Sport

Turneul tare la Baia Mare pentru HC Alba Sebeş

Dan HENEGAR

Publicat

în

Nou-promovata în Liga Naţională de handbal feminin, HC Alba Sebeş este în toiul pregătirilor pentru revenirea după un deceniu în elita autohtonă a sportului pe semicerc. HC Alba SebesSăptămâna trecută formaţia condusă de Seviştean Popa a fost prezentă la un turneu la Zalău (locul al treilea), iar în weekend-ul următor va urma un alt asemenea patrulater. Ediţia a 16-a a „Trofeului Maramureşului” adună în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare pe vicecampioana HCM Baia Mare, SCM Craiova, HC Alba Sebeş şi Iuventa Mihalcovce (campioana Slovaciei). Programul competiţiei internaţionale este următorul: *vineri, 14 august, ora 17.00: HC Alba Sebeş – Iuventa Michalovce; ora 19.00: HCM Baia Mare – SCM Craiova; *sâmbătă, 15 august, ora 10.00: finala mică (învinsele din prima zi); ora 12.00 (învingătoarele din prima zi). Va fi o repetiţie utilă pentru fetele lui Seviştean Popa, meciuri de verificare disputate într-o companie selectă.
Menţionăm că gazdele au câştigat recent memorialul „Tomáš Jakubčo” (Slovacia), turneul amical organizat de Iuventa Michalovce şi se pregătesc de participarea în Liga Campionilor. Cu excepţia Mihaelei Pătuleanu (accidentată, a cărei reintrare este aşteptată în partea secundă a campionatului), Teanu Popa se poate baza pe întreg efectivul, inclusiv Iulia Andrei, revenită din Spania, unde s-a clasat pe locul al 10-lea la Campionatele Europene cu reprezentativa României Under 19. În căutarea unui portar, HC Alba Sebeş are oportunitatea să împrumute jucătoare de la HCM Baia Mare, formaţie pregătită de Aurelian Roşca.

Sursa foto: Sportul Salajean


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | LPS Sebeș, victorii în deplasare la U19 și U17: „Leii” au primit un singur gol în cele două meciuri

Ioana Oprean

Publicat

în

LPS Sebeș, victorii în deplasare la U19 și U17: „Leii” au primit un singur gol în cele două meciuri Victorii în deplasare, la Sibiu, în fața echipelor clubului ACS Alma, pentru grupele U19 și U17 de la LPS Sebeș, duminică, 22 martie 2026, în campionatele naționale la care participă.  Grupa de U19 s-a impus fără […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | CSȘ Blaj, calificare la turneul final de volei masculin Speranțe: „Felicitări tuturor! Mulțumim părinților pentru susținere!”

Ioana Oprean

Publicat

în

CSȘ Blaj, calificare la turneul final de volei masculin Speranțe CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin Speranțe. În urma turneului semifinal organizat la Zalău echipa pregătită de Alexandru Man s a calificat de pe locul 2 la turneul final. Rezultatele de la Zalău au fost o victorie 3-0 in fata echipei […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | Albaiulianul Nicolae Stanciu: „A trecut mult de când nu am fost Mondial, vrem să facem o țară întreagă fericită”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicolae Stanciu: „A trecut mult de când nu am fost Mondial, vrem să facem o țară întreagă fericită” Fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu a declarat, luni, 23 martie 2026 că a trecut mult timp de când echipa națională a României nu a mai participat la o ediție a Cupei Mondiale și a menționat că el și […]

Citește mai mult