Termenul de finalizare al autostrăzii Sebeș – Turda, o mare necunoscută pentru ministrul Dan Șova
Datele oficiale despre proiectarea, construcția și mai ales termenul de finalizare în cazul autostrăzii Sebeș – Turda sunt complet necunoscute pentru ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, aceasta este concluzia după declarațiile sale de aseară, de la o televiziune națională unde spunea că autostrada are ”4 luni – termen de proiectare și 18 luni termen de construire”.
În cazul în care această declarație nu a fost făcută potrivit zicalei ”mulți văd dar puțini pricep”, cu intenția clară de ”a da bine pe sticlă” și a scoate încă o dată în evidență o măreață realizare a Guvernului USL (mult discutată în ultima perioadă atât la nivel național, dar mai ales la nivel local deoarece beneficiile pentru județul Alba sunt incontestabile), este de neînțeles cum un ministru ignoră chiar documentele publicate oficial, respectiv documentația licitației unde scrie ”negru pe alb”: ”DURATA CONTRACTULUI SAU TERMENUL PENTRU FINALIZARE: 70 luni începând de la data atribuirii contractului/ emiterii ordinelor de începere a serviciilor sau lucrărilor”.
Ba mai mult, există și ”INDICAȚII PRIVIND O ALTĂ DURATĂ A CONTRACTULUI SAU O ALTĂ DATĂ DE ÎNCEPERE/ DE FINALIZARE: 70 luni începând de la data adjudecării contractului”.
Acum nici nu mai știm ce să credem: ori ministrul Șova a fost grav dezinformat de persoanele implicate în demararea proiectului, ori autostrada va crește în doi ani cât altele în 6, pentru că, potrivit datelor oficiale, în cel mai optimist scenariu aceasta va fi finalizată cam în anul 2020 (și asta numai dacă nu intervin amânări nesfârșite prin apariția unor contestații la deciziile de atribuire sau întârzieri în finanțare, proiectare sau execuție).
În concluzie autostrada Sebeș – Turda, la fel cum sunt toate marile proiecte locale: ”Alba Iulia – Capitală Culturală Europeană” sau Arieșeni – locul de desfășurare al Olimpiadei de iarnă, este tot un proiect pentru anul 2020 – an în care peste județul Alba vor veni toate binefacerile culturii, sportului și infrastructurii promise de politicienii care s-au perindat pe la guvernare.
Totuși, politicienii români ”mărunți” chiar dacă se află la conducerea (sau în apropierea conducătorului) unui minister care se numește ”Al marilor proiecte”, și chiar dacă încearcă să-și asume realizări cu care nu au nicio legătură (proiectul autostrăzii Sebeș – Turda a apărut ca urmare a intervenției făcute de compania Daimler), nu ar trebui să uite un lucru esențial și de bun simț și anume că: ”Poți să minți un om toată viața, poți să minți pe toată lumea o dată, dar nu poți să minți pe toată lumea tot timpul”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Video
Ce nu se face în ziua de Paște. Tradiția pe care trebuie să o respecte toți credincioșii pentru noroc și sănătate
Ce nu se face în ziua de Paște. Tradiția pe care trebuie să o respecte toți credincioșii pentru noroc și sănătate Sărbătoarea de Paște este cea mai importantă sărbătoare creștină, care celebrează Învierea lui Iisus Hristos, la trei zile după răstignirea sa pe cruce. Această sărbătoare este sărbătorită în fiecare an în prima duminică după […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun