Toţi șefii din Hidroelectrica revocaţi din funcţie. Romi Dragosin, directorul sucursalei Sebes a aflat știrea din presă
Romi Petru Dragosin, directorul sucursalei Hidrocentrale Sebes, a aflat din presă că astăzi toţi directorii din Hidroelectrica au fost revocaţi din funcţie. Acesta a declarat că așteaptă o informare oficială în acest sens și că nici măcar nu și-a încheiat madatul de 6 luni care i-a fost încredințat. Dragosin a mai spus că intenționează să se înscrie la concursul pe care compania îl va organiza pentru acest post.
Anunțul oficial, potrivit căruia toți directorii producătorului de energie au fost revocați din funcție, a fost făcut joi de către reprezentantul administratorului judiciar al producătorului de energie, Remus Borza.
Potrivit Mediafax, acesta a afirmat că de rezultatele proaste ale unei companii conducerea este cea care trebuie să răspundă şi că foştii directori Hidroelectrica, numiţi pe criterii politice, se vor putea înscrie la concursuri pentru ocuparea posturilor.
„Este o vorbă în popor – «peştele de la cap se împute». (…) Când o companie merge prost conducerea trebuie să-şi asume, nu angajaţii şi nici poporul român. Acei directori au fost numiţi pe criterii politice, dar tot vor avea posibilitatea să îşi demonstreze competenţele la concurs”, a spus Borza, citat de Mediafax.
Hidroelectrica, care este deţinută de Ministerul Economiei şi se află în insolvenţă din luna iunie 2012, a mai transmis preavize de concediere pentru 154 de salariaţi ai companiei de stat şi a redus alte 161 de posturi care erau vacante
Administratorului judiciar al companiei de stat a a mai anunțat că Hidroelectrica poate ieşi din insolvenţă la 26 iunie.
În judeţul Alba, Hidroelectrica – Sucursala Hidrocentrale Sebeş are amenajările hidrotehnice Gîlceag, Petreşti, Şugag, Săsciori, Cugir şi Obrejii de Căpâlna. Cu o putere instalată de 346,50 MW şi o energie anuală medie de 430 GWh, sucursala realizează aproape 1% din energia totală produsă în România şi 3% din producţia Hidroelectrica. Amenajarea complexă a râului Sebeş cuprinde patru hidrocentrale dispuse în cascadă, o staţie de pompare şi două microhidrocentrale. Primul şi cel mai mare dintre lacurile ce formează cascada amenajată pe râul Sebeş este lacul Oaşa, cu un volum de 136 mililioane mc şi o suprafaţă de 454 ha. Acumularea Obrejii de Căpâlna asigură atât debitul necesar producerii de energie electrică în centrala Săsciori (42 MW), cât şi alimentarea cu apă a judeţului Alba.
În anul 2011 Hidroelectrica ocupa locul 2 in „Top 100 cele mai valoroase companii din Romania”, editat de Ziarul Financiar, fiind evaluata la 3.490 milioane de euro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]
Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare
Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]
