Tribunalul Alba a respins cererea de eliberare condiționată a omului de afaceri Ilie Carabulea, condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare
Tribunalul Alba a respins, luni, cererea de eliberare condiționată a omului de afaceri Ilie Carabulea, condamnat în 28 iunie 2017, la 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă.
Potrivit unui comunicat de presă trimis, luni, Tribunalul Alba a admis contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale Judecătoriei Aiud, care a dispus liberarea condiționată a lui Ilie Carabulea, decizia nefiind definitivă.
”Tribunalul Alba a desfiinţat sentinţa atacată şi a respins propunerea Comisiei de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Aiud privind liberarea condiţionată a inculpatului C.I. şi a stabilit că o nouă propunere se va putea face după data de 25.03.2018”, potrivit Tribunalului Alba.
Tribunalul Alba a judecat, luni, contestația formulată de procurori în urma deciziei Judecătoriei Aiud, în care a fost admisă propunerea înaintată de reprezentanții Penitenciarului de Maximă Siguranță Aiud, privind liberarea condiționată a lui Ilie Carabulea.
Luni, în fața judecătorilor Tribunalului Alba, Ilie Carabulea a susținut că și-a însușit greșelile pe care le-a făcut și are nevoie de operație de hernie de disc și tratament. De asemenea, el a invocat că pe lângă cele trei luni de detenție, fiind condamnat în iunie 2017, a mai stat în arest preventiv și arest la domiciliu o perioadă însemnată de timp.
Omul de afaceri Ilie Carabulea a fost condamnat, în 28 iunie 2017, definitiv, la 5 ani şi 6 luni de închisoare, în timp ce fostul şef ASF, Dan Radu Ruşanu, a fost achitat. Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru de Finanţe, a fost achitată pentru abuz în serviciu. Dan Radu Ruşanu a fost arestat preventiv, în anul 2014, timp de patru luni şi a stat în arest la domiciliu alte trei luni în dosarul „Carpatica Asig”, fiind acuzat de folosirea influenţei unei persoane care îndeplineşte o funcţie publică, favorizarea făptuitorului şi constituire de grup infracţional organizat.
În primă instanţă, fostul şef al ASF a fost achitat, decizia fiind menţinută şi de instanţa supremă.
SC Carpatica a fost condamnată la amendă penală de 250.000 lei pentru dare de mită.
Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de polițe de asigurări, în ponderea cărora cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situație financiară precară și necesita o infuzie de capital de circa 11.000.000 euro.Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea a constituit, potrivit procurorilor, un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii unor infracțiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic
Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic Primăria Alba Iulia a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de aproximativ 5 milioane de euro, care vizează reabilitarea energetică a clădirilor administrative din cadrul Stadionului „Victoria-Cetate”. Potrivit edilului Gabriel Pleșa, investiția are o valoare […]
Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări
Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări Un nou pas a fost făcut pentru revitalizarea Palatul Principilor Transilvaniei, după ce a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea Corpului B. Potrivit unui mesaj publicat de reprezentanții Palatului, astăzi, 26 februarie 2026, pe o rețea de […]
Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”
Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!” „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”, este de părere Marius Hațegan, secretar general al PNL Alba. „Am mai spus-o, voi repeta: PNL nu mai are ce căuta lângă PSD. Social-democrații sunt […]