Trichineloza este vizibilă doar la trichineloscop! Porcul nu prezintă semne de boală, iar examinarea cărnii e obligatorie
Trichineloza este vizibilă doar la trichineloscop! Porcul nu prezintă semne de boală, iar examinarea cărnii e obligatorie
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba transmite, din nou, consumatorilor că examenul trichineloscopic este obligatoriu la porcii crescuți și sacrificați în gospodărie pentru a elimina riscul de îmbolnăvire. Trichineloza este o boala parazitară care afectează omul prin consumul de carne de porc infestata cu larve ale unui parazit din genul Trichinella. Infestarea cu Trichinella spp. nu produce semne clinice animalelor parazitate, prin urmare, porcul, în cazul de față, nu manifestă semne clinice de boală.
Înainte de efectuarea examenului trichineloscopic, este strict interzis consumul oricărui produs (inclusiv urechi, șorici etc.) de la porcul sacrificat în gospodărie. Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificați în vederea examinării pentru Trichinella spp. este obligatorie și se efectuează pe probe provenite atât de la porcii identificați și introduși în baza națională de date, cât și de la porci neidentificați, care nu figurează în baza națională de date.
Probele se recoltează din limbă, musculatura intercostală, pilierii diafragmatici, mușchii maseteri, mușchii abdominali, partea musculară a diafragmei situate în apropierea coastelor sau a sternului.
Sacrificarea porcului din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave.
Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului pentru a verifica starea de sănătate a animalului, dar și pentru a primi sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol.
Consumatorii au posibilitatea să efectueze examenul trichineloscopic la cabinetele medicale veterinare private, la cabinetele medicilor veterinari concesionari (care efectuează astfel de examinări), dar și la nivelul circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale (CSVSAO).
De asemenea, examenul trichineloscopic se efectuează și la nivelul circumscripțiilor sanitare veterinare oficiale din Alba Iulia, Sebeș, Cugir, Aiud, Ocna Mureș, Blaj, Teiuș și Câmpeni. La nivelul CSVSAO, în cursul săptămânii, examenul trichineloscopic se desfășoară pe parcursul programului normal de lucru, iar pentru sâmbătă, 17 decembrie 2022, se va asigura permanența între orele 9.00 – 14.00.
Infestarea porcului este posibilă prin nerespectarea unor condiții de biosecuritate generală în exploatațiile de orice tip cu porcine, prin ingerarea de către speciile de animale domestice sau sălbatice de carne, subproduse sau chiar de rozătoare infestate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | „Polițist pentru o zi” – lecție interactivă de educație rutieră la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard
„Polițist pentru o zi” – lecție interactivă de educație rutieră la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard Cu prilejul Zilei Poliției Române, elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard, au participat la activitatea tematică „Polițist pentru o zi”, un eveniment educativ dedicat siguranței rutiere și formării unui comportament responsabil în trafic. Activitatea a […]
FOTO | Ana Camelia Voina, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” 2026
Ana Camelia Voina, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” 2026 Performanță deosebită pentru o elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia. Ana Camelia Voina s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei „Lcetura ca abilitate de viață” 2026. „Felicitări elevei VOINA ANA […]
FOTO | Iulian Frățilă de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, performanță deosebită la olimpiada de Agricultură: A obținut locul I la etapa județeană și merge la faza națională. Mihai Oțoiu s-a clasat pe locul II
Iulian Frățilă de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, performanță deosebită la olimpiada de Agricultură: A obținut locul I la etapa județeană și merge la faza națională. Mihai Oțoiu s-a clasat pe locul II Iulian Frățilă, elev la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, a reușit o performanță deosebită la olimpiada de Agricultură. A obținut locul […]

