Turiști blocați cu mașinile în zăpadă, pe Transalpina. Jandarmii montani au intervenit pentru salvarea acestora
Din cauza stratului gros de zăpadă, două autovehicule au rămas, vineri, imobilizate pe Transalpina. Ocupanţii acestora au avut nevoie de ajutorul jandarmilor pentru a se deplasa în siguranţă la o cabană din zonă.
Jandarmeria Alba a fost informată telefonic, vineri, 27 ianuarie a.c., la ora 02.30, despre faptul că doi bărbaţi au nevoie de ajutor deoarece maşina în care se aflau a rămas imobilizată pe drumul naţional 67 C (Transalpina). Cei doi se aflau în segmentul cuprins între Barajul Oaşa şi Obârşia Lotrului, închis circulaţiei pe timp de iarnă, iar în sprijinul acestora a acţionat imediat un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Şugag. Din cauza stratului de zapadă de aproximativ 70 cm, o parte din deplasare s-a efectuat pe jos, fapt care a îngreunat foarte tare intervenţia jandarmilor.
Cei doi ocupanţi ai autovehiculului s-au cazat la o cabană din zonă, iar de la aceştia s-a primit informaţia conform căreia alte patru persoane se aflau în dificultate. Este vorba de două femei şi doi bărbaţi al căror autoturism rămăsese suspendat în zăpadă. În cooperare cu un echipaj din cadrul Jandarmeriei Vâlcea, jandarmii montani i-au ajutat pe turişti să ajungă în siguranţă la o cabană, iar la ora 07.00 aceştia se aflau în afara oricărui pericol.
Jandarmeria Alba reamintește turiștilor că accesul spre Domeniul Schiabil Şurianu este posibil doar dinspre municipiul Sebeş, celelalte comunicaţii fiind impracticabile. Astfel, până la Barajul Oaşa, se poate urca pe drumul naţional 67 C (Transalpina), după care va trebui urmat drumul judeţean 704 până la Luncile Prigoanei, iar de acolo drumul judeţean 709 K, până la baza domeniului schiabil. Foarte important de reţinut este faptul că drumul naţional 67 C (Transalpina) este închis circulaţiei, de la Barajul Oaşa spre Obârşia Lotrului.
Totodată cetățenii pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul echipajelor de jandarmerie, atât prin contact direct cât şi prin apelarea numărului unic de urgenţe – 112.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Concurs de crossfit la IPJ Alba: Polițiștii și-au testat forța, viteza și rezistența în cadrul ediției a III-a
Concurs de crossfit la IPJ Alba: Polițiștii și-au testat forța, viteza și rezistența în cadrul ediției a III-a Inspectoratul de Poliție Județean Alba a organizat, în 20 martie 2026, cea de-a treia ediție a concursului de crossfit dedicat Zilei Poliției Române, competiție la care au participat cei mai buni sportivi din structurile inspectoratului. Concursul a […]
Mandat de arestare preventivă pus în executare în Alba: Bărbat din Teiuș, de 43 de ani, cercetat pentru violențe și lipsire de libertate
Mandat de arestare preventivă pus în executare în Alba: Bărbat din Teiuș, de 43 de ani, cercetat pentru violențe și lipsire de libertate Un bărbat din Teiuș, de 43 de ani, a fost depistat și reținut de oamenii legii din Alba, în data de 20 martie 2026. El este posesorul unui mandat de arestare preventivă, […]
Bărbat de 53 de ani din Alba Iulia, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile: Este cercetat pentru violențe și lipsire de libertate
Bărbat de 53 de ani din Alba Iulia, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile: Este cercetat pentru violențe și lipsire de libertate Un bărbat de 53 de ani din Alba Iulia a fost depistat și reținut de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Alba, după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare […]