Rămâi conectat

Editorial

Troienele bat anticipatele!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    A plecat guvernul condus de către Emil Boc şi iată, în  doar  câteva zile, s-a instalat un nou guvern condus de către noul premier desemnat,  Mihai Răzvan Ungureanu. Cât ne va fi mai bine cu noul guvern rămâne de văzut. Cel puţin deocamdată se pare că a mai scăzut presiunea străzii şi a opoziţiei, chiar dacă aceasta continuă boicotul în Parlament prin neparticiparea la lucrările acestuia, decât atunci când, eventual, s-ar pune problema mult dorită de către aceasta, de a se declanşa alegerile anticipate. Ceea ce eu nu prea cred că se va întâmpla, având în vedere că oricum alegerile locale bat deja la uşă şi nici cele parlamentare nu sunt prea îndepărtate. Pentru ce atunci tot acest circ al anticipatelor într-un an electoral atâta timp cât există un parlament şi un guvern legal constituite? Doar aşa că vor muşchii unora deoarece şi-au făcut unele socoteli că acum ar fi momentul prielnic pentru a accede mai uşor şi mai repede la putere? Dar stabilitatea acestei ţări, funcţionarea economiei şi a instituţiilor statului nu mai contează? Păi dacă e să începem  de pe acum cu campania electorală, oricum aceasta va dura aproape tot anul, astfel că în instituţiile statului aproape sigur nu se va mai munci nimic, aşteptându-se doar rezultatul alegerilor. Există deja precedente în acest sens, astfel că nu cred că trebuie să le mai reamintesc eu din nou. Şi atunci de problemele românilor, de cele ale cetăţeanului de rând pe care toate forţele politice declară cu emfază că îl pun în centrul preocupărilor lor, cine se mai ocupă? Pentru că bine se ştie că viaţa sa, a familiei lui nu poate să aştepte luni de zile, până când se va instala o nouă putere la conducerea statului. El şi familia lui de-abia mai trăiesc de azi pe mâine şi ca atare au nevoie acum de funcţionarea normală a instituţiilor statului pentru rezolvarea diverselor  necazuri şi probleme ce apar în viaţa lor.
Că este aşa ne-o dovedeşte situaţia actuală disperată din ţară. Eu unul m-aşteptam ca şi în Parlament, în această săptămână, pe lângă votul de învestitură a noului guvern să se fi luat în discuţie situaţia foarte gravă în care au ajuns mii de locuitori din zona de sud-est a ţării, din judeţele Vrancea, Buzău,Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ilfov şi altele, unde sute de case şi adăposturi pentru animale au fost efectiv îngropate cu totul în troiene de zăpadă  cu o înălţime de de 4-6 metri(!) şi mor oamenii cu zile (deja sunt 54 de morţi!), deoarece forţele de intervenţie locale sunt mult prea mici şi slab dotate în raport cu cataclismul declanşat de „mareea albă”. Aşa după cum s-a putut vedea  pe ecranele tv în aceste zile,  numeroşi cetăţeni au rămas zile întregi îngropaţi sub zăpadă, fără apă şi alimentele necesare, deoarece doar cu elicopterul s-a putut ajunge la aceştia. Şi cum elicopterele din dotatea forţelor de intervenţie sunt puţine, la foarte mulţi dintre ei n-a ajuns nimeni nici măcar pentru a le duce alimente şi medicamente de strictă necesitate. Cred că în acest caz trebuia să se facă o mobilizare generală începând chiar de la Consiliul Suprem de Apărare al Ţării a tuturor forţelor de intervenţie, inclusiv  ale armatei, şi în baza unor ordine şi dispoziţii clare (poate chiar declararea stării de urgenţă în aceste zone) să se fi scos la „lupta” cu vitregiile naturii efective însemnate ale acesteia pentru a-i salva pe oameni. Inclusiv toată flotila de elicoptere de care dispune. Aceasta cred că este  prima misiune a forţelor armatei noastre pe timp de pace, de a-i apăra şi a-i salva pe români din faţa oricăror cataclisme şi furii ale naturii, nu doar de a sta în cazărmi la cine ştie ce activităţi cuprinse în graficele prăfuite de instrucţie. Mai ales că, fereasă Dumnezeu, după troienele actuale de zăpadă, ar putea veni o primăvară cu mari inundaţii.
Cred de asemenea că noul guvern trebuie să se mobilizeze să acţioneze rapid şi prompt pentru a-i salva pe aceşti oameni şi să mai lase instalările oficiale pompoase ale noilor miniştri pentru altă dată şi pentru alte vremuri, mai bune.
Tinu MATEŞ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea