Terra Mirabilis: Cugirul înfrăţit cu încă trei oraşe din Europa
În urma eforturilor administraţiei locale de a integra oraşul de la poalele Drăganei în spaţiul european şi de a stabili colaborări cu diferite localităţi din străinătate, Cugirul s-a înfrăţit cu alte trei oraşe din Europa. Este vorba de Municipalitatea Casalborgone (Italia), Municipalitatea Mellieha (Malta) şi Municipalitatea Vecpiebalgas (Letonia), care, alături de Cugir, au accesat un proiect cu finanţare europeană intitulat „TERRA MIRABILIS – Protecţie Teritorială şi de Mediu”. La prima întâlnire din localitatea Casalborgone, Italia, a participat o delegaţie condusă de viceprimarul Cugirului, Rodica Florea, din care au făcut parte consilieri locali şi funcţionari ai primăriei. Activităţile s-au desfăşurat pe parcursul a trei zile, fiind organizate şi coordonate de comunitatea Casalborgone, ca solicitant principal al proiectului. Trei funcţionari ai primăriei, Angelica Oltean, Ana Maria Stoian şi Mădălina Uriţescu‚ au expus diferite materiale despre protecţia mediului, resursele naturale, precum şi despre proiectele de dezvoltare ale localităţii. O atenţie deosebită au acordat partenerii europeni culturii Briete care există în Vinerea, în poiana cu goruni, fiind totodată impresionaţi de existenţa în zonă a rădăştilor, care este o specie inexistentă în Europa, precum şi de numărul mare de lupi care sunt pe cale de dispariţie în restul ţărilor. Potrivit viceprimarului, Rodica Florea „Proiectul „Terra Mirabilis” ne oferă posibilitatea să facem un schimb de bune practici în vederea găsirii modalităţilor eficiente de a proteja mediul înconjurător atât de ameninţat de poluare şi de distrugere. Este necesar să ne întoarcem la natura mamă şi la modalităţi de a trăi cât mai sănătos, motiv pentru care proiectul va fi de folos nu doar celor patru parteneri implicaţi, cât şi celor dornici să le pună în aplicare.”
În ultima zi a acţiunii, cele patru localităţi au depus un angajament de înfrăţire prin care şi-au promis să menţină legături permanente şi să implementeze diferite acţiuni comune. Trebuie spus că proiectul „TERRA MIRABILIS – Protecţie Teritorială şi de Mediu” se desfăşoară în baza programului „Cetăţeni pentru Europa”, lansat de Comisia Europeană, prin care se urmăreşte promovarea cetăţeniei europene, descoperirea sensului de identitate europeană, bazată pe valori comune, istorie şi cultură, precum şi implicarea cetăţenilor în organizarea societăţii civile şi în procesul integrării europene.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Constantin Sârbu, fost director timp de peste 30 de ani al Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, a trecut la cele veșnice
Constantin Sârbu, fost director timp de peste 30 de ani al Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, a trecut la cele veșnice Constantin Sârbu, fost director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, a trecut la cele veșnice. Avea 86 de ani. Actor de profesie, Constantin Sârbu a activat în domeniul […]
Exercițiul de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”, AMÂNAT în Alba și celelalte județe din țară: Care sunt motivele
Exercițiul de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”, AMÂNAT în Alba și celelalte județe din țară: Care sunt motivele Exercițiul de alarmare publică „Miercurea Sirenelor” a fost amânat în Alba și celelalte județe din țară, se arată într-un comunicat IGSU. În urma unei evaluări interne privind contextul actual de securitate și necesitatea unei informări publice mai ample, […]
21-22 martie 2026 | Sărbătoarea Mierii la Blaj: Cel mai mare târg de miere și produse pentru apicultură din România revine în ,,Mica Romă”. PROGRAMUL
Sărbătoarea Mierii la Blaj: Cel mai mare târg de miere și produse pentru apicultură din România revine în ,,Mica Romă”. PROGRAMUL Blaj devine capitala mierii pe 21-22 martie 2026! Sărbătoarea Mierii ajunge la ediția a 16-a și promite două zile pline de activități, conferințe și momente speciale. Ele vor fi dedicate atât pasionaților de apicultură, […]