Titularizare 2026: Proba scrisă, în 21 iulie. Calendar înscrieri, examen scris și comunicare rezultate
Titularizare 2026: Proba scrisă, în 21 iulie. Calendar înscrieri, examen scris și comunicare rezultate
Ministrul Educației a aprobat spre sfârșitul anului 2025 calendarul examenului de Titularizare 2026. Potrivit acestuia, profesorii care își doresc un post pe perioadă nedeterminată în învățământul preuniversitar se pot înscrie în perioada 6–18 mai. Pentru a deveni titulari, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția la clasă, în timp ce pentru suplinire este necesară o notă minimă de 5, potrivit Edupedu.
Când se depun dosarele pentru Titularizare 2026
Înscrierea candidaților la concursul de Titularizare 2026 se face în perioada 6–18 mai 2026. Pentru cei care aleg varianta exclusiv online, dosarele pot fi depuse între 6 și 11 mai 2026.
După această etapă, urmează verificarea și avizarea documentelor de către comisiile județene, între 7 și 20 mai 2026, respectiv 12–15 mai 2026 pentru înscrierile online.
Validarea fișelor de înscriere are loc între 7 și 21 mai 2026, iar pentru anumite categorii de absolvenți sunt prevăzute termene speciale până în luna iulie.

9) Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar:
a) înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare – până la 4 mai 2026
b) aprobarea în consiliul de administraţie al ISJ/ISMB a listei posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, publicate în vederea ocupării prin concurs – termen: 4 mai 2026
c) verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs – termen: 5 mai 2026
d) înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2026 – perioada: 6-18 mai 2026
Perioada: 6-11 mai 2026 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online
e) verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului – perioada: 7-20 mai 2026
Perioada: 12-15 mai 2026 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online
f) validarea fişelor de înscriere ale candidaţilor:
(i) validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenților din promoțiile anterioare, atrage după sine anularea înscrierii la concurs – perioada: 7-21 mai 2026
(ii) în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online:
1. afişarea pe pagina web a inspectoratelor şcolare a datelor de înscriere ale candidaţilor – termen: 18 mai 2026
2. transmiterea de către candidaţi, inclusiv de către absolvenții promoției 2026, la inspectoratul şcolar/centrul de înscriere la concurs, a declarațiilor privind veridicitatea datelor de înscriere sau a cererilor de corectare a datelor de înscriere, după caz, conform procedurilor stabilite la nivelul ISJ/ISMB – perioada: 18-21 mai 2026
(iii) validarea înscrierii pentru:
1. absolvenții promoției 2026/absolvenții2026 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic;
2. candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, în anul şcolar 2026-2027;
3. absolvenții cursurilor de abilitare curriculară pentru educația timpurie organizate de casele corpului didactic sau ale unor cursuri de educație timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educației și Cercetării cu terți, după data de 21 mai 2026;
4. absolvenții modulelor de pedagogie specifică organizate de federaţiile, asociaţiile, centrele care organizează alternative educaţionale,Waldorf, Step by Step, Montessori, Freinet, Planul Jena sau pedagogie curativă, după data de 21 mai 2026.
Perioada: 13-16 iulie 2026
Notă: (1) În perioada 6-18 mai 2026, respectiv în perioada 6-11 mai 2026 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online, pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2025.
(2) În mod excepţional pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 21 iulie 2026, până la ora 8.00 absolvenţii promoţiei 2026 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic). Absolvenţii promoţiei 2026 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.
g) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a:
(i) listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă;
(ii) listei cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice;
(iii) listei unităţilor de învăţământ în care se organizează probele scrise (centrelor de concurs pentru proba scrisă);
(iv) comunicarea centrelor de concurs direcţiei de resort din cadrul Ministerul Educației și Cercetării;
Termen: 29 mai 2026
Notă: În perioada 25 mai-30 iunie 2026, candidaţii pot solicita, dacă este cazul, inspectoratelor şcolare/centrelor de înscriere la concurs corectarea datelor de înscriere la concurs.
h) organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe – perioada: 8-30 iunie 2026
Notă: (1) În perioada 8-30 iunie 2026 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2026.
(2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada 5–12 iunie 2026.
i) afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă – termen: 3 iulie 2026
j) afişarea datelor de înscriere reactualizate ale candidaţilor – termen: 16 iulie 2026
k) desfășurarea probei scrise – termen: 21 iulie 2026
l) comunicarea rezultatelor iniţiale – termen: 28 iulie 2026
m) înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora comisiilor de soluţionare a contestaţiilor – perioada: 28-29 iulie 2026
n) soluţionarea contestațiilor – perioada: 29 iulie-3 august 2026
o) comunicarea rezultatelor finale – termen: 4 august 2026
p) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) din Metodologie – perioada: 5-6 august 2026
q) şedință de repartizare, în ordine, a:
(i) candidaților, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) din Metodologie;
(ii) cadrelor didactice, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie;
(iii) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie;
(iv) candidaţilor și cadrelor didactice, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) din Metodologie;
(v) cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2026, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) din Metodologie.
Termen: 6 august 2026
r) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate – termen: 7 august 2026
s) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră – perioada: 17-21 august 2026
Unde se găsesc programele pentru fiecare materie
Programele specifice fiecărei discipline sunt puse la dispoziția candidaților de către inspectoratele școlare. Acestea sunt afișate pe paginile oficiale ale instituțiilor, alături de lista candidaților înscriși, graficul probelor practice, al inspecțiilor la clasă și centrele de concurs. De asemenea, pot fi consultate pe pagina Titularizare.edu.ro.
Ce rezultate trebuie să aibă profesorii pentru a obține un post de titular
Pentru a deveni titular, adică pentru a obține un post pe perioadă nedeterminată într-o școală, profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția specială la clasă, în profilul postului. În schimb, pentru a putea ocupa un post ca suplinitor, pe perioadă determinată, este necesară o notă minimă de 5 la ambele probe.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în 9 februarie 2026: Perioada cu ger se prelungește până la începutul lunii viitoare. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele patru săptămâni
Cum va fi VREMEA până în 9 februarie 2026: Perioada cu ger se prelungește până la începutul lunii viitoare. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele patru săptămâni Meteorologii ANM au anunțat că perioada de ger se va prelungi până spre mijlocul lunii februarie 2026. De asemenea, în unele zone ar putea să ningă. Meteorologii […]
ADMITERE COLEGII MILITARE 2026: Cum se fac înscrierile și ce condiţii minime trebuie să îndeplinească elevii de clasa a VIII-a care visează la o carieră militară
ADMITERE COLEGII MILITARE 2026: Cum se fac înscrierile și ce condiţii minime trebuie să îndeplinească elevii de clasa a VIII-a care visează la o carieră militară Elevii aflați în clasa a VIII-a care visează la o carieră militară în România se vor putea înscrie în curând la unul dintre cele 5 colegii militare, la specializarea […]
Ministrul Dezvoltării, detalii-șoc despre reforma administrației locale: Reducerea posturilor, obligatorie din 2027
Ministrul Dezvoltării, detalii-șoc despre reforma administrației locale: Reducerea posturilor, obligatorie din 2027 Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat, miercuri, 14 ianuarie 2026, că varianta reducerii cheltuielilor de personal este o variantă temporară pentru 2026, care poate fi aleasă de către unităţile administrativ-teritoriale dar din 2027 va fi obligatorie reducerea numărului de posturi. Oficialul a precizat […]