Tradiţii, Credinţe, Obiceiuri prezente în sărbătorile de iarnă la români

Obiceiurile calendaristice şi cele legate de viaţa de familie sunt o componentă perenă a culturii noastre tradiţionale. Cele mai răspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise – cântece de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) – şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine. Dintre acestea, care exprimă înţelepciunea populară, realul sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale, redăm câteva specifice diferitelor zone ale ţării.

– Se spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul ca omul să fie în această zi sătul. Cine nu are porc gras de Crăciun nu poate spune că a fost fericit în acel an.

– În unele zone ale ţării, porcul se taie de Ignat, adică în 20 decembrie. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul. Sângele scurs din porc după ce a fost înjunghiat se pune la uscat, apoi se macină şi se afumă cu el, peste an, copiii ca să le treacă de guturai, de spaimă şi de alte boli.

Citește și: urări de Crăciun

-În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pun pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi-şi udă gura cu apă.

-În Ajunul Crăciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casă, ca albinelor să le meargă bine, şi să nu părăsească stupul pe vremea roitului.

– În Ajunul Crăciunului nu e bine să te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an.

– După Crăciun să nu mai fie lăsaţi copiii să mai zică colindatul, că fac bube.

– Acolo unde este datina de a tăia porcul în ziua de Crăciun, gospodinele pregătesc o mâncare din carne macră de porc cu ceapă şi slănină, din care sunt ospătaţi cei dintâi dintre străinii ce le calcă pragul casei, acestei mâncări i se spune „pomana porcului”.

Citește și: mesaje de Anul Nou

– În unele sate maramureşene se zice că-i blestemată femeia care nu pune de Crăciun pe masă faţă de masă cu ciucălăi, pe pereţi şterguri tărcate (brodate) şi pe pat perne cu feţe tărcate.

– Cu o săptămână înainte de Crăciun, în zona Codru din Maramureş încep pregătirile pentru colindat, culminând în cele două zile anterioare sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile şi se împodobesc interioarele locuinţelor: masa cu faţă brodată, feţe de perne ornamentate, pe pereţi se pun şterguri şi blide ornamentate, crengi de brad, baniţa, busuioc, brebenoc.

– Aluatul frământat în noaptea de Crăciun e bun de deochi pentru vite.

– Se crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.

– La cele trei sărbători mari – Crăciun, Paşte şi Rusalii – să te speli cu apa în care au fost puşi bani de argint şi vei fi bănos.

– Nu e bine ca în Ajunul Crăciunului să fie pus pe masă mai întâi rachiul, pentru că nu el are întâietate în această seară, ci bucatele.

– Dacă visezi grâu verde în postul Crăciunului e semn bun că anul care vine are să fie mănos în toate.

– În Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie, pentru ca aceşti pomi să lege rod bogat.

– În Ajunul Crăciunului se ung pâinile pe deasupra cu muruială de făină de grâu, ca ele să nu crape, iar cu muruiala care a rămas, se ung pomii din grădină, ca ei să fie în vară încărcaţi de roade.

– În Ziua de Crăciun nu se mătura în casă, ci a doua zi, şi după ce ai măturat du gunoiul acela la pomi, că-i ajută să fie roditori.

– Pomul Crăciunului îmbracă în satele din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente ornamentale cumpărate din oraş. Cel mai răspândit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sârmă, îmbrăcate în hârtie colorată, peste ele sunt trecute sfori din aţă de fuior pe care sunt înşirate boabe de fasole alba.

– În alte sate se făcea pom împodobit cu paie de grâu tăiate scurt şi înşirate pe sfoară, delimitate de floricele de porumb. Fasolea albă simboliza „curăţirea sufletului”. Unii locuitori preferau pomul de vâsc, pe care se aplicau panglici de hârtie colorată.

– În Ajunul Crăciunului se dă copiilor să mănânce bostan, ca să fie graşi peste an.

– În Bucovina, colacii Crăciunului se făceau în formă de 8 şi se păstrau până primăvara când se afumau şi se tămâiau boii şi plugul înainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mâncaţi de plugari în ţarină.

– În anumite sate din Transilvania se pune, în Ajunul Crăciunului, pe un scaun, în tinda casei, fân şi pe el un colac şi în jurul colacului un număr de coci corespunzător numărului de animale din gospodărie. Cocii se dădeau la animale împreună cu fânul ca să se înmulţească şi să fie „an bun”.

– În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziuă, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moş-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindişul sau Bună-dimineaţa la Moş-Ajun. În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piţerei sau pizerei. După credinţa populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire.

– Prin unele părţi, băieţii, dar mai cu seamă cântăreţii bisericeşti umblă cu icoana în ziua de Ajunul Crăciunului – o icoană pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos în mijlocul staulului.

– Oamenii, când se dau la băut rachiu sau vin în sărbătorile Crăciunului, nu zic că beau, ci că se cinstesc.

-În unele părţi, când este aproape de a se revărsa zorile, colindători cu lăutari sau fără lăutari pleacă pe la casele gospodarilor înstăriţi şi le cântă la fereastră un cântec sau mai multe, aceste cântece numindu-se „zori”, spunându-se că atunci „cântă zorile”.

– Prin Transilvania, se înţelege sub numele de „zorit” datina de a se cânta colinde de către feciori şi oameni însuraţi la „zoritul” în ziua de Crăciun.

– Începând cu întâia zi de Crăciun şi în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă cu Steaua, cântând colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus Hristos.

– „Vicliemul” sau „Irozii” este datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.

– Capra, Ţurca, Brezaia fac parte dintre datinile de Crăciun şi Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune în „Descrierea Moldovei” că „Ţurca este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne, din pricina ciudei şi scârbei ce o aveau moldovenii împotriva turcilor”. Cu ţurca, capra sau brezaia umblă tinerii începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele Crăciunului şi prin unele părţi în ziua de Sf. Vasile până seara. Numele de Ţurca, Capra sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii mascaţi.

– Despre cei Trei Crai de la Răsărit sau Magii călători se spune că au venit să se închine lui lisus, după unii din Arabia Fericită, iar după alţii din Persia. Tradiţia ne arată că ei se numesc: Melchior, Gaspard şi Balthazar.

– Datina împodobirii bradului de Crăciun pare a fi de obârşie germană, aşa cum este şi cântecul „O, brad frumos!”. În Germania, această sărbătoare este cunoscută sub numele de Cristbaum.

– Împodobirea Pomului de Crăciun a pătruns din Alsacia în Franţa la sfârşitul secolului al XIX-lea, precum şi în Ţările de Jos, Spania, Italia, Elveţia. Tot pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, această datină se întâlneşte în casele nemţilor din oraşele româneşti şi apoi se răspândeşte pe cuprinsul ţării, odată cu cântecul bradului „O, Tannenbaum!” (O, brad faimos!)

– Despre Moş Ajun se spune că a fost baciul aflat în slujba lui Moş Crăciun, stăpânul staulului unde Maica Domnului l-a născut pe lisus Hristos.

– Colinda a dobândit o destinaţie precisă ca formă de magie benefică, ea marcând rodnicia câmpurilor, sporul animalelor, domestice, creşterea copiilor, împlinirea prin căsătorie a tinerilor, pacea şi tihna bătrânilor, influenţarea, în sens pozitiv, a vieţii oamenilor şi a naturii.

-În noaptea Anului Nou, în Ţara Chioarului, fetele ies în ogradă şi numără nouă stele şi dacă a noua stea este mai strălucitoare înseamnă că şi ursitul ei va fi frumos, va fi voinic, apoi o roagă pe stea să-i aducă ursitul.

– La miezul nopţii, de Anul Nou, fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se ţine pe masă de sărbători, îl ţin pe vârful capului, se aşează pe tăietor şi aşteaptă să audă un sunet dintr-o direcţie oarecare şi din ce parte vine sunetul, în acea parte îşi va găsi ursitul.

– În Ţara Oaşului, în vatra focului de la stână se introduc patru potcoave pe care, după ce se înroşesc, se mulg oile peste ele, crezându-se că oile „stricate”, care nu dau lapte, se vindecă datorită funcţiei magice a fierului.

– În tinda casei se pune un vas de grâu ca să treacă colindătorii peste el, apoi grâul se dă la păsări şi la animale, „să fie cu spor ca şi colindătorii”.

– În Ajunul Crăciunului, în unele părţi se umblă de către dascăli tineri bisericeşti cu icoana pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos. Intrând în casă, icoana este ţinută la piept de către dascăli cântând troparul Naşterii Mântuitorului.

– În Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimbă porţile unor săteni care s-au certat în cursul anului, determinându-i astfel să vorbească şi să se împace.

– În ziua de Crăciun nu se scoate gunoiul afară decât a doua zi, deoarece dacă-l arunci „îţi arunci norocul!”

– În părţile Muscelului se crede că primele patru zile, începând cu 24 decembrie, corespund în ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primăvară, a doua de vară, a treia de toamnă şi a patra de iarnă, şi cum va fi vremea în aceste zile aşa vor fi şi anotimpurile.

– În seara de Crăciun, în satele maramureşene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne şi şolduri, şi uşile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele să nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung şi oamenii pe frunte, pe spate, la coate şi la genunchi, precum şi uşile şi ferestrele casei pentru a îndepărta demonii nopţii.

– În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm cu apă curată, luată dintr-un izvor sau fântână în care punem o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul şi feriţi de boli.

– În noaptea de Crăciun nu-i îngăduit nimănui să doarmă în grajduri, deoarece în acea noapte boii vorbesc unii cu alţii, în limba lor, despre Iisus Hristos, cel născut în iesle şi încălzit de vite cu suflarea lor.

– În zonele Făgăraş şi Mureş este obiceiul ca de Anul Nou să se pună pe masă 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete şi feciori sau perechi de fete şi feciori intră pe rând în casă şi întorc fiecare dintre ei câte o farfurie şi ce se află sub farfurie le arată ca aşa le va fi ursitul(a) sau că aşa le va fi norocul dacă se vor căsători: oglinda = mândrie; paharul de ţuică = băutor; pâinea = bogăţie; cărbunele = negru la suflet; sarea = sărăcie; creionul = domn; bani = avuţie. Se face haz de aceste preziceri.

– Se crede că în timp ce omul strănută, îi intră sau îi iese prin nări un duh rău sau o părticică din suflet. De aceea, pentru a nu se întâmpla ceva rău celui ce strănută, se recurge la rostirea unei urări: „Doamne ajută!”, „Să-ţi fie de bine!”, „Sănătate!”.

– Când strănuţi de mai multe ori la rând e semn că vei face chef.

– Vinul era în unele regiuni ale ţării şi simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. În momentul solemn al căsătoriei li se toarnă vin peste mâinile lor împreunate, simbolizând puterea vieţii, trăinicia şi fericirea noii familii.

– „Paharul de aur” este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sărbătoarea Crăciunului, din care s-a băut cândva în momente solemne, la botez , la cununie, şi care reprezenta un bun al familiei, transmiţându-se din generaţie în generaţie. La origine are un înţeles magic, proprietăţi curative, unele dintre astfel de pahare poartă inscripţii cu caracter misterios.

– A doua zi de Crăciun se reia jocul duminical întrerupt vreme de şase săptămâni, şi tot atunci fetele, pe alocuri şi flăcăii, îşi fac intrarea în ceata feciorească.

– Crucea sau troiţa ridicate la hotarul satului au menirea să consacre caracterul sacru al locului, să delimiteze şi să apere spaţiul propriu satului de fiinţe demonice şi totodată şi comunităţile pe care le adăpostesc.

Sursa: crestinortodox.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI