ULTIMĂ ORĂ. Șeful DIICOT, Felix Bănilă, și-a dat demisia. De ce a recurs la această decizie
ULTIMĂ ORĂ. Șeful DIICOT, Felix Bănilă, și-a dat demisia. De ce a recurs la această decizie
,,Am înțeles să îmi depun demisia de onoare din funcția de procuror șef al Direcției de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sens în care am înaintat-o Ministrului Justiției, respectând parcursul legal al actului numirii în această funcție, pentru a aprecia cu privire la oportunitatea transmiterii ei neîntârziate Președintelui României, spre a fi acceptată și a se luat act de aceasta, în vederea emiterii decretului de eliberare din această funcție, dată până la care voi continua să asigur conducerea D.I.I.C.O.T.”, se arată într-un comunicat al instituției.
,, Aceasta(demisia – n.r.) nu vine pe fondul faptului că nu mi-aș fi făcut datoria și că nu mi-aș fi pus toată priceperea, profesionalismul și buna-credință în exercitarea funcției, pe care cu onoare încă o ocup, dar consider că la acest moment, demisia mea este absolut necesară pentru a oferi colegilor mei posibilitatea de a-și continua activitatea într-un climat lipsit de presiune.
Așa cum am mai spus-o, activitatea D.I.I.C.O.T. nu se rezumă doar la cazul ”Caracal” și dacă acesta este prețul pe care trebuie să îl plătesc pentru continuarea în bune condiții a activității – deși unul injust, consider – accept să mă retrag din funcție”, se spune în comunicatul DIICOT.
,, Dacă aș rămâne în funcție, aș risca să antrenez direcția într-un conflict care, pe termen mediu și lung, nu ar putea avea efecte pozitive nici pentru mine și nici pentru D.I.I.C.O.T.
Mi-aș dori, însă, ca gestul meu să rămână unul izolat, lipsit de relevanța pe care mulți, nu numai din sistemul judiciar, o pot intui și să nu deschidă calea unor demisii / demiteri ori revocări arbitrare, cu grave și iremediabile consecințe asupra independenței justiției, în general și a procurorilor, în mod special”, se mai spune în comuncatul DIICOT.
sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Perle la simularea pentru Evaluarea Naţională 2026, la Limba Română: ,,Omul era îmbrăcat căcăcios și era peticit ca Franchenștain”
Perle la simularea pentru Evaluarea Naţională 2026, la Limba Română: ,,Omul era îmbrăcat căcăcios și era peticit ca Franchenștain” Avalanșa de „perle” din lucrările elevilor la proba de limba română a simulării la evaluarea națională 2026. Corectarea digitalizată a examenelor naționale, introdusă din 2024 pentru a crește obiectivitatea evaluării, scoate la iveală însă un fenomen […]
Ministrul Economiei despre „explozia” prețurilor la benzină și motorină: „Nu poţi să iei din scurt măsuri care vor rămâne pe luni sau ani de zile”
Ministrul Economiei despre „explozia” prețurilor la benzină și motorină: „Nu poţi să iei din scurt măsuri care vor rămâne pe luni sau ani de zile” Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat, luni, 16 martie 2026 că nu pot fi luate măsuri „din scurt” privind creşterile de preţuri la motorină şi benzină, dar că Guvernul va […]
Un simplu „da” spus la telefon îți poate crea necazuri: Escrocheria banală care îți poate da dureri de cap
Un simplu „da” spus la telefon îți poate crea necazuri: Escrocheria banală care îți poate da dureri de cap O nouă metodă de fraudă telefonică, aparent banală, face tot mai multe victime în rândul utilizatorilor, escrocheria dovedindu-se eficientă în anumite situații. Escrocii sună de pe numere necunoscute și încearcă să obțină un simplu „da” din […]