Tricolorul centenar de la Lupșa. Povestea steagului care a însoţit delegaţia comunei la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, în 1918

Tricolorul centenar de la Lupșa. Povestea steagului care a însoţit delegaţia comunei la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, în 1918

Tricolorul care a însoţit delegaţia comunei la Marea Adunare Naţională care a avut loc la Alba Iulia, în 1918, este printre puţinele obiecte de patrimoniu care se mai păstrează în prezent. Steagul se află în colecţia Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti, fiind clasat în categoria Tezaur şi este exponantul lunii noiembrie în cadrul unei expoziţii ce are loc în această perioadă în cadrul acestei instituţii muzeale.

Steagul tricolor care a însoţit delegaţia comunei Lupşa, la Marea Adunare Naţională care a avut loc la Alba Iulia, în 1918, are formă dreptunghiulară, culorile fiind dispuse orizontal, cu albastrul în partea superioară, galbenul la mijloc şi roşul în partea inferioară.

Fiecare dintre culorile care compun pânza se termină în vârf cu câte un ciucure în culoarea respectivă. Ca element inedit, în vârful hampei din lemn a fost fixat un buchet de busuioc. Tot de hampă este legată o eşarfă tricoloră îngustă. Pânza steagului a fost confecţionată din lână de către femeile din Lupşa într-o zi şi o noapte. După reîntoarcerea delegaţiei în Lupşa, steagul a fost păstrat în casa învăţătorului Sebastian Ciapa, unul dintre participanţii la Marea Adunare Naţională. Astăzi, steagul de la Lupşa face parte din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, fiind clasat în categoria Tezaur.

Steagul comunităţii din Lupşa este şi subiectul cărţii „Povestea unui steag tricolor”. Scrisă şi publicată iniţial în 1987 de către regretatul scriitor, realizator de emisiuni radio şi publicist, Ioan Ion Diaconu şi reeditată acum, la 100 de ani de la întâmplările din această istorisire, „Povestea steagului tricolor” va fi prezentată publicului în cadrul vernisajului, în compania fiicei autorului, jurnalista Mădălina Diaconu

În urmă cu un secol, în ultimele zile ale lunii noiembrie 1918, la Lupşa era mare forfotă, sătenii având nevoie de un steag tricolor − simbolul naţional, pe care trebuiau să-l procure în cele trei zile rămase. Femeile au adunat de prin sat lână toarsă, pe care au vopsit-o în roşu, galben, albastru. Iar câţiva bărbaţi au mers în pădure să găsească un lemn potrivit pentru băţul steagului − hampa. Ţeserea pânzei necesare a durat o zi şi o noapte. Cu acest seteag în frunte, delegaţia formată din 12 reprezentanţi ai comunei au mers cu trei căruţe până la Alba Iulia unde au participat la evenimentul istoric din 1 Decembrie. La întoarcerea delegaţiei, steagul a fost arborat la biserica din Lupşa.

Fragment din jurnalul preotului-învăţător Sebastian Ciapă, membru al delegaţiei lupşenilor: ”Şi noi lupşenii, am plecat cu 3 căruţe în 29 Nov. într-o vreme destul de grea, că era o ploaie amestecată cu zăpadă:

1. Vasile Şpan, preot ortodox în Lupşa – sat 2. George Giurgiul, învăţător gr. cat 3. Alexandru Hăţăgan, notar 4. Aurel Goşa, (care era student în drept) era subnotar în Lupşa 5. Octavian Goşa, scriitor în cancelaria notarială 6. Nicolae Sabău, comerciant în Lupşa sat 7. Nicolae Goşa, ţăran fruntaş 8. Vasile Coc, ţăran fruntaş din Lupşa 9. Nicolae Ciapă 10. Victor Bârsan, învăţător gr. în Lupşa 11. Emil Petruţa, sublocotenent din Muşca şi 12. Sebastian Ciapă, înv. gr. în Lupşa – sat

Ajungând în seara de 30 Nov., peste noapte am poposit aici. Bolnăvindu-se de gripa care bântuia în vremea aceea, a plecat înapoi cu o căruţă dimpreună cu Nicolae Ciapă, şi ajunşi acasă preotul Şpan aproape mort, a zăcut la pat câteva săptămâni. Ceilalţi 10 în dimineaţa zilei de 1 Dec. am fost la Alba-Iulia cu cele 2 căruţe.

Când ne-am apropiat de oraş, îţi era mai mare dragul văzând cum fâlfâie stindardele naţionale pe toate edificiile. Printre ţărani înarmaţi, am ajuns pe platoul care se întinde de sus de cetate, unde am aşteptat sosirea comitetului naţional printre sute şi sute de drapele. Pe la amiază, iată-i că sosesc. Cel dintâi a vorbit Miron Cristea episcopul Caransebeşului, care avea un tricolor în cruce, zicând: «Fraţilor! Se apropie 2000 de ani de când împăratul Traian ne-a lăsat pe aceste meleaguri ca stăpâni, nu ca robi cum am fost mai răs-alaltă-ieri.

Azi, cu ajutorul lui Dumnezeu suntem stăpâni liberi în ţara liberă pe care o numim: România Mare». Urale nesfârşite etc. etc. etc. A urmat episcopul I. Hossu de la Gherla care a citit actul de alipire – pe vecie – cu patria mamă România veche etc. etc. etc. Ne-am întors – după cum spunea episcopul Hossu: «Cu 7 vieţi în pieptul de aramă», ca să ne facem fiecare datoria, pentru formarea mult iubitei noastre patrii noi.

Ajunşi acasă, am spus mulţimei adunate – şi erau mulţi – cele văzute şi auzite la adunare. După ce s-au isprăvit şi acestea, s-au intonat câteva cântece naţionale, urmând hora şi alte jocuri mai ales învârtita ca la Lupşa. La Alba Iulia au cerut toţi că pe cum ne-a ajutat Dumnezeu de ne-am împreunat toţi românii laolată, să ne împreunăm şi ca biserică, dar despre aceasta nu s-a vorbit. Şi acum, cu lacrimi în ochi, comunic că dintre cei 12 inşi care au fost la adunarea cea mare de la Alba-Iulia, am rămas numai eu, singur ca cucul”.

Lupşa la 24 Februarie 1954 (Capul Primăverii)

Sebastian Ciapă

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI