Trei situații în care COVID-19 ar putea fi purtat chiar și de o persoană care s-a vaccinat: Explicațiile unui medic
Cum poate fi transmis noul coronavirus după vaccinare dacă nu purtăm mască. Mihail Pautov, medic în chirugie generală la Institutul Fundeni și asistent în cercetare, explică care sunt cele trei situații în care virusul ar putea fi purtat chiar și de o persoană care s-a vaccinat iar aceasta să-l transmită cuiva care nu are imunitate.
“Este o teorie posibilă, dar încă nedovedită, aceea că cei care se vaccinează, chiar dacă capătă acea imunitate umorală – care constă în anticorpi circulanți pe care îi avem în sânge – există o posibilitate ca o persoană vaccinată și cu imunitate să intre în contact cu o persoană bolnavă Sars-CoV-2, să inhaleze virusul.
Virusul, în primul rând, intră și începe multiplicarea în nas. Temperatura fiind mai mică în regiunea nasului, această multiplicarea poate să persiste una-două zile, până când imunitatea sesizează această multiplicare virală la regiunea nasului și anihilează virusul. Atunci, există această fereastră de unu-două zile, unde este o posibilitate cu un procent de 1% ca acea persoană să circule pe stradă, fără mască, să strănute și să dea virusul mai departe.
Logica medicală ne spune că așa ceva e puțin probabil să se întâmple”, a declarat medicul Mihail Pautov.
Însă, cercetătorul spune că, dincolo de logica medicală, “noi trebuie să dovedim că persoanele vaccinate sunt 100% sigure și nu pot fi contagioase pentru alte persoane”.
„Sper ca aceste studii să iasă cât de curând, dar până apar, acesta este primul motiv pentru care trebuie să purtăm masca după vaccinare”, a mai precizat acesta.
CITEȘTE ȘI: TRAGEDIE în Alba: Primarul comunei Meteș a decedat din cauza infecției cu COVID-19 la aproape 38 de ani
Potrivit doctorului, al doilea motiv pentru care ar trebui să purtăm mască este că vaccinul Pfizer are o eficiență de 95%.
“Asta înseamnă că din 20 de persoane vaccinate, numai 19 vor avea imunitate. Unul n-o să facă imunitate, din varii cauze. Corpul probabil să distrugă acel ARN, de exemplu, și să nu construiască acei antigeni, proteinele «spike» pentru care să facă imunitate. Sau poate că doza respectivă este deteriorată.
Sunt multe cauze care port duce la eficiența vaccinului în persoana respectivă.
Atunci, acea persoană se vaccinează, are siguranța că este imun – el de fapt nefiind imun – și atunci nu poartă mască, se expune mai departe și poate fi un pericol pentru ceilalți oameni din jurul lui și pentru el, în primul rând”, a afirmat Pautov.
Medicul spune că ar trebui să luăm în considerare și mutațiile coronavirusului.
“În al treilea rând, aceste tulpini mutante care apar și studiile în ceea ce le privește ne spun că vaccinurile sunt eficiente pentru ele. Dar trebuie să înțelegem că, în pandemie, când virusul se multiplică într-un ritm halucinant în milioane de oameni, aceste mutații apar zilnic. 99,9% dintre ele sunt nereușite, mor din fașă.
Însă există posibilitatea ca unele dintre ele să reușească și acestea pot viza chiar modificarea structurii acestui antigen, ceea ce dă posibilitatea ca unele variante la un moment dat să depășească această barieră a imunității și să se răspândească și la nivelul persoanelor vaccinate. Este doar o posibilitate.
Trebuie să învățăm din anul care a trecut și să înțelegem că este mult mai bine să fim precauți, să avem grijă de noi, să purtăm mască măcar în perioada asta, când lucrurile încep să se așeze la locurile lor”, a declarat Mihail Pautov.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Profesorii din România își pot lua adio de la norma de 18 ore pe săptămână. Ilie Bolojan: „Acest lucru nu este posibil. Norma de 20 de ore e nivelul minim european”
Profesorii din România își pot lua adio de la norma de 18 ore pe săptămână. Ilie Bolojan: „Acest lucru nu este posibil. Norma de 20 de ore e nivelul minim european” Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 9 februarie 2026, că, din punctul său de vedere, nu este posibil ca profesorii să revină la norma […]
Profesorul de economie Cristian Păun: Cea mai bună relansare economică este să lași mai mulți bani în mediul privat. Să nu îl zăpăcești de cap prin tot felul de subvenții și ajutoare de stat
Profesorul de economie Cristian Păun: Cea mai bună relansare economică este să lași mai mulți bani în mediul privat. Să nu îl zăpăcești de cap prin tot felul de subvenții și ajutoare de stat Profesorul Cristian Păun susține că relansarea economică reală nu se face prin subvenții și ajutoare de stat, ci prin lăsarea mai […]
FOTO | Șofer depistat conducând cu viteza de 192 km/h pe Autostrada A1 Sibiu-Sebeș-Deva: Ce sancțiune a primit
Șofer depistat conducând cu viteza de 192 km/h pe Autostrada A1 Sibiu-Sebeș-Deva În weekend-ul 7-8 februarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat activități în scopul creșterii gradului de disciplină rutieră pe tronsoanele aflate în competență. În urma activităților desfășurate, polițiștii au verificat peste 250 de autovehicule și […]