Ştirea zilei

Tinerii albaiulieni care au iscat la beţie un „război politico-diplomatic”, cercetaţi în libertate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Tinerii care sâmbătă noaptea au spart cu pietre geamurile a şase imobile de pe strada Păcii din cartierul Cetate şi l-au agresat pe rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic, Zoltan Olah, vor fi anchetaţi în stare de libertate. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus ieri cercetarea în libertate a inculpaţilor, după ce au fost reţinuţi 24 de ore. Tinerii au obligaţia de a nu părăsi ţara timp de 30 de zile. Procurorul care lucrează la caz va finaliza rechizitoriul în câteva zile, iar inculpaţii vor fi trimişi în judecată. Dosarul a fost preluat marţi, 21 iunie, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru că agresorii au fost acuzaţi şi de „instigare la discriminare”, care se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă, conform art. 317 Cod Penal.
Iniţial au fost dovediţi trei dintre tinerii albaiulieni: Daniel Victor Pop (29 de ani), Claudiu Robert Plăcintă (34 de ani) şi Iulian Mircea Gojda (de 27 de ani), fiind acuzaţi de distrugere, lovire, tâlhărie şi ultraj contra bunelor moravuri. Cel de-al patrulea implicat în dosar, a dat declaraţii la început ca martor. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că Ionuţ Bogdan Fântână, de 25 de ani, a participat la agresiune.
Ministerul Român de Externe a reacţionat ieri la gestul omologilor de la Budapesta, cerând ambasadei româneşti din capitala Ungariei să obţină clarificări. Ministerul de Externe a calificat limbajul folosit de partea ungară drept „neadecvat şi contrar spiritului deschis al dialogului politic direct dintre cele două ţări”. Ministerul a mai menţionat că „partea ungară nu a contactat, pe tema menţionată, prin intermediul canalelor diplomatice uzuale, partea română, aşa cum se procedează în mod normal, anterior emiterii comunicatului de presă”. Pentru clarificarea situaţiei, la Alba Iulia au fost prezenţi marţi ambasadorul Oskar Fuzes, însoţit de consulul maghiar de la Cluj-Napoca, Szilagyi Matyas. Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult