Rămâi conectat

Ştirea zilei

Titularizare 2021, în Alba: 570 de candidați susțin MÂINE proba scrisă, la 44 de discipline. Centrele de examen

Ioana Oprean

Publicat

în

Miercuri, 21 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2021.

Proba va începe la ora 9:00, în cele 2 centre de concurs din județul Alba, Colegiul Tehnic Apulum Alba Iulia și Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia, respectându-se toate măsurile igienico-sanitare, valabile în cazul examenelor naționale, privind normele de acces în spațiile de examen, în vederea protejării candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice generate de pandemia de Covid-19.

Pentru susținerea acestei probe, în județul Alba, s-au înscris 570 de candidați, dintre care 109 candidați provin din promoția curentă, la 44 discipline de concurs.

Candidații trebuie să fie prezenți în sală cel mai târziu la ora 8:15. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în situațiile speciale (candidați nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere). În aceste cazuri, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective.

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru cele 122 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro (ora 16:00).

Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi transmise si prin e-mail, după afişarea rezultatelor, până în data de 28 iulie, ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site în data de 3 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.

La nivel județului Alba sunt disponibile 122 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (93 în mediul urban şi 29 în mediul rural).

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2021, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

Biroul de presă al ISJ Alba
Purtător de cuvânt,
Insp. Gabriela Gâlea


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | A început magia de Crăciun într-un sat din Alba: Oamenii au pus mână de la mână și au împodobit o stradă întreagă din sat

Ioana Oprean

Publicat

în

A început magia de Crăciun într-un sat din Alba: Oamenii au pus mână de la mână și au împodobit o stradă întreagă din sat În satul Tărtăria din comuna Săliștea magia Crăciunului a început să cuprindă treptat așezarea unde, în urmă cu ceva ani, au fost descoperite tăblițele cu cea mai veche scriere din lume. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 13 ani, VIOLATĂ și bătută timp de mai multe luni de un tânăr de 20 de ani. Agresorul, REȚINUT de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 13 ani, VIOLATĂ și bătută timp de mai multe luni de un tânăr de 20 de ani. Agresorul, REȚINUT de polițiști Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii din Alba după ce a violat și bătut în mod repetat o adolescentă de 13 ani, din […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | 36 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: În 18 decembrie 1989, la Timişoara a fost instituită legea marţială, iar tinerii mureau pe treptele Catedralei, în numele Libertăţii

Ioana Oprean

Publicat

în

36 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: În 18 decembrie 1989, la Timişoara a fost instituită legea marţială, iar tinerii mureau pe treptele Catedralei, în numele Libertăţii În urmă cu 36 de ani, în 18 Decembrie 1989, Timişoara era precum un oraş sub asediu. Urmele luptelor de peste noapte se vedeau peste tot, iar pavajul din […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea