adulți.”
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Mesaje pe Tiktok după ce un elev s-a aruncat de pe un bloc din Oradea: „Și eu odată și-odată o s-o fac”. Părinții, avertizați să fie atenți la copiii lor
Mesaje pe Tiktok după ce un elev care s-a aruncat de pe un bloc din Oradea: „Și eu odată și-odată o s-o fac”. Părinții, avertizați să fie atenți la copiii lor Pe platforma Tiktok au apărut mai multe comentarii îngijorătoare, iar conturile care au lăsat acele comentarii par a fi ale unor tineri. Aceste comentarii […]
Violența în școlile din România la un nivel record: Peste 1.600 de bătăi între elevi într-un singur an școlar
Violența în școlile din România la un nivel record: Peste 1.600 de bătăi între elevi într-un singur an școlar Violența în școlile din România este prezentă tot mai des, iar incidentele urmăresc un scenariu asemănător: o scânteie de agresivitate generează reacții în lanț. În anul școlar 2024-2025, polițiștii au intervenit în 1.873 de cazuri de […]
Guvernul Bolojan pregătește un „Fond al Sărăciei”: Ce surpriză vor avea localitățile mici, fără bani
Guvernul Bolojan pregătește un „Fond al Sărăciei”: Ce surpriză vor avea localitățile mici, fără bani Autoritățile intenționează să creeze un fond de solidaritate, în urma majorărilor taxelor locale de la începutul anului. Orașele mari care au venituri ridicare ar urma să aibă plafonate încasările la bugetele locale. Astfel, sumele care depășesc acest prag să fie […]