Rămâi conectat

Actualitate

Alba Iulia, pe locul 8 în topul orașelor prospere din România în 2025. Cum se repoziționează comunitățile din țară

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Alba Iulia, pe locul 8 în topul orașelor prospere din România în 2025. Cum se repoziționează comunitățile din țară

O analiză comparativă recentă a performanței celor 41 de municipii reședință de județ din România arată că peste 80% dintre acestea se situează în top 3 național la cel puțin un indicator, reflectând calitatea vieții, prosperitatea și dinamismul urban. Institutul pentru Orașe Vizionare a lansat joi, 23 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a CITY INDEX, consolidând datele pentru perioada noiembrie 2023 – iulie 2025. Analiza utilizează 51 de indicatori statistici, economici și digitali, oferind o imagine clară asupra progresului orașelor și direcțiilor lor de dezvoltare.

Primele zece poziții rămân aproape neschimbate față de 2024: Cluj-Napoca, București și Sibiu continuă să conducă topul performanței urbane, urmate de Brașov, Timișoara, Oradea, Iași, Alba Iulia, Constanța și Târgu Mureș, cu mici schimbări de poziții între ele. Zona de mijloc a clasamentului rămâne însă extrem de competitivă, cu orașe precum Craiova, Bistrița, Suceava și Târgoviște care își schimbă rapid pozițiile în funcție de rezultatele la indicatorii educaționali, culturali și turistici.

Felix Tătaru, președinte al Institutului pentru Orașe Vizionare, a explicat semnificația acestei analize:

„Prima ediție a CITY INDEX, lansată anul trecut, a fost un test important și a demonstrat că orașele României au nevoie de instrumente de măsurare obiectivă pentru a-și calibra direcțiile de dezvoltare. Anul 2024, pe care îl măsuram în INDEX-ul lansat azi, a fost un an dificil pentru administrațiile locale, dar și un moment care a pus în mișcare un proces de reflecție și repoziționare.

În 2025 vedem deja primele efecte  – stabilitate la vârf și dinamism crescut în mijlocul clasamentului, acolo unde ambiția orașelor începe să conteze. Această a doua ediție confirmă că performanța urbană nu se mai bazează doar pe infrastructură sau economie, ci tot mai mult pe calitatea vieții, educație, cultură și vibrația comunităților. Acolo unde viziunea și ambiția trec dincolo de următoarele alegeri, iar comunitatea este implicată în construirea unei viziuni pe termen lung, și proiectele capătă o altă dimensiune și devin catalizatori de mândrie locală.”

Orașele campioane la indicatori

În această ediție, Bucureștiul domină la cei mai mulți indicatori (14 din 51). Surprizele apar însă în topurile naționale: Cluj-Napoca conduce la indicatorii educaționali și de conectivitate, iar Reșița, care anul trecut conducea la 5 indicatori, a urcat la 6 în 2025, dominând indicatori precum calitatea aerului, amprenta verde, efortul investițiilor publice, trafic urban și accesibilitatea locuinței.

Florian Filat, Director Executiv IOV și coordonator CITY INDEX, a explicat relevanța rezultatelor:

„Rezultatele din acest an arată clar că nu există orașe fără potențial. Peste 80% dintre municipii (34 din 41) ocupă cel puțin o poziție în top 3 la nivel național pentru unul dintre indicatorii analizați, ceea ce ne confirmă că fiecare comunitate are atuuri proprii cu care se diferențiază și pe care își poate construi dezvoltarea. Misiunea CITY INDEX este de a face vizibile aceste puncte forte și de a oferi liderilor locali perspective pentru a le valorifica.”

Calitatea locului

Indicatorul „Calitatea locului” reflectă atractivitatea orașului prin infrastructură, mediu natural, servicii și atracții culturale. În 2025, Cluj-Napoca rămâne lider, urmat de Sibiu, București, Brașov și Iași. Orașe precum Alba Iulia, Târgu Jiu și Râmnicu Vâlcea performează remarcabil, în timp ce Reșița rămâne orașul cu cel mai curat aer și cea mai mare amprentă verde. Sibiul se remarcă prin patrimoniu și turism, Râmnicu Vâlcea prin speranța de viață, iar Târgu Mureș prin calitatea serviciilor medicale.

Prosperitatea orașelor

Componenta „Prosperitate” măsoară puterea economică și impactul social al orașului. Bucureștiul se menține pe primul loc, urmat de Cluj-Napoca și Timișoara, dominând indicatorii precum cifra de afaceri și inovația. Craiova intră în Top 15, cu scoruri bune la inovație și competitivitate urbană. Orașele medii și mici, precum Alba Iulia și Bistrița, urcă semnificativ, demonstrând corelația dintre dinamica populației și prosperitate.

Vibrația urbană

Indicatorul „Vibrație” surprinde dinamismul cultural, social și demografic al orașului. În 2025, Cluj-Napoca devine lider, urmat de București și Sibiu, cu Brașovul și Constanța completând Top 5. Cluj excelează la indicatorii Elevi & Studenți și Entertainment, Bucureștiul la Wellness și viață activă, iar Sibiul la locuri emblematice și muzee. Craiova intră în Top 15 Vibrație, iar orașe precum Târgu Mureș și Miercurea-Ciuc se remarcă la implicare civică și sport.

Tendințe cheie 2025

Stabilitatea la vârful clasamentului contrastează cu dinamismul intens din zona de mijloc, unde diferențele de scor sunt mici, dar impactul proiectelor locale este mare. Craiova exemplifică acest trend prin progres la turism, educație și experiențe urbane. CITY INDEX 2025 confirmă că divertismentul, cultura și viața comunitară au o importanță majoră în performanța urbană, uneori mai mare decât infrastructura sau economia.

Orașele medii (60.000–200.000 locuitori) se repoziționează prin educație, cultură și sport, dezvoltând atractivitatea prin capital uman și viață comunitară. Orașele performante își construiesc avantajele prin soft power: educație, cultură, inovație și vibrație comunitară, în timp ce orașele mai mici progresează prin hard power: infrastructură și servicii publice.

Rezultatele CITY INDEX 2025 arată că succesul urban modern depinde tot mai mult de calitatea vieții, capitalul uman și implicarea comunității, iar investițiile în cultură, recreere și educație devin catalizatori de dezvoltare și mândrie locală.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Salariile ENORME din companiile de stat, făcute publice pentru prima dată. Cine conduce topul încasărilor

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Salariile uriașe din companiile de stat, făcute publice pentru prima dată. Cine conduce topul încasărilor Un document recent publicat de Guvern a dezvăluit, pentru prima dată, salariile uriașe ale șefilor și membrilor Consiliilor de Administrație din companiile de stat, dar și nivelul ridicat al cheltuielilor chiar și în perioada austerității. Conform raportului, conducătorii acestor companii […]

Citește mai mult

Actualitate

CFR Călători trece la ora de iarnă: Cum vor fi afectate trenurile sâmbătă noaptea

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

CFR Călători trece la ora de iarnă: Ce trebuie să știe pasagerii înainte de plecare CFR Călători anunță că, începând cu 26 octombrie 2025, transportul feroviar de pasageri va funcționa pe ora Europei Orientale (EET), marcând trecerea la ora de iarnă. În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile vor fi date cu o oră înapoi, […]

Citește mai mult

Actualitate

24 octombrie 2025 | Sociologul Alin Tomuș, lansare de carte la Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Sociologul Alin Tomuș, lansare de carte la Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române va găzdui, vineri, 24 octombrie, de la ora 11.30, lansarea unui volum al sociologului albaiulian Alin Tomuș. Lucrarea „Interes față de politică și atașament partinic” a văzut lumina tiparului în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea