Actualitate

Tratarea pacienţilor cu cancer metastatic: Americanii anunță că ar fi descoperit o nouă ţintă potenţială

Ioana Oprean

Publicat

în

Tratarea pacienţilor cu cancer metastatic: Americanii anunță că ar fi descoperit o nouă ţintă potenţială

Metastaza este procesul prin care celulele tumorale se extind, afectând alte ţesuturi sau organe, şi este cauza pentru aproximativ 90% dintre toate decesele cauzate de cancer, transmite News.ro. Acum, un studiu care investighează modalităţi de a opri adaptarea metabolică în celulele maligne a descoperit o nouă ţintă potenţială pentru tratarea pacienţilor cu cancer metastatic.

Într-un studiu publicat recent în revista Cell Reports, o echipă de cercetători de la Centrul medical City of Hope şi al universităţii Texas Southwestern, din Statele Unite, a descoperit o nouă ţintă potenţială pentru tratarea pacienţilor cu cancer metastatic.

Scopul studiului echipei a fost acela de a elucida rolul carboxilării reductive în metabolismul redox, un proces considerat important pentru cancerul metastatic.

Carboxilarea reductivă este cel mai bine cunoscută ca o cale metabolică care furnizează o moleculă numită acetil-CoA pentru ca aceasta să poată fi transformată în lipide, care este mediată de sintetaza acizilor graşi (FASN).

Procesul de lipogeneză mediat de FASN susţine creşterea rapidă în majoritatea celulelor canceroase care proliferează.

De asemenea, expresia crescută a FASN a fost privită ca o caracteristică metabolică a celulelor canceroase.

Astfel, FASN este considerată o ţintă potenţială pentru a bloca creşterea tumorală.

În noua lor cercetare, oamenii de ştiinţă americani au folosit celule canceroase pulmonare pentru a arăta că inhibarea FASN induce carboxilarea reductivă, care creşte şi mai mult capacitatea redox (un proces central pentru metabolism) în celulele canceroase metastatice.

În acest context, carboxilarea reductivă induce un flux net de citrat din citosol (lichidul intracelular sau matrice citoplasmatică/hialoplasma) către mitocondrii în celulele cu deficit FASN.

Constatările au fost surprinzătoare pentru cercetători, deoarece anterior se ştia că fluxul de citrat prin mitocondrii – o modalitate prin care celulele canceroase capătă energie – merge doar în direcţia mitocondrie-citosol.

Cercetătorii cred că blocarea acestui flux de citrat de la citosol la mitocondrii induce în mod eficient stresul oxidativ şi moartea celulară în celulele canceroase metastatice.

Cercetările anterioare au constatat că adaptarea la independenţa de ancorare în celulele canceroase (proliferarea acestora fără o altă suprafaţă de care să se ancoreze) necesită o schimbare metabolică fundamentală în metabolismul citratului – un precursor lipogenic pentru lipogeneza de novo – prin carboxilare reductivă pentru a suprima stresul oxidativ.

Însă, rolul sintezei acizilor graşi (FASN), o enzimă lipogenică esenţială, în carboxilarea reductivă în timpul progresiei metastatice era neclar înainte de studiul recent.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutoare pentru pensionari și familii vulnerabile 2026: Guvernul pregătește sprijin financiar pentru pensii sub 3.000 de lei

Unirea Ziarul

Publicat

în

Ministerul Muncii pregătește o OUG cu ajutoare pentru pensionari și familii vulnerabile Sprijin financiar pentru pensiile sub 3.000 de lei, bani pentru familii cu copii și măsuri speciale pentru familiile monoparentale. Noile măsuri vizează în special pensionarii cu pensii mici, familiile cu venituri reduse și gospodăriile care au copii în întreținere. Autoritățile susțin că aceste […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1: 1.500 de oameni și peste 300 de utilaje grele pe șantierele secțiunii Cornetu-Tigveni: „Străpungerea” Carpaților, în ritm susținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada A1: 1.500 de oameni și peste 300 de utilaje grele pe șantierele secțiunii Cornetu-Tigveni: „Străpungerea” Carpaților, în ritm susținut „Mobilizarea este foarte bună pe Secțiunea 3 (Cornetu-Tigveni) a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1)! Progresul pe acest important contract de infrastructură rutieră din România a depășit pragul de 12%”, a anunțat, joi, 12 martie 2026, Cristian Pistol, […]

Citește mai mult

Actualitate

Alba Iulia și Sebeș, orașe-fanion într-un proiect de creștere a capacităților de planificare integrată a energiei, climei și spațiului

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alba Iulia și Sebeș, orașe-fanion într-un proiect de creștere a capacităților de planificare integrată a energiei, climei și spațiului Agenția Locală a Energiei Alba (ALEA), în calitate de partener în consorțiul european al proiectului LIFE IN-PLAN, a organizat, miercuri, 11 martie 2026, conferința națională de diseminare a rezultatelor proiectului. Evenimentul a reunit peste 30 de […]

Citește mai mult